A cincea victimă a violatorului din Crângaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, Victor Stroe, violatorul acuzat că a agresat patru femei, dintre care două în urmă cu o săptămână, a mai încercat să profite sexual de încă o tânără, care a fost la un pas de a fi agresată violată de el în luna octombrie a anului trecut.

NU RATA:

Un bărbat este pe moarte după ce a fost bătut cu bestialitate cu scaunul în cap

Tânăra a făcut atunci plângere la organele legii dar făptaşul nu a fost prins. Agenţii susţin acum că Victor Stroe ar fi vinovat şi de producerea acestei fapte.

Astfel, în urmă cu aproximativ trei luni, o tânără în vârstă de 20 de ani, a fost atacată de un bărbat, în lift, în timp ce se îmdrepta spre casă

Victor Stroe a intrat în vorbă cu ea. Văzând că nu este cooperantă, el i-a pus mâna la gură pentru a se asigura că nu ţipă ş a început să se atingă de ea.

Fata a reuşit să scape din mâinile violatorului şi a chemat poliţia, dar a fost prea târziu pentru ca acesta să mai fie prins.. Din lipsă de probe, oamenii legi nu au reuşit atunci să-l identifice pe agresor.

Reţinut marţi-noapte

Victor Stroe, a fost reţinut, marţi noapte, de poliţiştii de la Secţia 20, sub acuzaţia că a violat o studentă de la Politehnică şi că a încercat să agreseze şi o adolescentă în vârstă de 16 ani, a mai profitat sexual de o fată în luna noiembrie a anului trecut.

Atunci, el a atacat o tânără în vârstă de 20 de ani, în jurul orei 22.00 pe scara blocului în care locuieştea aceasta,  chiar în momentul în care se întorcea din oraş.

El a agresat-o sexual şi a reuşit să scape fără urmă. Incidentul s-a petrecut tot într-un bloc din cartierul Crângaşi.
Tânăra a depus atunci plângere la Poliţie dar nu a fost identificat făptaşul.

Probele din noiembrie, folosite pentru a fi identificat
În urmă cu două zile, s-a constatat faptul că nu există suficiente dovezi, în cazul celor două agresiuni sexuale care au avut loc în urmă cu o săptămână, pentru ca Victor Stroe să fie arestat.

Aceasta deoarece una dintre victime, studentă la Politehnică, care a fost violată chiar într-una dintre sălile de clasă ale facultăţii sale, a făcut un duş îaninte de a merge la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) şi a distru toate probele biologice.

Astfel, autorităţile au hotărât să verifice probele adunate în urmă cu două luni de la tânăra violată în blocul din Crângaşi şi să le compare cu probele biologice ale agresorului.

Din fercire, acestea s-au potrivit. Astfel, Victor Stroe a primit un nou mandat de reţinere pentru încă 24 de ore la Secţia 22.

Victor Stroe a a mai fost condamnat la zece ani de închisoare, tot pentru viol, dar a fost eliberat în 2004.

Bărbatul a primit mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite