Bucureşti: Feriţi-vă de Centrul Istoric!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CAPCANE Centrul Vechi al Capitalei arată mult mai bine decât anul trecut, dar este încă plin de primejdii pentru locatari şi pentru turişti. Canalele neastupate şi firele neizolate sunt doar câteva dintre ameninţările cu care bucureştenii se întâlnesc la tot pasul în zona Lipscani.

Mai citiţi şi:

Centrul Istoric, locul unde îţi rupi oasele

Cel mai recent accident din Centrul Istoric ajuns la urechile opiniei publice s-a petrecut în urmă cu o săptămână. Maia (3 ani), fetiţa solistului trupei „Viţa de Vie“, Adi Despot, s-a electrocutat, din cauză că a atins unul dintre firele de înaltă tensiune căzute la pământ, pe strada Stavropoleos. Micuţa s-a aplecat să ridice balonul care îi scăpase, a alunecat şi s-a electrocutat uşor. Firele au fost ulterior izolate.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au explicat la acel moment că municipalitatea nu are nicio vină în acest caz. Mai mult, în comunicatul administraţiei locale se demonstra că fetiţa nici nu avea cum să fie electrocutată din moment ce angajaţii Luxten au spus că în acea zonă se află un branşament subteran  fără tensiune, izolat în luna octombrie a anului 2009.

Primăria a profitat de situaţie ca să se plângă de faptul că în Bucureşti se înregistrează în medie, lunar, 2.000 de accidente sau vandalizări în sistemul de iluminat public şi că înlocuirea unui stâlp de iluminat public ar costa municipalitatea între 300 şi 400 euro.

Un caz mediatizat anul trecut a fost cel al lui Carmen Pleşoianu, care s-a ales cu coaste rupte, cu un traumatism cranio-cerebral şi cu o rană la picior, după ce a căzut într-o groapă de trei metri, pe strada Zarafi. Şi aici, primăria s-a fofilat: „Mentionăm că zona ce este cuprinsă în contractul de reabilitare cuprinde următoarele străzi: Lipscani, Smârdan, Franceză, Tonitza, Poştei şi Sf. Dumitru”.

17 milioane de euro ca să ne rupem gâtu’
Reabilitarea Centrului istoric a fost reluată în aprilie de firma Apolodor, după ce, în septembrie anul trecut, municipalitatea a reziliat contractul cu Sedesa.
Potrivit datelor furnizate de Primăria Capitalei, din 2006 până la data rezilierii contractului, s-au cheltuit 17.462.296 de euro. Reprezentanţii municipalităţii estimează că lucrările vor fi finalizate în proporţie de 90% până la sfârşitul anului. În prezent, este în curs de licitare contractul de consultanţă prin care se va face o expertiză tehnică şi financiară a lucrărilor executate de Sedesa, care va sta la baza relicitării contractului de execuţie.


„Arată rău, domne’! Se bagă aiurea bani în plombe. Zona asta e imaginea noastră peste hotare. Ce sunt atâtea guri de canal, cabluri şi denivelări pe Lipscani?“
Petre Cercel, muncitor

„Să pună asfalt şi să ia cablurile astea de pe străzi, care încurcă oamenii, chiar dacă nu curentează toate“
Giani Dragomir, şofer

„Zona arată mult mai bine ca anul trecut când era plină de gropi. Nu se compară. Ar fi nemaipomenit dacă s-ar termina anul ăsta“
Sima Daniel, zilier

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite