Căminele private, atac la piaţa chiriilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii au dat de gustul complexurilor imobiliare noi construite în Capitală special pentru ei. Decât să închirieze apartamente în oraş, tinerii preferă să plătească peste 100 de euro, lunar, pentru un loc la cămine private precum West Gate Studios sau Căminul Particular de pe strada Ion Movilă.

Mai citiţi: Bătaie pe căminele private studenţeşti

Căminele celor opt universităţi particulare din Capitală şi ale celor 16 universităţi de stat sunt aproape goale la aproximativ o lună până la începerea anului universitar. Lucrurile se schimbă însă când vine vorba de căminele particulare din Bucureşti, cele care nu aparţin de nicio instituţie de învăţământ.

Cel mai nou şi mai modern complex privat pentru studenţi din Capitală este West Gate Studios, situat în Militari, în zona gurii de metrou Preciziei. Inaugurat în urmă cu un an, complexul cuprinde momentan un singur corp, adică 375 de garsoniere şi câteva apartamente cu două camere. De anul viitor, complexul va deschide alte două blocuri şi va fi dotat, printre altele, cu piscină în aer liber, spa, fitness, jacuzzi, salon de înfrumuseţare, patinoar pe timp de iarnă şi centru medical.



Studenţii aleg confortul
În căminul din cartierul Militari sunt cazaţi în prezent studenţi de la majoritatea instituţiilor de învăţământ, printre care Universitatea din Bucureşti, ASE, <Spiru Haret> sau Româno-Americană.

Mihai Negoiţă (21 de ani) este student la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii „Spiru Haret“ şi a preferat să plătească pentru tot anul, implicit pe perioada verii, pentru a beneficia de confort. „Aici, camerele sunt dotate cu aer condiţionat, cuptor cu microunde, frigider, televizor, senzori de fum, internet, plită electrică şi baie proprie şi nu suntem mai mult de două persoane în cameră. Am locuit şi anul trecut aici şi beneficiez de o mică reducere la cazare“, a spus Mihai.

Şi Irina, o studentă în anul al II-lea la Facultatea de Medicină Veterinară este de aceeaşi părere. „E mai convenabil decât să-ţi închiriezi ceva în oraş. Câteva luni am locuit cu o prietenă şi plăteam amândouă 350 de euro, plus întreţinere. Nu aş fi putut să mă adaptez nici la viaţa în căminul de stat, cu muzică la miezul nopţii sau baie la comun“, a explicat tânăra.

image
image

„În momentul de faţă nu mai avem locuri libere. Până la sfârşitul acestei luni studenţii trebuie să confirme locul şi pentru anul viitor. Majoritatea deja au confirmat“, a spus teodor cacior, administratorul căminului West Gate Studios.

image

Cămine ale universităţilor de stat

Universitate    Locuri      Preţ/lună pe perioada anului universitar
Universitatea de Agronomie     4.000 de locuri        între 70 şi 100 de lei
Universitatea Bucuresti    4.500  de locuri    între 90 şi 300 de lei
Universitatea de Medicina şi Farmacie „Carol Davila“   680 de locuri     120 lei
Academia de Studii Economice        5.400 de locuri     între 80-100 de lei
Universitatea Politehnică     15.000 de locuri     între 90 şi 100 de lei
Universitatea Tehnică de Construcţii     2.500 de locuri        110  lei

Camine ale universitatilor private
Universitatea Hyperion    250 de locuri     265 de lei
Universitatea Spiru Haret        540 de locuri   250 lei
Universitatea Româno-Americană     900 de locuri     între 150 şi 400 de lei
 
Cămine private
Complexul West Gate Studios    aprox.800 de locuri    între 75 şi 125 de euro
Cămin particular strada Ion Movilă    300 de locuri     140 de euro


București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite