Bărbatul căruia doctorul Ciomu i-a secţionat penisul are viaţă sexuală, spun specialiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Jiga, bărbatul căruia dr. Naum Ciomu i-a amputat, din greşeală, penisul în 2004, în timpul unei operaţii, a suferit o intervenţie chirugicală pentru o dificultate la urinare, la Spitalul "Sf. Ioan" din Capitală, unde a fost internat la sfârşitul lunii ianuarie. Prof. dr. Ioan Lascăr a declarat miercuri pentru AGERPRES că pacientul avea o dificultate la urinare, nu un blocaj renal.

Prof. dr. Ioan Lascăr a declarat miercuri pentru AGERPRES că pacientul vine periodic la control şi că a fost trimis la prof. dr. Petrişor Geavlete pentru "că avea o dificultate la urinare, nu un blocaj renal".

Mai citiţi şi:

Coşmarul victimei lui Ciomu continuă

"Am decis că e mai bine să intervină endoscopic un urolog. Îl puteam opera eu, dar am vrut să evit o intervenţie cu bisturiul, mai ales că în urma ei exista riscul să apară stenozări ale uretrei, a explicat prof. dr. Ioan Lascăr. Atunci când i-am reconstruit penisul şi uretra, în 2005, am folosit piele de pe antebraţ, o zonă în care există pilozitate. Înainte de operaţie l-am trimis la dermatologie unde a făcut şedinţe de epilare definitivă. Însă, această epilare definitivă se pare că ţine doar o perioadă determinată. Incidentul acesta nu a fost o surpriză pentru pacient. Ştia de la început, din 2005, că exista riscul unei astfel de situaţii. Ea poate apărea şi la transsexuali, pentru că şi acolo se foloseşte piele prelevată din alte zone de pe corp şi poate reapărea pilozitatea, iar în acel focar se formează pietricele. Acele pietricele i-au fost scoase acum pacientului', a precizat prof. dr. Ioan Lascăr.


"Nu i-a fost pusă viaţa în pericol"

În legătură cu costurile intervenţiilor, prof. dr. Ioan Lascăr a precizat că acestea sunt suportate integral de Casa de Asigurări de Sănătate, iar pacientul nu trebuie să urmeze un tratament special.

'I-am făcut reconstrucţia, în 2005, pentru că nu putea urina deloc. Penisul fusese tăiat până la piele, iar urina i se răspândea pe abdomen, pe coapse. Era terifiant. Am dorit să-i redau confortul la urinare - confort psihologic - şi calitatea vieţii, un anumit standard de sexualitate. Ion Jiga are viaţă sexuală şi sensibilitate erogenă. Am considerat că este oportun ca urologii să intervină chirurgical acum pentru că au trecut şase ani de la reconstrucţie şi am vrut să prevenim eventuale complicaţii. Aceasta este prima operaţie de la reconstrucţie, iar problema era foarte simplu de rezolvat. Nu a fost nimic dramatic, care să îi pună viaţa în pericol. Pacientul are o uretră foarte largă ce permite introducerea celei mai mari sonde urinare folosite la bărbaţi', a explicat specialistul.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite