Stiri din Brasov

Braşov: Hora Unirii în Piaţa Sfatului, la minus 20 de grade Celsius

24 ianuarie 2010, 19:04 |  Autor: Talida Bendriş | 

Cuvinte cheie: brasov, hora unirii, unirea principatelor romane, brasoveni, piata sfatului, reduta, manifestari culturale,

Sute de braşoveni au dansat Hora Unirii, în Piaţa Sfatului, Foto: Stelian Grăjdan

Sute de braşoveni au dansat Hora Unirii, în Piaţa Sfatului, Foto: Stelian Grăjdan

 

În ciuda temperaturilor extrem de scăzute, sute de braşoveni au înfruntat astăzi frigul şi au ieşit, în Piaţa Sfatului, din Braşov pentru a dansa Hora Unirii. Începând cu copii şi terminând cu adulţi de toate vârstele, cu toţii au vrut să sărbătoarească Ziua Unirii Principatelor Române. 

La ora 16.30 mai mulţi studenţi care învaţă la Universitatea „Transilvania“ din Braşov s-au adunat în faţa clădirii Rectoratului. De aici studenţii au plecat însoţiţi de fanfară şi intonând imnul de stat către Piaţa Sfatului. În ciuda gerului de afară, în Centrul Braşovului se adunaseră braşoveni de toate vârstele doritori să participe la eveniment.


„M-am prins în horă pentru că această sărbătoare este importantă pentru toţi. E foarte bine să arătăm tineretului care sunt valorile poporului nostru şi să îi învăţăm că este bine să cunoască istoria“, a declarat pensionarul Virgil Avram. 


Nici tinerii nu au lipsit de la evenimentul organizat în Piaţa Sfatului. „Am auzit de acest eveniment şi am vrut neapărat să particip. Cel mai mult mi-am dorit să dansez şi eu în horă. Nu am mai participat până acum la aşa ceva“, ne-a mărturisit Laura Butum, de 17 ani.

În Piaţa Sfatului s-au adunat şi membrii Ansamblului Junii Braşovului, de la Casa de Cultură a Studenţilor care erau îmbrăcaţi în constume populare.


„Sărbătorim şi noi ca orice român Unirea. Chiar dacă este destul de frig, noi ne-am îmbrăcat în straia populare, în care ne simţim foarte bine. Vrem să arătăm tuturor cât de frumoase sunt costumele din zona Făgăraşului, pe care le purtăm cu respect“, a declarat George Micu, student la Facultatea de Silvicultură.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole