A murit şi bunica studentei care s-a sinucis la metrou!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedie după tragedie la Zărneşti. A murit şi Lucia Purcăroiu, bunica tinerei din Zărneşti, Ruxandra Oancea, de 24 de ani, care s-a sinucis duminică, aruncându-se în faţa metroului.

Bătrâna, care avea în jur de 70 de ani, a făcut comoţie cerebrală, îndurerată că nepoata ei şi-a pus capăt zilelor. Femeia a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, dar medicii nu au mai putut-o salva. Părinţii nici nu au apucat să ajungă cu trupul fetei acasă, că au fost nevoiţi să plece după cel al bunicii. „Bunica fetei a aflat de sinucidere duminică dimineaţă când s-a întors de la biserică. Imediat i s-a făcut rău, a fost dusă la spital şi la scurt timp a murit. Tragedia familiei este astfel şi mai mare. Ruxandra şi bunica ei erau foarte apropiate şi de aceea durerea a fost aşa de mare. E cumplit ce s-a întâmplat, săraca familie“, a declarat Dan Cabaş, un vecin de pe stradă.

CITEŞTE AICI TRAGEDIA FETEI!

S-a sinucis din dragoste?

Apropiaţii fetei nu ştiu care a fost motivul pentru care Ruxandra a ales să se despartă de această lume. O parte din colegii ei de facultate spun că avea un iubit cu care nu se mai înţelegea, însă nimeni nu crede că Ruxi şi-a pus capăt zilelor din dragoste, potrivit click.ro.

Tânăra absolvise Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice şi era în anul doi la Istoria Artei. Potrivit conducerii Universităţii Bucureşti, Ruxandra era în urmă cu plata taxei şcolare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite