Revoluţionarii resping „mineriada“ lui Cozma de la Ziua Marinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorin Lazăr Maior, preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor, care cuprinde 134 de asociaţii de revoluţionari din ţară, respinge declaraţiile făcute de Miron Cozma, astăzi, la Constanţa.

Citește și comentariul: Bufonul, starleta și marinarul


Preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor, Dorin Lazăr Maior, a ţinut să transmită opiniei publice un punct de vedere referitor la incidentele de astăzi, de la Ziua Marinei, în care a fost implicat Miron Cozma. Maior nu este de acord cu faptul că s-a făcut o asociere între revoluţionari şi „Luceafărului Huilei". „BNR '89 va ramâne în opoziţie considerând că la ora actuală ne aflăm în pragul unei dictaturi portocalii, care execută în mod constant o presiune politică, economică şi morală împotriva poporului român. Nu suntem de acord cu modul brutal de acţiune al organelor de ordine împotriva revoluţionarului Mavrodin Nicolae, care a protestat deschis împotriva dictaturii şi a celor care o reprezintă", a precizat Maior în comunicatul de presă transmis redacţiei „Adevărul Braşov".

„Nu putem fi conduşi de Cozma"

Preşedintele BNR susţine că revoluţionarii care fac parte din Bloc vor rămâne fideli idealurilor din Decembrie'89 şi vor lupta în continuare pentru libertate şi democraţie. „BNR nu poate fi condus sau influenţat nici de Miron Cozma şi nici măcar de Traian Băsescu prin echipa interpusă Mărieş - Costin, care încearcă printr-un aşa-zis congres fantomă să aservească mişcarea revoluţionară dictaturii portocalii", se mai precizează în comunicatul de presă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite