Bucureşti: Sute de bătrâni au fost lăsaţi fără case de o reţea de falsificatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fenomenul a fost descoperit de un procuror din sectorul 6. El a găsit, în cadrul unei anchete, 50 de apartamente vândute de o reţea de falsificatori, fără ca măcar proprietarii să fi aflat.

Mai citiţi:

Bucureşti: Şi-a pierdut minţile odată cu casa

Ultimul caz a fost depistat săptămâna aceasta, în sectorul 2 al Capitalei. Este vorba despre un bătrân de 80 de ani şi o femeie de 81 de ani, cu o fiică hipoacuzică şi un fiu cu probleme grave de sănătate. Ei au fost găsiţi în subsolul unui imobil din centrul Bucureştiului, unde locuiesc de nouă ani.
Bătrâna nu mai are acte, doar livretul militar care atestă că a fost cadru SIE. Din două case a mai rămas cu două încăperi, dintre care una cu un vas de toaletă - acolo doarme fiica ei.


Avocatul care falsificat actele nu a fost tras la răspundere

Un alt caz este cel al unui bătrân, care nu mai este proprietarul apartamentului său din 2003. Nici nu înţelege prea bine cum a ajuns într-o cămară de şase metri pătraţi.

În casa uneia dintre familii au fost găsite zeci de documente fiscale şi acte de proprietate, unele din cazuri deja rezolvate. Înşelăciunile de acest gen s-au înmulţit peste măsură şi nimeni nu poate spune câţi bătrâni au rămas pe drumuri.

"Sunt alese persoane de peste 68 de ani, veterani de război, văduve de război, persoane deportate", a declarat pentru Realitatea TV, Edi Oprea, procuror la parchetul Judecătoriei Sectorului 2.
Oamenii legii spun că din verificările pe care le-au făcut până acum, cel puţin 50 de apartamente au fost vândute cu alte false.
Unele cazuri au ajuns în instanţă, fără însă ca avocatul care a falsificat zecile de documente de vânzare, testamente şi procuri să fie traşi la răspundere. Cum procurorii care au lucrat la caz nu au competenţa să cerceteze avocaţii, dosarul a fost împărţit şi la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.

 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite