Tabără pentru copii din zonele din Ungaria afectate de inundaţii, în Covasna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 35 de copii din Ungaria, din zonele afectate de inundaţii, şi alţi 35 de copii din Transilvania, provenind din familii nevoiaşe, vor fi găzduiţi într-o tabără organizată, în apropiere de Sfântu Gheorghe, de Serviciul de Ajutor Maltez, în colaborare cu CJ Covasna şi Primăria municipiului.

Preşedintele onorific al Serviciului de Ajutor Maltez România, Puskas Balint, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţiunută împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi cu primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, că mai multe ţări din Europa au fost afectate, în ultima perioadă, de inundaţii puternice, printre care Ungaria, Polonia şi Slovacia, transmite mediafax.

CITEŞTE ŞI: FURTUNA A FĂCUT RAVAGII ŞI LA SLOBOZIA

El a precizat că, în decursul anilor, Serviciul de Ajutor Maltez a participat la activităţi de binefacere şi de ajutor umanitar în toată lumea, iar în prezent toate cele 27 de filiale din România strâng fonduri în sprijinul sinistraţilor.

De asemenea, organizaţia din Sfântu Gheorghe a decis să organizeze o tabără pentru copii din Ungaria afectaţi de inundaţii.

Potrivit acestuia, în total, 70 de copii vor participa, în perioada 5-11 iulie, la o tabără din apropierea municipiului Sfântu Gheorghe, fiind vorba de 35 de copii din Ungaria, din zone afectate de inundaţii, şi alţi 35 din Transilvania, care provin din familii nevoiaşe.

Tabăra este organizată printr-un parteneriat între Serviciul de Ajutor Maltez România, Consiliul Judeţean Covasna şi Primăria Sfântu Gheorghe.

La rândul său, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a adăugat că, dacă în ultimii 20 de ani se aştepta un ajutor din partea Ungariei, acum cei din secuime oferă ajutor maghiarilor din afara graniţelor, inclusiv celor din Ungaria.

i aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite