Brăila: Cotele apelor Dunării în creştere îngreunează traficul naval

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căpitania Portului Brăila este cea care monitorizează şi asigură dirijarea navelor pe Dunăre în zona portului şi a municipiului.

Toate problemele care apar pe fluviu sunt gestionate de specialiştii de aici.

„Anul acesta ne confruntăm cu o problemă rar întâlnită în aceste luni de iarnă. Nivelul apelor fluviului este foarte ridicat, atingând deja pragul de 557 cm. Apa este în creştere cu doi centimetri şi va creşte tot cu câte doi centimetri şi în zilele următoare", ne-a spus Jean Jipa, căpitan specialist al Portului.

CITEŞTE DIN BRĂILA ŞI:

Puşcăriaşii-actori din "Eu când vreau să fluier, fluier" nu au fost lăsaţi să mănânce şi să bea după premieră (VIDEO/FOTO)

S-a luat deja măsura restricţionării vitezei de deplasare a convoaielor în zona portuară, adică de la braţul Arapu până la trecerea bac Smârdan.

„Navele sunt dirijate prin radar şi fiecare comandant primeşte la timp avertizările necesare", ne-a mai spus căpitanul Jean Jipa.

Chiar dacă momentan problemele nu sunt deosebite, ne putem aştepta, spun navigatorii, ca în perioada următoare să avem cotele apelor peste limita de atenţie şi atunci traficul se va defăşura sub cu totul alte restricţii.

Iarnă fără sloiuri, dar şi vară cu apă puţină

Iarna aceasta, în ciuda ninsorilor abundente, nu a pus probleme traficului fluvial de mărfuri.

„Au funcţionat şi funcţionează în parametri, cele patru bacuri mari care asigură trecerea la Smârdan şi trei bacuri care fac legătura cu Insula Mare. Chiar dacă a nins abundent şi a fost ger, nu s-au format sloiuri mari", ne-a declarat căpitanul specialist Jean Jipa.

Mitică Pavel, vechi lup de Dunăre, fost comandant de remorcher, acum pensionar, ne-a declarat că „atunci când Dunărea este mare în ianuarie şi în februarie nu avem sloiuri, în iulie şi august avem secetă cruntă".

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite