Amintiri despre "O scrisoare pierdută" cu "Dilema veche"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul DVD al seriei „Capodoperele teatrului românesc”, „O scrisoare pierdută”, s-a vândut ieri la chioşcuri, împreună cu revista fondată de Andrei Pleşu. Cu ocazia lansării, Teatrul Nottara a fost gazda unei întâlniri cu câţiva dintre protagoniştii spectacolului imprimat în 1982. 

Citiţi şi

"Dilema veche" lansează "Capodoperele teatrului românesc"

În cea de-a doua serie a „Colecţiilor cu dichis” apar opt DVD-uri cu spectacole româneşti, pe care toată lumea le vede şi le revede de nenumărate ori. Vor urma: „Gaiţele”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, „Titanic Vals”, „Take, Ianke şi Cadîr”, „O noapte furtunoasă”, „Visul unei nopţi de iarnă”, „Doctor fără voie”. Fiecare DVD se vinde cu revista, la preţul de 10,99 lei.

Discuţia de aseară, legată de teatrul de ieri şi de cel de azi, a debutat cu secvenţa-cheie a „Scrisorii pierdute”, când Zoe Trahanache citeşte „ameninţarea” lui Caţavencu. Scurta vizionare a continuat cu intrarea în scenă, inegalabilă, a celor doi, Farfuridi şi Brânzovenescu, interpretaţi de Mircea Diaconu şi Dem Rădulescu.

Mariana Mihuţ, Tora Vasilescu şi Mircea Diaconu şi-au amintit cum s-au născut aceste spectacole de legendă, problemele şi bucuriile de care au avut parte în acel regim. „Din fericire a fost o perioadă în care mâncam teatru pe pâine”, a spus Mariana Mihuţ.

Ea a continuat: „În <<O scrisoare pierdută>> o să simţiţi Zeul Teatrului, pe Ciulei, şi nu acele frustrări ale timpului”. „Spectacolul imprimat în 1982 a avut de fapt premiera în 1972”, a spus interpreta Zoei. „Atunci, Tipătescu era jucat de Toma Caragiu, iar Zoe de Rodica Tapalagă. A venit nenorocirea din 77, Toma s-a prăpădit, iar doamna Rodica a plecat la Mic şi cred că nici nu a vrut să joace fără Toma. Aşa i-am înlocuit, eu şi Victor”, a mărturisit Mihuţ.

Prima dată când Victor Rebengiuc a întârziat în scenă

Pe vremea aceea, în televiziune nu se folosea peliculă color decât la evenimentele sportive. „Tudor Vornicu a subtilizat cred de la Sport şi aşa a fost înregistrată color”, a continuat Mariana Mihuţ.

Un alt moment important din spectacol a fost povestit cu natureleţe de actriţă. „Victor nu a întârziat niciodată la un spectacol în viaţa lui. La imprimare a întârziat. Eu strigam în scenă, după ce citeam scrisoarea: <<Dar, unde e Fănică?>> Fănică nu apărea. Am mai spus o dată, mai tare. Atunci mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva. Am ieşit din scenă şi am gonit până la cabine. Victor stătea liniştit de vorbă cu Caţavencu. Atât am spus: <<Unde trebuia să fii tu acum?>> O să vedeţi pe imprimare o pauză atât de mare cum nu s-a mai văzut în Caragiale. Lumea din sală a crezut că asta e viziunea lui Ciulei”.

Al doilea DVD al colecţiei este „Gaiţele”, spectacol în care au jucat Dem Rădulescu, Mitică Popescu, Margareta Pogonat, Draga Olteanu-Matei şi Olga Tudorache.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite