Bucureşti: Şi-a pierdut minţile odată cu casa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucureşti: Şi-a pierdut minţile odată cu casa
Bucureşti: Şi-a pierdut minţile odată cu casa

Străzile Bucureştiului sunt patrulate de trei ori pe săptămână de echipa mobilă psihiatrică a organizaţiei Samusocial. Membrii echipei cunosc cele mai cutremurătoare poveşti de viaţă, poveştile celor care nu se mai au nici măcar pe ei înşişi. (GALERIE FOTO)

Un psiholog, un asistent medical şi un şofer au patrulat astăzi pe străzile Capitalei în căutarea oamenilor străzii cu probleme psihice. Echipa mobilă psihiatrică a organizaţiei Samusocial are în grijă peste 500 de persoane cu astfel de probleme. 

REPORTAJ. Viaţa la baracă, în spatele mall-ului
INEDIT. Bucureşti: 28 de copii au fost găsiţi printre gunoaie
SOCIAL. Bucureşti: Orfani de lux
ABANDON: Bătrâni uitaţi în spitale

Numai 150 se află sub tratament, ceilalţi ori nu vor să ia tratament, ori consumă alcool, iar tratamentul nu-şi face efectul.
Gheorghiţa Lăcustă, o bătrână în vârstă de 77 de ani, este prima dintre oamenii străzii pe care echipa mobilă a întâlnit-o în timpul patrulei de ieri.

Stătea la marginea străzii Reşiţa din Berceni învelită în nişte plăpumi vechi, în dosul unui perete de beton înalt de jumătate de metru. A ieşit cu timiditate în întâmpinarea echipei şi, conştientă de mizeria în care se afla, a  început să lăcrimeze. A povestit despre viaţa ei cu greutate, fără înţeles, încurcând datele şi personajele din istoria propriei vieţi.

„Suferă de deteriorare cognitivă cu episoade confuzionale pe fond organic cerebral. Cauza probabilă a acestor disfuncţii psihice este starea în care se află, nu are casă şi este singură pe lume, dar are şi o vărstă înaintată care presupune un grad de senilitate”, a spus Lăcătuşu Lelia, psihiatrul echipei.


Gheorghiţa locuieşte de cinci luni împreună cu un bătrân părăsit de familie,
într-un adăpost improvizat peste stradă de fostul ei apartament




Şi-a pierdut minţile odată cu casa

După ce a vorbit cu echipa mai bine de o oră, povestea Gheorghiţei a început să prindă contur iar puzzel-ul de informaţii disparate a fost rezolvat. Ea a avut o viaţă normală, a muncit într-o ţesătorie şi a fost femeie de serviciu în trei spitale din Capitală, adunând 23  de ani pe cartea de muncă. Soţul ei a murit în urmă cu 15 ani, iar fiul este plecat în America de mai bine de 30 de ani.

Rămasă singură, pensionara care este şi semianalfabetă, a căzut pradă mafiei imobiliare. „Stăteam aici, în blocul de vizavi, la etajul 9. Aveam un apartament cu două cameră, eram proprietară. A venit într-o zi o unguroaică şi m-a pus să semnez ceva. O ştiam mai demult că trăia cu un cunoscut şi am semnat crezând că este pentru ajutor la căldură”, a povestit bătrâna.

La scurt timp a fost internată pentru că se îmbolnăvise, iar când s-a întors din spital a găsit pe altcineva în casa ei. Poliţia şi autorităţile i-au spus că altcineva este proprietarul apartamentului. Femeia povesteşte că s-a luptat în tribunal cheltuind toţi banii pe care-i mai avea. Nu mai ştie exact câte procese au fost, nici ce avocat a avut. Şi-a pierdut minţile odată cu pierderea casei.




Copleşită de boli şi de uitare

Ultimii cinci ani i-a petrecut într-un un azil unde a putut sta plătind pentru cazare şi mâncare 500 de lei din pensia în valoare de 700 lei. Banii puţini nu i-au permis să se îngrijească, iar bolile psihice şi cele trupeşti au copleşit-o.
Astmul, una dintre efecţiunile de care suferă, a fost principalul motiv care a făcut-o să plece din azil în vara acestui an. „În camera locuiam patru persoane dintre care una avea opt pisici. Nu puteam să respir şi ne certam toată ziua. Vroiam să vin acasă, mi-era dor de vecini, de strada pe care am locuit atâţia ani. Din vară stau aici”, a mai spus femeia.

De fiul ei nu mai ştie nimic deoarece noul proprietar al apartamentului a aruncat toate carnetele pe care se aflau notate adresele şi telefoanele cunoscuţilor şi ale rudelor. Boala psihică nu i-a permis să lupte pentru a-şi recăpăta drepturile pentru că de câte ori cerea ajutorul cuiva uita la ce instituţie trebuie să se ducă. Uită frecvent ce a făcut ieri, un lucru bun de altfel pentru că îi rămân în memorie doar zilele în care avea o familie şi o casă.

image
image

Singura echipă mobilă psihiatrică din ţară are grijă de 500 de persoane cu afecţiuni psihice




Samusocial a înfiinţat în anul 2007 prima echipă mobilă psihiatrică din România. „Suntem şi acum singurii care avem grijă într-o oarecare măsură de adulţii străzii. Îi cunoaştem deja dintr-o privire, sunt acele persoane care-şi cară cu ele „garsoniera”, adică bagaje multe şi grele în care au adunat diverse lucruri, de obicei fără valoare”, a spus Elena Adam, coordonator proiecte la Samusocial. La oamenii străzii cu probleme sociale cauza se confundă cu efectul.

„Ei ajung în stradă din cauză că au probleme psihice sau au probleme psihice pentru că ajung în stradă. Noi nu putem decât să-i ascultăm, să le dăm tratament, dacă-l acceptă. Pe unii îi convingem să meargă la sediu să facă un duş. Încercăm să le facem buletine, facem demersuri în vederea obţinerii unui venit de la stat, le facem rost de cantină socială şi adăpost ”, a mai spus Elena Adam.


 

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite