Stiri din Bucuresti

Adrian Păunescu, în stare gravă la Spitalul Floreasca. Ultimul mesaj: „Trebuie să mă despart de ai mei!“

27 octombrie 2010, 08:42 |  Autor: Cătălina Slujitoru, Iulian Ioncea | 

Cuvinte cheie: bucureşti, Adrian Păunescu, boală, internat, spital,

Poetul Adrian Păunescu

Poetul Adrian Păunescu

 

„Există, probabil, pentru fiecare dintre noi, o clipă de cumpănă în care, conştient sau intuitiv, o ia într-o direcţie a vieţii, care îi modifică tot traseul viitor”, spune poetul Adrian Păunescu într-un editorial publicat astăzi, în „ring”.

Dan Negru: „Adrian Păunescu, internat în stare gravă. Privesc cu groază şi spaimă televizorul sperând să nu vină un breaking news“

UPDATE După tratament, starea lui Adrian Păunescu s-a ameliorat uşor, dar continuă terapia pentru stabilizarea generală şi este în continuare în evaluare, au precizat, pentru Mediafax, sursele medicale. Poetul a fost mutat de la Terapie Intensivă la Secţia Cardiologie a Spitalului Floreasca.

Oprescu: „Prognosticul în cazul lui Adrian Păunescu este rezervat, dar să sperăm că se reface“

„Starea poetului este uşor ameliorată faţă de ziua precedentă, când a fost adus la Spitalul de Urgenţă Florească şi internat în Secţia de terapie intensivă chirurgie cardiacă“, au spus sursele citate.

Adrian Păunescu nu vrea să vorbească despre boala sa

Adrian Păunescu (67 de ani) a fost internat, ieri după-amiază, la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca şi, potrivit medicilor, starea sa este gravă. Poetul nu le-a permis doctorilor să dea detalii despre starea sa, dar surse din spital susţin că are insuficienţă cardiacă, hepatică şi renală.
Înainte de a fi internat, Păunescu a trimis redacţiei „ring” editorialul pe care îl publică zilnic, intitulat de această dată „Clipa de cumpănă”. 

„În ornicul meu bate o nouă clipă de cumpănă. Pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, trebuie să mă despart de ai mei şi să încerc o reîncărcare profundă a bateriilor organismului.

De când am acceptat această soluţie, în ochii mei s-au schimbat toate: şi culorile, şi mişcările lumii, şi scara de valori. Au retrogradat vanităţile şi s-au impus brusc, din nou, valorile etern umane”, spune poetul.

„Mi-am dat seama, încă o dată, ce mult contează să nu fii singur pe pământ. Mi s-a arătat, întreagă, nimicnicia de a mă supune banului şi puterii, deşi, fără un minimum de bani şi de putere, nici unul dintre noi nu şi-ar putea procura alimente, medicamente, confortul elementar.

Nici măcar n-am puterea să-mi imaginez până la capăt cum ar fi această despărţire de ai mei dacă s-ar transforma din temporară în definitivă. Şi nici nu ştiu ce simţ în plus mi-ar trebui ca să-mi dau seama, din vreme, de această posibilitate care nu trebuie niciodată exclusă”, mai spune Adrian Păunescu.

Citiţi aici ce venit are Adrian Păunescu ca parlamentar

„E obligatoriu pentru mine să lipsesc un timp de acasă”

„E obligatoriu pentru mine să lipsesc un timp de acasă, pentru a spera că mă întorc, întremat, acasă. După ce acest nou episod de viaţă se va fi încheiat, nu voi ezita să-l descriu. Pur şi simplu, e ca şi când aş pleca în sat, la nişte prieteni, să fac rost de nişte jăratic, să reaprind focurile din sobele casei mele, odată cu venirea iernii. Şi, iarăşi, cât de important e să nu fii singur pe pământ! Când exişti şi în conştiinţa altora, e ca şi când te-ai transforma, din unul, în mai mulţi. Astfel, chiar ameninţarea cu dispariţia, devine mai puţin eficientă, dacă e să te elimine din conştiinţa tuturor”, încheie poetul.
În iunie, Adrian Păunescu a mai publicat un editorial în care vorbea despre suferinţa sa.

„Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere”, spunea el.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     



    Părinţii? Nişte cruci, încă vii… M-a căutat un amic, fost slujbaş pe la Consiliul Judeţean, pensionar de vreo cinci ani. Nu se vaită că o duce greu, dar m-a luat la rost. Că nu-mi fac treba. Adică cum? - i-am replicat. Păi tu nu ieşi pe stradă? Nu vezi ce se întâmplă? De ce nu scrii?? Citeşte tot comentariul!

    Malin Bot

    Un client al BCR, din Focşani, a învins aroganţa cu care acţionează bancherii în România. Exemplul lui trebuie urmat de către toţi cei care sunt trataţi abuziv de bănci. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Continuare

    Un dar toxic pentru Iliescu

    Liviu Avram

    Opoziţia nu a înţeles nimic din episodul Roberta, pe când Puterea se pare că da.

    Cetăţeni şi populaţii

    Mircea Vasilescu

    A plăti regulat taxele nu e suficient pentru a deveni un bun cetăţean.

    Domnul Crin, mamă-eroină

    Grigore Cartianu

    Cel mai recent raport întocmit de Institutul pentru Politici Publice (IPP) marchează o premieră absolută în politica românească din ultimii 22 de ani: un membru al forului legislativ a absentat de la absolut toate voturile unei sesiuni parlamentare (218 voturi, septembrie - decembrie 2011).

    Mic tratat de dezinformatică

    Radu Calin Cristea

    Doar în timpul comunismului s-a minţit atât de mult ca în România ultimilor ani.

    Adio, miliarde de euro!

    Ion M. Ionita

    E mai simplu să furi banii de la buget decât să construieşti cu fonduri europene.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole