Stiri din Bucuresti

Bucureşti : Centrul vechi, locul unde îţi rupi oasele

28 iulie 2009, 21:21 |  Autor: Simona Soare  | 

 

Zona istorică a Capitalei este un pericol nu numai pentru turişti, ci şi pentru locatari. Carmen Pleşoianu, care locuieşte pe strada Covaci, s-a ales cu coaste fisurate, un traumatism cranio-cerebral şi o rană la picior, după ce a căzut într-o groapă de trei metri în centrul vechi.


Într-o cămăruţă modestă a unui imobil de pe Strada Covaci am găsit-o pe Carmen Pleşoianu, în vârstă de 54 de ani, o femeie suferindă de epilepsie care a trăit în weekend un coşmar, după ce a căzut într-o groapă aproape de casă, în zona lucrărilor la centrul istoric. „Mă înţeapă coastele, abia de mai pot respira şi mă ridic foarte greu din pat. Îmi curge sânge de la picior, iar vânătăile de pe membre nu mă lasă să mă odihnesc”, s-a plâns aseară femeia, în timp ce ne arăta rana de la un picior.

Femeia a căzut în groapă sâmbătă, la intersecţia străzilor Zarafi cu Lipscani. „Am ieşit din casă să cumpăr două prosoape şi o rochie. La întoarcere, trei trepte ale podului improvizat erau aplecate şi m-am ţinut cu mâna de bara din lemn, care era prinsă numai într-un cui. Atunci am căzut şi de durere am strigat încontinuu”, îşi aminteşte cu groază femeia. Ţipetele ei de durere şi de neputinţă au fost auzite de doi bărbaţi, care au chemat SMURD-ul.


Aproape zilnic cineva îşi fracturează mâna sau piciorul
Carmen nu este singura victimă a Centrului Vechi. Potrivit unui locatar din zona Covaci, care nu a dorit să-i fie făcut public numele, aproape zilnic cineva îşi fracturează o mână sau un picior printre schelele din centrul istoric. Un alt caz este cel al unei chelneriţe de la „Hanul Hangiţei”, Elena Udrea, în vârstă de 43 de ani, s-a împiedicat într-o sârmă în noaptea de duminică, pentru că strada nu este luminată. Un alt caz cunoscut este cel al patronului barului “Alex 2000”, care şi-a fracturat în primăvară o mână, după ce a căzut în tranşeele din centrul istoric.

Săptămâna aceasta reîncep lucrările
Lucrările în centrul istoric vor fi continuate din această săptămână, a anunţat Primăria Generală a Capitalei. Edilul-şef, Sorin Oprescu, a semnat ieri un contract cu reprezentanţii firmei Sedessa, prin care cele două instituţii vor continua contractul de reabilitare a zonei. Primarul promite că măsurile de siguranţă vor fi întărite, iar lucrările vor fi strict monitorizate de inspectorii primăriei. Timp de doi ani, în perioada 2006-2007, numai patru dintre cele 14 străzi au fost reabilitate.  Primarul general anunţa în martie că va întrerupe contractul cu firma, din cauza întârzierii lucrărilor, dar în urma negocierilor s-a renunţat la acest lucru. Primăria Capitalei a cheltuit aproximativ 42 de milioane de euro, încă din anul 1999, pentru reabilitarea centrului vechi.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Bucureşti: EXCLUSIV Centrul istoric al Capitalei, în beznă

    Aproape toate străduţele din zona veche a Bucureştiului sunt în beznă. Din cauza întunericului, ...

    Nistorescu, de la „Cântarea Americii“ la „Nutzy - Spaima Puţii“

    Cornel Nistorescu, ziarist de referinţă după Revoluţie, a scris un editorial plin de vulgarităţ ...

    Cearta PSD-PDL omoară reformele

    Principalele măsuri anunţate de Guvern au rămas nefinalizate.Tensiunile dintre PSD şi PDL, acce ...

    Elena Udrea, contraatac la PSD

    Ministrul Turismului a reproşat social-democraţilor că vor să iasă din coaliţie, iar lui Mircea ...

    Efectul Udrea asupra presei

    Nici în cele mai întunecate coşmaruri, Adrian Năstase nu-şi putea proiecta o Românie în care gu ...

    Reşiţa: REGIUNEA PE SCURT / Verde pentru biciclete

    Cele mai importante ştiri din regiune publicate în cotidianul "Adevărul" şi ediţiile local ...

    VIDEO Ion Cristoiu: „Rămân fascinat de Elena Băsescu. Greu de explicat“

    Ion Cristoiu afirmă că nu va face niciodată o emisiune cu Traian Băsescu. Jurnalistul este conv ...

    PDL a uitat de „afaceriştii“ şi „trădătorii“ din partid

    Mai multe iniţiative anunţate de PDL au fost lăsate baltă, dovedindu-se simple exerciţii de ima ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole