Trei centre pentru primirea ajutoarelor pentru sinistraţi vor funcţiona la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectura Braşov a anunţat, vineri, că în judeţ vor fi organizate, începând de sâmbătă, trei centre pentru primirea şi distribuirea ajutoarelor umanitare donate de populaţie şi agenţi economici pentru sinistraţii din judeţele Moldovei grav afectate de inundaţii.

În municipiul Braşov va funcţiona un astfel de centru la sala de sport a Colegiului Naţional "Unirea" Braşov.

Un alt punct de strângere a ajutoarelor va funcţiona la Centrul Militar din Făgăraş, iar la Rupea centrul de colectare îşi va desfăşura activitatea la Remiza PSI.

IALOMIŢA: LOCALNICII DIN FETEŞTI EVACUAŢI

Centrele vor fi deschise începând de sâmbătă, cu un program zilnic între 9.00-19.00, potrivit unui comunicat al Prefecturii Braşov.

În aceste locurivor fi colectate doar produse alimentare neperisabile, apă plată şi minerală, precum şi materiale de construcţii.

"Sperăm ca această acţiune să aibă succes, iar bunurile donate de braşoveni să aline din suferinţa celor atât de greu încercaţi în aceste zile. Un prim transport va fi trimis către nordul Moldovei la începutul săptămânii viitoare, iar eforturile noastre nu se vor opri aici, ci vor continua atât timp cât va fi nevoie", a declarat prefectul Ion Gonţea, citat de Mediafax.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite