Puşcăriaşii-actori din "Eu când vreau să fluier, fluier" nu au fost lăsaţi să mănânce şi să bea după premieră (VIDEO/FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi dintre actorii infractori din „Eu când vreau să fluier, fluier", încarceraţi la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri din Tichileşti- Brăila, rup tăcerea. Ei povestesc, în exclusivitate pentru "Adevărul", detalii picante despre viaţa de puşcărie şi despre ce au trăit pe platourile de filmare.

« Eu când vreau să fluier, fluier ! », în regia lui Florin Şerban, este un film de 94 de minute care a primit distincţia « Ursul de Aur » şi premiul « Jury Grand Prix », la Festivalul de Film de la Berlin.

GALERIE FOTO AICI

Este povestea deţinutului Silviu, jucat de George Piştereanu, care după ce şi-a căpătat statutul de « Jupân » în dormitor, într-un penitenciar pentru tineri, trăieşte o adevărată dramă, cinci zile înainte de a se libera. SE îndrăgosteşte de tânăra domnişoară sociolog Ana, rol interpretat de Ada Condeescu.

În cazul a doi dintre actorii-deşinuţi, cu care am vorbit în Penitenciarul Tichileşti, filmul bate viaţa. Au fumat banii pe care i-au câştigat la filmări, 90 de lei pentru trei zile, respectiv 700 de lei pentru o lună în focurile filmului, pe platou, şi au şi o nemulţumire. Supraveghetorii i-au săltat imediat după premieră, deşi fuseseră invitaţi chiar de către actori şi regizor la recepţia de după.

image

Povestesc că a rămas producătorul cu platoul de prăjituri în braţe, pe când ei erau urcaţi cu „mascaţii" în maşină cu destinaţia Jilava, via Tichileşti. Abia îşi aprinseseră câte o ţigară şi schimbau impresii despre film.

Iată ce au declarat cei doi în faţa camerei de luat vederi

Urme de film

„A fost o altă viaţă. Am rămas cu pozele şi amintirile. Hai, şi cu prietenii. Mi-am făcut prieteni la Jilava, la Craiova şi la Poarta Albă (n.r- unde s-au filmat cele mai multe secvenţe). Sunt băieţii mei. Am trăit. Timp de trei zile. Eu atât am jucat. Am fost natural, am făcut ceea ce fac de obicei în puşcărie. Nu m-am chinuit deloc. Cea mai faină fază a fost când eram cu Silviu în cameră şi i-am dat o palmă peste fund şi i-am zis: De azi eşti bulangiul meu! Şi el a strigat la mine, m-a înjurat. Apar în multe scene din film, cred că în câteva zeci de minute, deşi am fost doar trei zile la filmări. Ne-au pus să ne batem, să-i „primim" pe cei noi. Să facem ceea ce facem noi aici. Adică, dacă vine unul nou, haţ! Ia, arată, ce ai? Haine?! Ţigări?! Cuţite? Dacă n-are, la chiuvetă. Să spele. Uite ce adidaşi am?! ", spune Găgenel Şerban Ţicu, arătându-ne „Pumele" nou-nouţe.

De la capăt

Cert este că s-ar face actori şi mâine. Găgenel Şerban Ţicu, care l-a jucat pe Nepotul în film, nu crede că ar avea succes decât tot după gratii. Colegul şi „fratele" lui, de care nu s-a despărţit de doi ani, Constantin Mihai Ilaşcu, din rolul Deţinutului numărul 4, s-a înscris, în schimb, la cursuri de actorie în penitenciar şi vrea să devină actor profesionist deşi are numai şase clase.
„Mie mi-a plăcut. Am stat o lună acolo. Am mâncat cu actorii, am stat cu ei. Ne machiau de nu ne mai cunoşteam. Din două în două zile ne tundeau. Regulamentar. Vreau să devin actor. Aştept să mă liberez şi mă duc să mă fac actor. M-am înscris şi aici. Aş mai juca într-un film, indiferent ce, chiar dacă mi-ar filma numai spatele. Nu pentru bani. Îmi place", povesteşte Costi, iar Găgenel îl completează: „Eu aş juca şi ca mascotă".
După filmările din aprilie 2009, de la Topalu- Poarta Albă, cadrele spun că li s-a cam urcat celebritatea la cap.

„Au fost violenţi"

„Faptul că ei au jucat într-un film care a luat o distincţie este un lucru cu totul nou. Ambii deţinuţi au, acum, probleme comportamentale, deşi reprezintă modele pozitive pentru ceilalţi. De când au jucat în film au fost cercetaţi pentru abateri disciplinare, au căpătat mai multă încredere în ei, au devenit violenţi", ne-a declarat Gianina Crăciun, directorul Penitenciarului pentru Minori şi Tineri din localitatea brăileană Tichileşti.

Ionel Ceamă, directorul adjunct al închisorii, care se ocupă de educaţia lor, preferă să vorbească numai despre exemplul dat de băieţi.

CITEŞTE DIN BRĂILA ŞI:

Atac la vârful Parchetului din Brăila: Un prim-procuror a fost ameninţat cu moartea timp de 8 ani, prin cărţi poştale şi scrisori

„Pentru turnarea acestui film regizorul Florin Şerban a instituit un casting şi chiar dacă a văzut 90 la sută dintre deţinuţii de la noi, doar patru a selectat. Erau atât de mulţi care voiau să joace, încât regizorul s-a încuiat în cameră şi n-a vrut să îi vadă decât pe rând. Din 280 de deţinuţi, puţini au fost aleşi. Patru. Unul s-a liberat, altul a fost transferat la Galaţi. Au mai rămas doar cei doi, care reprezintă un exemplu pozitiv pentru ceilalţi. Sunt benefice activităţile de acest gen", a declarat Ionel Ceamă.

„Vedetele"

image

Colegii îi văd, însă, cu alţi ochi. „Sunt celebri, sunt buni, sunt vedete. Au reuşit să ajungă undeva departe, vreau şi eu", spune, pe nerăsuflate, Costică Tiugă, unul dintre băieţii din aceeaşi cameră.
Ionel Stoica, un alt coleg, care i-a cerut în scris directoarei să-i dea voie să ne povestească despre „vedetele" de la Tichileşti, a spus, la rândul său: „Îmi pare bine că au o carieră în faţă. Să dea Dumnezeu să le meargă bine şi le doresc o liberare grabnică. Noi acum îi strigăm vedetele!".

„Nepotul" e „Jupân"

Intră în încăpere şi se aşează pe scaunul de pe care poate să îi vadă pe toţi. Îl întreb ce fumează şi-mi zice: „Numai Kent lung. La puşcărie numai asta se fumează. Ţigări „de bune". Treaba mea cum fac rost!"

Găgenel Şerban Ţicu face 21 de ani pe 28 aprilie, e condamnat la şase ani pentru viol şi e originar din Comarnic- Prahova. Este în închisoare din martie 2008 şi ar putea să intre la comisia de liberări condiţionate în 2011.

Dacă nu-i cuminte iese în 2014. Despre fapta lui? Parcă, parcă ar vorbi, dar intervine directoarea penitenciarului, Gianina Crăciun, cu un „nu-i obligatoriu", şi îi piere cheful să spună mai mult decât că „a fost viol în grup".

Se prezintă sec: Ştirbu. E şeful camerei, „tăticul" a 12 deţinuţi. Poartă adidaşi originali Puma şi chiar dacă familia lui seamănă la indigo cu a „Nepotului", pe care l-a jucat în film, adică lipseşte cu desăvârşire din viaţa lui, Ştirbu nu suferă. „Nu m-a căutat nimeni, niciodată!", zice el.

Îl întreb dacă e cumva „Jupân"- aşa cum devenise actorul principal în film, Silviu- şi îşi dezveleşte gura goală într-un zâmbet: „Ha, ha! Acum sunt şef de cameră!". Şi întoarce capul, ca scuturat de răcoarea din încăpere, iar cercelul din urechea-i stângă, o floricică galbenă, scânteiază nefiresc.


Deşi e foarte tânăr, Găgenel a făcut multe lucruri în viaţă. „Pe când dumneavoastră învăţaţi, eu umblam cu sacul de haine de la Europa în spate. Luam parfumuri de la 38 şi le vindeam cu 500 de mii, scoteam bani. De la 13 ani sunt singur pe lume", se destăinuie Găgenel.

Îmi povesteşte că şi-a pierdut doi dinţi într-o bătaie, iar ceilalţi, „nişte cioate", îl dor cumplit: „Nu pot să dorm noaptea din cauza asta. Am fost la Jilava la dentist, acum am tot făcut cereri dar...Asta-i viaţa în puşcărie!"

Ştirbu e unul dintre poeţii penitenciarului. Aflu că a scris adevărate balade despre viaţa după gratii.

Iată un fragment din poezia lui preferată:

La puşcărie:

Seara nu pot să adorm
Parcă mi-aş dori să mor
Lacrimile mi-au secat
Căci mai am mult din mandat

Îi place cartea „De două ori iertat". Nu ştie cine a scris-o, dar a citit-o de 30 de ori. Spune că, în viaţa asta, fiecare are menirea lui. „Noi procurăm obiecte şi ne facem afaceri, iar majorii (n.r.- supraveghetorii) sunt făcuţi să le scoată".

Are zeci de diplome de la concursuri artistice. Mi le arată şi se pozează, mândru, cu ele. Este elev în clasa a noua. Anul trecut a terminat cu media 9.24. Semestrul ăsta, însă, n-a fost nicio zi la şcoală. De ce?

„Deh, poate mă caută vreunul să mă bată, ştiu eu...", răspunde. Iar prietenul lui, Costi, zâmbeşte complice.

„Deţinutul numărul 4" are Nike

Constantin Mihai Ilaşcu are 20 de ani, este originar din Oniceni- Neamţ, dar mama, iubita de 17 ani, tatăl care l-a crescut de la un an şi cei trei fraţi trăiesc în Fileşti de Galaţi.

Are la activ nişte furturi şi, de curând, după filmări, o tâlhărie- zice instanţa, o vătămare corporală- zice el. Îşi spune Costi, dar ceilalţi îl strigă „Ţiganul". „Pentru că sunt negru", zice şi priveşte în aer, evitând contactul vizual.

În film şi-a jucat propriul rol, de Ilaşcu, dar cel mai adesea era Deţinutul numărul 4. „Eram „Săgeată". Ştiţi ce-i aia, nu?! Asta eram în film", spune el.

NOTA BENE: În limbajul din penitenciare „Săgeată" e cel „băgat în faţă", la înaintare, e acela care ia totul pe el şi e protejat, tot el duce informaţii, obiecte, bani, ţigări, bileţele, este şi iscoditorul care ştie tot ce se întâmplă în „tabăra" rivală. I se mai spune şi „Cărăuşul". În penitenciarele de maximă siguranţă „Cărăuşul" a dispărut.

Este, în schimb, „Caleaşca"- un dispozitiv făcut dintr-un băţ şi o aţă în vârful căreia deţinuţii agaţă bileţele sau alte lucruri şi şi le aruncă de la un etaj la altul. În închisorile în care sunt secţii de femei- situate de obicei la parter- deţinuţii obişnuiesc să se vadă cu acestea în oglinzi pe care le aşează în anumite poziţii la geam.

„Ei, fluier?!"

Remarc adidaşii „de fiţe" ai lui Ştirbu, „Puma", iar Costi priveşte în jos spre adidaşii lui, marca „Nike". Râde scurt şi ne confirmă că şi ai lui sunt originali. Îl întreb de unde îi are, dar se eschivează: „Am făcut rost de la prieteni!". Înţeleg că nu-i are nici de acasă, nici de la realizatorii filmului. „Ne dădeau haine bune, aşa-i, numai mărci, treninguri faine, toate de firmă. Dar ni le-au luat", spune Costi.

Băieţii povestesc că s-au simţit mai liberi şi mai vii decât în realitate atunci când au interpretat rolurile lui „Nepotul" şi al „Deţinutului numărul 4". Motivul e simplu: acum, niciunul nu fluieră atunci când vrea să fluiere sau, dacă fluieră, „e ca şi cum aş fluiera în biserică".

„Ei, fluier?! Nu fluier când vreau. Mai fluier io în biserică, dar...", zice Găgenel, iar Costi îl susţine din priviri.

Îi propun lui Găgenel să filmăm faza asta. E de acord. „Fluier, normal că fluier când vreau eu! Dar consecinţele...Hă, hă, hă...", îşi schimbă el declaraţia când pun în funcţiune camera de luat vederi.

Între timp, Costi bate din degete un tact numai de el ştiut. „Deh, ce să mai fluieri...", îl completează pe Găgenel, dar nu continuă şi vorbele par să i se stingă pe buze când Găgenel îl bate pe umăr prieteneşte şi-i strigă: „Frateee!"


„Uită-te, mă, aici!"

Băieţii joacă fotbal în curtea interioară, se împing, se şicanează, se salută tovărăşeşte, ca-n film. În jur s-adună în „ciucuri" ceilalţi deţinuţi. Să tot fie vreo 30. Sunt la regim semideschis ca şi interlocutorii noştri. Alături, pe un teren mai mic, înconjurat cu gard înalt de peste doi metri, vreo 15 bat mingea şi ei. „Vrem şi noi să ne filmăm!", ne strigă unul şi toţi cei din curte îl copiază în ecou: „Vreeem şi noooi!".

Directoarea le explică: „Nu puteţi să daţi declaraţii. Nu v-aţi dat acordul scris!". Doi dintre ei se hotărăsc să scrie. După cinci minute, sunt liberi să dea declaraţii, să facă poze şi să fie filmaţi.

Tiugă spune cuvinte frumoase despre cei doi în faţa camerei video şi priveşte în sus spre cerul alburiu. „Uită-te, mă, aici!", îi strigă Găgenel şi îi arată exact punctul în care sunt învăţaţi reporterii de televiziune să privească.

O nemulţumire

Prestaţia actoricească a celor doi- ca şi a celorlalţi condamnaţi care au participat la realizarea filmului- s-a încheiat brusc, imediat după vizionarea peliculei de 94 de minute.

„Ne-am supărat tare după premieră. Am văzut filmul cu toţii, după care actorii, regizorul şi producătorul, toată lumea- care ne-au tratat regeşte, ca pe nişte oameni normali- ne-au invitat la o prăjitură şi un suc, alături de ei. La recepţie, da! Am ieşit în curte, ne-am aprins câte o ţigară, vorbeam despre film, când au venit supraveghetorii şi ne-au zis să stingem ţigările şi să venim cu ei. Am crezut că mergem la prăjitură şi suc. Dar, de unde?! Ne-au escortat direct la poartă, ne-au urcat în dubă cu mascaţii. Îmi amintesc că a rămas ca o statuie producătorul care ieşise la noi cu un platou de prăjituri în braţe", ne-a povestit „Deţinutul numărul 4".

„Papan, un prost!"

Năzbâtia lui Papan Chilibar, alias Ursu, deţinutul care a jucat în „Eu când vreau să fluier, fluier", s-a liberat condiţionat şi apoi a recidivat întorcându-se din nou la „Mititica", a ajuns şi la urechile interlocutorilor noştri.

„Papan e un prost. A dat de gustul banilor. N-a ştiut să-şi vadă de treaba lui. A călcat iarăşi pe bec. Un prost", l-a judecat aspru „Nepotul".
Aşa, şi Costi a intrat după gratii din nou după ce a participat la filmări.

„Da, dar eu am fost reîncarcerat în februarie 2010 pentru o faptă pe care am făcut-o înainte de filmări. M-au băgat la tâlhărie, mi-au dat şase ani şi şapte luni, deşi io trebuia să fiu judecat pentru vătămare corporală. A venit unul şi mi-a scuipat pe masă, eram într-un bar. L-am lăsat, iar când să plec m-am dus şi i-am dat doi pumni. A căzut şi, din greşeală, l-am călcat pe mână. I-am rupt mâna. N-am vrut. Bănuiesc că am fost confundat. Mai am doi verişori cu acelaşi nume aici în penitenciar", s-a scuzat Costi.

„Am nevastă ca Nicoleta Luciu"

Costi a fost arestat prima dată în 2007 pentru furt calificat şi a luat trei ani şi nouă luni de închisoare. În 2009 s-a liberat. S-a dus acasă în Galaţi, chiar şi-a găsit o fată de 17 ani, cu care vrea să se însoare. Pe 10 februarie 2010, „l-a ajuns fapta din urmă", cum se zice între deţinuţi. Acum, fata, o frumuseţe din vecini, de la Fileşti, îl caută la puşcărie.

Şi „Nepotul" are o iubită, o fată de 18 ani, de la el, de la Comarnic. N-o cheamă la penitenciar. „Mi-e ruşine. Cum să bată atâta drum şi să arunce bani?!", zice el. Nu vrea să spună cum a reuşit s-o ţină aproape, umblând mereu din puşcărie în puşcărie.

„Vă jur: am o fată-nevastă ca Nicoleta Luciu, exact aşa arată. O ştiu din copilărie. Vorbim la telefon, când îmi fac afaceri prin alte penitenciare. Aici n-o chem că-i prea departe", mai spune Găgenel.

În scurt timp, fiindcă face 21 de ani, Găgenel ar putea fi transferat într-un alt penitenciar. O problemă ar fi că, odată ce el a plecat, Costi rămâne singur, fără „frate". „Îl iau cu mine, îi fac afaceri pe unde mă duc eu şi gata!", rezolvă „Nepotul" situaţia.

Ada Condeescu s-a speriat

Costi apare în multe secvenţe din film: la sala de mese, la fotbal, la apel, la bătaie, jucând lapte gros. La sala de mese chiar a avut un dialog mai lunguţ cu Silviu. Nu-şi mai aminteşte exact replicile, că oricum trebuia să se joace pe el însuşi şi zice că asta a şi făcut. În scena de la fotbal e personajul central.

Silviu le ia mingea băieţilor, iar Costi e cel care o dispută cu replici tăioase. Îşi aminteşte că faza a degenerat, că au venit „majorii" şi i-au fugărit.

„Mă simţeam ca afară deşi aveam escortă. Dar nici majorii nu erau chiar aşa...Ne-am băgat în seamă cu toţi, cu unul, cu altul. Toată lumea ne privea altfel în penitenciar, că la filmări stăteam la Poarta Albă", mai spune Costi.

Cu actriţa care a jucat în rolul principal, Ana- în film, actriţa Ada Condeescu, n-au interacţionat deloc, cel puţin la început.
„S-a speriat de noi, fugea când ne vedea, nu voia să fie în preajma noastră. Când ne-a auzit cum vorbim, ce vorbim, s-a speriat. Că noi, ca deţinuţii, vorbeam urât. Când am văzut-o, însă, ne-am controlat. Apoi, după câteva zile, când a văzut că suntem de treabă- că noi eram copii cuminţi, ne plăcea că jucăm- s-a liniştit. Era totul bine", a mai povestit Ilaşcu.

Câştig

Pentru o lună de zile cât a jucat în film, Costi a câştigat 10 zile de reducere din pedeapsă şi 700 de lei. „I-am dat pe ţigări. Pe ce altceva poţi să dai banii în puşcărie?, şi-şi scoate agil inelul de inox de pe deget ascunzându-l într-un buzunar.

Găgenel a câştigat şi mai puţin. Dar nu-i pasă:„Am câştigat o zi de libertate, dar am apărut în multe secvenţe. De aia mă bucur. Şi 900 de mii, dintr-ăia vechi! Dar nu contează banii, am mai zis. Că dacă-i vorba de aşa, aici, la puşcărie, noi avem numai haine de firmă, avem de toate, dar n-avem libertate".

Ultimul martor: „Am văzut cum erau executaţi evreii!”/Află de aici povestea celui care a purtat uniforma militară 45 de ani

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite