Noua Miss Universe România: „Lupt pentru fratele meu autist“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce titlul de Miss Universe România a fost câştigat de campioana naţională la dans sportiv, Cătălina Filip, din Buftea, aceasta a renunţat la coroană, în favoarea dansului. Locul ei este luat de câştigătoarea locului I, Oana Paveluc, din Braşov.

Motivul invocat de Cătălina Filip este acela că „antrenamentele pentru competiţiile internaţionale de gen nu pot fi întrerupte şi nici programul de studiu nu poate fi scurtat, pentru că altfel risc să nu mă pot prezenta la înălţime în toate competiţiile de dans la care îmi doresc să particip".

image

Cătălina Filip a pus dansul pe primul loc

Noua Miss Universe România 2010, cea care va reprezenta ţara noastră la finala internaţională, este Oana Paveluc (18 ani) din Braşov, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic „Remus Răduleţ", fostul liceu Energetic din Brașov.

„Sunt foarte fericită, dar nu-mi vine să cred că s-a întâmplat aşa ceva. Sper din suflet să iasă bine la Las Vegas. Şi să fiu persoana potrivită pentru aşa ceva", a declarat ea pentru „Adevărul".

Oana Paveluc a ajuns să participe la această competiţie la recomandarea mamei sale, care auzise anunţul la radio. Tânăra a declarat pentru  Click adevăratul motiv pentru care a participat la prestigiosul concurs: „pentru a-l face fericit pe frăţiorul meu de 11 ani, bolnav de autism! Mă iubeşte mult şi crede că sunt cea mai frumoasă fată din lume. Sunt fericită că i-am îndeplinit visul de a mă vedea încoronată Miss Universe România 2010".

Oana Paveluc este voluntar al Asociației AS și se implică în proiectul "Un alt mod de a fi" ce are ca scop sprijinirea copiilor ce suferă de autism.

Visul ei este să aibă propria televiziune și un centru pentru copiii autişti.

Frumoasa braşoveancă este convinsă că poate ajunge în primele 15 frumuseţi ale lumii.

În acest an, cea de-a 59-a ediţie a prestigiosului concurs de frumuseţe Miss Universe va fi găzduită de Las Vegas. Pe data de 23 august, în incinta Mandalay Bay Resort and Casino, una dintre cele peste 80 de candidate la titlul suprem va fi încoronată de Stefania Fernandez, Miss Universe 2009.

VEZI AICI CE CONDIȚII ÎI SUNT IMPUSE CÂȘTIGĂTOAREI, PRIN CONTRACT

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite