Vandalism: Fosta „Arta Lemnului” este pusă la pământ de hoţi/Află de aici ce a rămas din PAL Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirile care adăposteau altădată locul unde se producea mobilă cu destinaţia Germania, stau acum gata să cadă. După privatizare, investitorul a golit secţiile de utilaje pe care le-a trimis la fier vechi şi când nu a mai rămas nimic de prăduit, a abandonat zona.

SC „PAL” SA, cu cele trei locaţii situate pe Str. Fabricilor, Str. Împăratul Traian şi B-dul Dorobanţilor, a fost privatizată în 1997 de către Fondul Proprietăţii de Stat, pachetul majoritar de acţiuni fiind preluat atunci de "Merona Holding" din Elveţia.

Fosta secţie „Arta Lemnului", situată pe Împăratul Traian, a fost abandonată şi a devenit raiul locuitorilor din locuinţele sociale de pe strada Ancorei.

Deşi se feresc să vorbească în faţa camerei, unii dintre cei care locuiesc în locuinţele sociale din zonă au spus că locul le asigură „ciubucul" de zi cu zi.

Incendiu la fosta platformă industrială PAL S.A.Brăila

image

„De când nu mai este pază mai luăm şi noi o scândură, un fier sau cărămizi", ne-a spus Doruleţ, un locuitor din zonă care tocmai ieşea din fosta secţie cu o bârnă de lemn de patru metri lungime.

De altfel, jandarmii recunosc că în permanenţă au cazuri în care oamenii nu se sfiesesc să intre în fosta secţie şi să fure tot ce poate fi furat.

„Am dat până acum peste 40 de amenzi celor care au fost prinşi furând diferite materiale din fosta secţie Arta Lemnului. Opt dintre cei depistaţi de noi s-au ales chiar cu dosare penale pentru furt de materiale fieroase", ne-a declarat plt. Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

image

EXCLUSIV: Justiţie cu bani de acasă: Avocaţii brăileni ameninţă că nu vor mai asigura asistenţă juridică din oficiu!

Statul are de recuperat 33 milioane de euro

Tribunal a pronunţat falimentul debitoarei SC "PAL”. În urma evaluării, valoarea totală a masei credale la "PAL" a fost stabilită la 143,12 milioane de lei, din care aproape 98%, adică circa 33 milioane de euro, reprezintă debitul pe care statul, prin Vama Brăila, îl are de recuperat de la societatea brăileană.

Experţii imobiliari spun că nu este exclus ca de fapt lichidatorul să urmărească ca zona să fie curăţată gratis de către locuitori, iar terenul să fie ulterior folosit pentru ridicare de locuinţe de lux.

A călcat o femeie pe zebră şi tot conduce/Victima accidentului de la Tribunalul Brăila cere dreptate

image

„Terenul este în buricul târgului cum se spune, dar nu este într-o zonă bine evaluată din punct de vedere imobiliar. Dar, aşa cum se întâmplă, probabil vor urma câteva procese şi în cele din urmă terenul va fi preluat de un constructor care va ridica ceva pe terenul respectiv. Tot terenul, chiar şi curăţat, nu face însă mai mult de 800 de euro metrul pătrat. Pentru tot terenul, lichidatorul poate încasa cel mult 1,6 milioane de euro, adică 6,4 % din suma datorată statului", ne-a declarat Florin Duret, expert imobiliar.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite