GALERIE FOTO/Iarna face ravagii:o femeie a născut în nămeţi, salvarea s-a înzăpezit, iar opt drumuri sunt blocate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ciuda interveţiei utilajelor de deszăpezire, pe arterele principale, traficul se desfăşoară cu dificultate
În ciuda interveţiei utilajelor de deszăpezire, pe arterele principale, traficul se desfăşoară cu dificultate

O femeie pe care au apucat-o durerile facerii şi a chemat salvarea a născut, până la urmă, la dispensarul din Vişani, iar ambulanţa s-a înzăpezit pe drum. Şapte drumuri judeţene sunt blocate, iar drumul naţional spre Râmnicu Sărat este circulabil numai pe raza judeţului Brăila, fiind închis la intrarea în judeţul Buzău.

Citiţi şi: Video / Fotogalerie / Zăpada închide drumuri în județul Buzău

Galerie foto aici

Autorităţile sunt din nou depăşite de situaţie. Deşi spun că au trimis utilaje pe toate traseele din judeţ, imaginea este tot una de coşmar: sute de maşini sunt sub nămeţi, iar acelea care au ieşit pe şosele derapează şi circulă cu dificultate.

Azi-dimineaţă, o femeie din Vişani a născut la dispensarul din localitate, fiindcă ambulanţa a ajuns cu greu la ea. La întoarcere, spre municipiu, salvarea s-a înzăpezit între Vişani şi Făurei.

Naştere cu probleme

Femeii i-a venit sorocul după începerea ninsorilor. Până la sosirea echipajului de la Salvare, femeia a născut în dispensarul comunal, fiind asistată de o moaşă din localitate.

image

Între Vişani şi Făurei, ambulanţa a rămas blocată în nămeţi dar la solicitarea medicilor un buldozer a tăiat drum prin troiene astfel că femeia şi nou- născutul au putut ajunge la timp la Maternitate.
În rest nu au fost semnalate probleme deosebite.

„Se circulă greu în condiţii de iarnă dar se circulă, astfel că maşinile noastre pot ajunge oriunde sunt solicitate", ne-a declarat dr. Viorica Uscatu, directorul Serviciului de Ambulanţă.

image

Legătura cu Buzăul este întreruptă

Din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului autorităţile din judeţul Buzău s-au concentrat pe alte drumuri din teritoriu şi nu au mai intervenit şi pe DN 22 Brăila-Râmnicu Sărat.
Din această cauză, în localitatea Gradiştea, poliţiştii au instalat un filtru, iar maşinile cu destinaţia Râmnicu Sărat sunt oprite şi redirecţionate.

De menţionat că pe DN 22 Brăila- Râmnicu Sărat se circulă normal până la ieşirea din judeţ.

image

Şapte drumuri judeţene sunt blocate

În această dimineaţă, şapte drumuri judeţene erau impracticabile din cauza ninsorii şi a viscolului.
Este vorba despre DJ 211 B (Bărăganu-Viziru-Mihai Bravu), DJ 211 A (Viziru-Cuza Vodă), DJ 211 (Viziru-Bordei Verde-Ianca), DJ 221 (Brăila-Romanu-Râmnicelu), DJ 202 A - Gradiştea (intersecţia cu DN 22), DJ 255 A (Siliştea-Romanu), DJ 221 + 211C - Ciocile (Chichineţu-Coltea).

După cum ne-a informat Camelia Bucur, agent din cadrul Biroului de Presă al Poliţiei, „se acţionează cu utilaje pentru deblocarea acestor drumuri. Recomandăm celor care pleacă la drum, ca mai înainte să apeleze numărul de telefon 021/9360 (Comandamentul Central de Iarnă pentru a se informa asupra stării carosabilului de pe traseele ce urmează a fi străbătute".

În municipiu se acţionează de la ora 22.50

image

Imediat ce ninsorile s-au înteţit, utilajele de deszăpezire au intrat pe traseu pentru a curăţa carosabilul.

"De azi-noapte, de la ora 22.50, am intrat în traseu şi am acţionat cu utilajele pentru îndepărtarea stratului de zăpadă. Din cauza ninsorii abundente, a fost nevoie să se acţioneze non-stop. Utilajele noastre sunt şi acum în lucru pe străzile principale ale municipiului, pe străzile unde sunt şcoli şi spitale, pentru ca accesul către acestea să nu fie întrerupt. Utilajele lucrează în tandem, pentru a curăţa ambele benzi ale sensului de mers", ne-a declarat Dan Apostol, directorul Direcţiei de Administrare şi Gospodărire Locală.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite