Stiri din Bucuresti

Ambasadorii Spaniei şi Olandei, sub semnul caracatiţei Paul GALERIE FOTO

10 iulie 2010, 14:55 |  Autor: Emilia Sava | 

Cuvinte cheie: Bucureşti, pregatiri, ambasadori, meci, Campionat Mondial, Africa de Sud,

Fiul ambasadorului Spaniei, Alvaro (12 ani) este un suporter înfocat

Bucureşti

Fiul ambasadorului Spaniei, Alvaro (12 ani) este un suporter înfocat

 

„Adevărul de Seară“ vă prezintă ce planuri şi-au făcut Tanya van Gool şi Estanislao de Grandes Pascual, ambasadorii celor două ţări la Bucureşti, pentru confruntarea istorică dintre cele două echipe.

VEZI AICI IMAGINI CU CEI DOI DIPLOMAŢI CARE AŞTEAPTĂ ISTORICA FINALĂ A CAMPIONATULUI MONDIAL

„Cea mai bună echipă să câştige“,  sunt de părere cei doi ambasadori care mâine seară vor urmări de la ora 21.20, marea finală dintre Olanda şi Spania, meciul care închide Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010.

Ambasadoarea Olandei la Bucureşti, Tanya van Gool şi-a făcut rezervare la cafeneaua „Van Gogh“, unde va fi alături de prieteni.„Este un loc unde avem întâlniri de afaceri lunare şi mergem regulat acolo, iar mâine este un eveniment special. Şi românii sunt bineveniţi“, a declarat aceasta.


În schimb, ambasadorul Spaniei, Estanislao de Grandes Pascual îşi va susţine echipa în faţa televizorului de la reşedinţa din Capitală. Va fi şi el alături de invitaţi precum ambasadorii Germaniei, Serbiei, dar şi cel din Qatar şi Uruguay, dar şi de mulţi prieteni. Şi pentru ca momentul să fie cât mai familiar, diplomatul va pregăti oaspeţilor o mâncare tradiţională.

Ambele echipe sunt bune

Cei doi diplomaţi au ezitat să dea un pronostic exact pentru finala de mâine seară deoarece Campionatul Mondial a avut rezultate imprevizibile. „Sunt stiluri diferite de joc, dar sunt sigură că va fi un meci frumos. Spaniolii joacă bine şi dacă vor câştiga vor merita victoria“, a declarat Tanya van Gool.

„Prefer să nu dau un pronostic deoarece consider că poartă ghinion“, a mai spus ambasadoarea.

Singurul care s-a încumetat să dea un posibil scor final a fost Estanislao de Grandes Pascual care  crede şi speră ca ibericii să câştige meciul cu 3 la 1.„Va fi un meci dificil, dar trăiesc cu impresia că vom învinge“, a spus diplomatul.

Un suporter înfocat este fiul său, Alvaro, în vârstă de 12 ani care poartă un tricou cu însemnele Spaniei şi cu semnăturile celor mai buni fotbalişti iberici şi care are şi o caracatiţă din pluş, un fel de replică a lui Paul care a prevăzut că Spania va fi campioana mondială la fotbal.

„Caracatiţa Paul a dat deja echipa câştigătoare şi îmi va părea rău pentru Olanda dacă va pierde, dar jocul fotbaliştilor noştri s-a îmbunătăţit mult. Să-i lăsăm pe cei mai buni să câştige“, a mai declarat Estanislao de Grandes Pascual.

Telefon după meci

În schimb, ambasadoarea Olandei nu crede în previziunile caracatiţei Paul. Cei doi diplomaţi au mai spus că vor trăi cu emoţie meciul de mâine seară, dar vor petrece în cinstea echipelor indiferent care va fi campioana mondială. După meci, Estanislao de Grandes Pascual a dezvăluit că îi va telefona Tanyei van Gool pentru a-i transmite fie felicitări, fie încurajări pentru pierderea titlului.

CITEŞTE ŞI:

La ce terasă vedem finala de la Mondiale




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Vrăjitoarele cred că Spania va ieşi campioană

    Vrăjitoare, clarvăzătoare, deţinătoare ale puterii Magiei Albe, toate sunt convinse că Spania va reuşi mâine seară să învingă echipa rivală şi să urce pe podium la Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud.
    Ele sunt sigure că spaniolii vor avea un joc excepţional, mai ales după evoluţiile de la Real Madrid şi FC Barcelona. Citeşte tot articolul...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole