Ungurii de la Karpatia cântă rock împotriva românilor pe banii lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgu Secuiesc, 17 aprilie, ora 22.00. Concert Karpatia, trupă „etno rock" din Ungaria. La sala polivalentă (sportcsarnok) din oraş începe să se adune lumea. Vreo 1.000 de persoane. Jocul de lumini scenice este sărăcăcios: doar rosu-alb-verde...

Dacă nu cunoşti trupa şi metehnele acesteia, ai zice că este şedinţă de partid. Steaguri secuieşti, drapelele Ungariei, deja o obişnuinţă în secuime, dar am văzut şi nişte steaguri cu dungi orizontale albe şi roşii (steagurile arpadiene).

Mai citeşte şi:

Revine "autonomistul" Viktor Orban: ce face UDMR cu Ţinutul Secuiesc?

Purtate de vreo 20-30 de tineri îmbracaţi în negru, cu bonete negre pe cap. Gestapovişti de modă nouă. Mişcarea lor este interzisă în Ungaria, dar este tolerată în România.

image

Mişcarea celor 64 de comitate (HVIM) foloseşte fără nicun fel de opreşlişte însemnul fascist în România. Însemn folosit şi pe afişul concertului (vezi foto). Mai mult, Organizatorii concertului nu sunt la primul scandal. Jurnalistul Toroczkai Laszlo, preşedintele Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM), este considerat „persona non grata" în Slovacia, având interdicţie de intrare în ţară pe o perioadă de 5 ani, iar în urmă cu 4 ani i-a fost interzisă intrarea şi în România.

image

La Târgu Secuiesc, concertul celor de la Karpatia a fost sprijinit de catre Tinerii Maghiari din Ardeal (EMI), organism binecunoscut pentru organizarea taberelor paramilitare de la Gheorgheni, în care cer anularea Tratatului de la Trianon sau unde se cere declanşarea unui conflict pentru obţinerea autonomiei teritoriale a maghiarilor din Ardeal. (Taberele de la Gheorgheni sunt o copie fidelă a taberei neohortysto - revizionisto - naziste Magyar Sziget, de la Kissmaros - Ungaria. La aceste tabere participă organizaţii naziste interzise în Ungaria, cum sunt Garda Maghiară, Dreapta pentru Ungaria, Tineretul Maghiar Unit, Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate - n.a.).

image

Versurile celor de la Karpatia, care nu au alt scop decât înveninarea relaţiilor din Ardeal, de a crea tensiuni, sunt relevante în cântecul titrat şi în limba engleză, de mai jos.

Interzişi în Slovaci, finanţaţi de români!?

Culmea, EMI este la rândul ei finanţată din fonduri publice de către Primăria Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna, după cum scrie chiar pe site-ul EMI (http://www.emihirek.ro/partnerek).

Din cauza mesajelor revizioniste, formaţia Karpatia a fost interzisă în Slovacia. La noi, autorităţile sunt penibile. La finele lui martie 2008, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Bihor s-au declarat neputincioşi şi îşi argumentau poziţia de „non-combat", în faţa juranliştilor de la Bihoreanul, prin faptul că manifestarea şovină - un concert Karpatia la Oradea, are loc într-un spaţiu privat. „Dacă după concert vom fi sesizaţi despre faptul că au existat manifestări care au îndemnat la ură ori separatism teritorial, se vor întreprinde cercetări", a declarat la acea vreme purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul Alina Dinu. La Târgu Secuiesc, câţiva jandarmi, poliţişti şi poliţişti comunitari au fost în zonă pentru fluidizarea circulaţiei şi păstrarea ordinii publice. La finalul spectacolului, câţiva înfierbântaţi au urlat la ei din maşini, fluturând drapelele.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite