Trei pârtii noi în Poiana Braşov. Una va ajunge în Râşnov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schi la Poiana Braşov
Schi la Poiana Braşov

Consiliul Local Braşov a aprobat, aseară, planul urbanistic pentru extinderea domeniului schiabil din Poiana Braşov. Este vorba de construirea a trei pârtii noi de schi, dintre care una va face legătura cu oraşul Râşnov.

Fondurile vor fi alocate de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru anul în curs fiind asigurate 5 milioane de lei. Până în prezent s-a obţinut autorizaţia de mediu, pentru că urmează să fie defrişate mai multe hectare de pădure pentru realizarea investiţiei. PUZ-ul a fost realizat de o firmă de proiectanţi din Austria, care are experienţă în dezvoltarea staţiunilor turistice, a precizat primarul George Scripcaru.

Potrivit planului urbanistic prezentat în plenul Consiliului Local, în Poiana Braşov, pe lângă construirea noilor pârtii, este prevăzută extinderea celor existente şi se va construi un lac de acumulare pentru a fi alimentate tunurile de zăpadă, investiţie în curs de realizare,  precum şi modernizarea transportului pe cablu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite