Stiri din Bucuresti

Locul unde s-a semnat Unirea Principatelor, în paragină. La Mitropolie s-a jucat Hora Unirii

24 ianuarie 2010, 12:09 |  Autor: Ana-Maria Niculae | 

Cuvinte cheie: bucuresti, alegere, domnitor, marea unire, concordia,

Hora Unirii pe Dealul Patriarhiei

Hora Unirii pe Dealul Patriarhiei

 

Cei 151 de ani de la Unirea Principatelor au fost sărbătoriţi azi-dimineaţă pe Dealul Mitropoliei. Clădirea monument istoric aflată în centrul vechi al oraşului şi locul unde s-a semnat dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti era însă pustie.

CITEŞTE ŞI:

Pe Aceeaşi Temă

Braşov: Hora Unirii în Piaţa Sfatului, la minus 20 de grade Celsius

Iaşi: Mica Unire, probă de rezistenţă la -20 de grade Celsius

Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată în Capitală prin ceremonii militare şi religioase. Festivitatea militară şi depunerea de coroane de flori a început în jurul orei 9.00, la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patrierhiei şi s-a încheiat în mod tradiţional cu Hora Unirii. Din cauza gerului, puţini bucureşteni au luat parte la eveniment.

„Eu vin an de an la astfel de evenimente. Sunt patriot şi chiar dacă este prea frig, încerc să rezist. Îmi pare rău că suntem doar câţiva“, spune Gheorghe Manole, un bucureştean în vârstă de 72 de ani. Dealul Mitropoliei a fost singurul loc în care s-a sărbătorit evenimentul de-acum 151 de ani, în timp ce singura clădire care mai amintea de alegerea lui Alexndru Ioan Cuza ca domnitor, era azi-dimineaţă pustie. 

În Centrul Vechi, pe strada Smârdan la nr. 39, clădirea care încă are ultimele etaje în paragină, a fost până nu de mult administrată de Primăria Municipiului Bucureşti. Imobilul a servit mult timp drept adăpost pentru oamenii străzii sau pentru câinii comunitari.

Puţini bucureşteni ştiu însă că în această clădire, fostul hotel Concordia, pe 23 ianuarie 1859, s-a decis ca Alexandru Ioan Cuza să fie domnul a două principate româneşti. „Nu ştiu ce e cu această clădire. Da, am văzut acum plăcuţa. Am mai trecut pe-aici, dar nu am citit niciodată“, spune Cătălina, o tânără care trecea pe lângă clădire.

Doar cei în vârstă mai dau câteva detalii despre clădirea monument istoric. „Păcat de ea. Acum este proprietate privată. Aşa ştiu. Trebuia renovată de către primărie, să se fi păstrat aşa cum era. Acum văd că la parter se înfiinţează o agenţie de turism, sau cine ştie ce o fi“, spune Vlad Dumitrache, un pensionar din Capitală.
 
Singura care mai aduce aminte de evenimentul ce s-a petrecut acolo în urmă cu mulţi ani, este plăcuţa de pe faţada clădirii, inscripţionată: „În această clădire se afla în anii unirii Ţărilor Române Hotelul Concordia, unde în seara de 23 ianuarie 1859 s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, de către fruntaşii Partidei Naţionale, ca domn al Ţării Româneşti”.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole