Mărturiile ultimei supravieţuitoare de la Brăila a iadului nazist: „Am scăpat din fabrica morţii de la Auschwitz!”

Fiică a unui bijutier, «Iren» Berenstein, născută Aron, a fost deportată la vârsta de 20 de ani. Şi-a pierdut familia şi s-a spălat cu săpun făcut din grăsimea evreilor ucişi.

A fost salvată de partizanii polonezi şi soldaţii americani, dar comuniştii i-au sugerat să spună că salvatorii ar fi fost sovietici.
A acceptat cu greu să-şi povestească trecutul, pentru că trecutul, pentru ea, înseamnă suferinţă şi moarte.
Şi-a văzut bunicii duşi direct la crematorii. A pierdut în „lagărul morţii" 11 rude de gradul I şi a simţit miros de carne arsă, mirosul morţii de la Auschwitz.

Român născut oficial în URSS, dar deportat de ruşi pentru că avea prenume nemţesc

„Cronica Holocaustului” la Biblioteca Judeţeană din Brăila

Deportat în Siberia pentru că-l chema Otto

Torturat şi bătut ore în şir de comunişti, Emil Sebeşan a învăţat să uite de durere: e o lecţie vie de istorie

Viaţă nouă la Brăila

Ajunsese să nu se mai teamă de moarte. Poftea, însă, după o ţigară şi ar fi dat orice să mai simtă gustul cepei, în casa fratelui ei de la Cluj.
Irina Berenstein, supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz-Birkenau - locul unde au pierit peste un milion de evrei -, a părăsit Ardealul şi a început o nouă viaţă la Brăila.

Înainte de Auschwitz

S-a căsătorit cu ziaristul Sami Berenstein, fost deportat în Transnistria, acum trecut la cele veşnice.
„Tatăl meu, bijutier iscusit - de fapt, am fost o familie de bijutieri - avea o prăvălie în Alba Iulia. Pe când aveam 5 ani, am rămas orfană de mamă. M-a luat la el fratele mai mare, Eugen, care era tot bijutier, dar la Cluj. După ce-au luat Ardealul, au început şi persecuţiile. Ne-au obligat să purtăm steaua galbenă - «Steaua lui David» - apoi au început să-i adune pe băieţii care erau bănuiţi că ar fi comunişti", povesteşte Irina Berenstein.

Supravieţuitoarea de la Auschwitz

La început, prin 1940-1941, deportau mai mult băieţi şi fete sau oponenţi ai guvernului. Unii chiar se ofereau voluntari să plece, pentru că li se spunea că merg „la muncă".
În 1944, însă, i-au adunat pe toţi evreii din Cluj - copii, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei - şi i-au urcat în vagoane de marfă.
„Pe 5 martie 1944, am împlinit 20 de ani. După o lună, ne-au adunat pe toţi evreii din Cluj şi ne-au dus la «Cărămidărie». Am fost luată cu de-a sila, împreună cu fratele şi cumnata mea. Ne-au spus că mergem la muncă, dar ne-au dus la Auschwitz. Pe bunicii mei, Roza şi Adolf Şlezinger, evrei din Bistriţa, nici nu i-a mai băgat în lagăr, că erau prea bătrâni, i-au dus direct la crematorii", îşi aminteşte supravieţuitoarea.

Împreună cu soţul, în anii 70

Irina s-a aflat într-unul dintre primele transporturi de evrei clujeni. A stat la Auschwitz până la sfârşitul lui septembrie 1944, la marginea lagărului, într-o baracă de unde putea vedea bine crematoriile.

„În lagăr, ardeau crematoriile după fiecare transport cu evrei. Mirosea a carne arsă şi ştiam ce se întâmplă. Se făceau apoi trieri pentru muncă şi ne rugam să nu fie de faţă doctorul Mengele (supranumit «Îngerul morţii de la Auschwitz» sau «doctorul Moarte», n.r.), căruia îi plăcea să omoare şi să facă experimente pe evrei. Dormeam pe pământul gol, ne spălam cu săpun făcut din grăsimea evreilor ucişi, iar de mâncat mâncam nişte iarbă cu nisip în ea, de ne clănţăneau dinţii în gură", îşi continuă mărturia Irina Berenstein.
În acele momente, clujeanca aproape că nu mai simţea foamea şi frigul, pentru că-i era totuna: „Dacă reuşesc să ies, nu-mi doresc decât să mănânc o ceapă şi să fumez o ţigară!".

„Ţigane, cântă-mi ..."

Pe la sfârşitul lunii septembrie 1944, Irina a avut şansa să fie selectată pentru muncă, împreună cu alţi evrei de la Auschwitz - şi nu era de faţă dr. Josef Mengele. I-au urcat pe toţi într-un tren de marfă şi i-au dus la Nurnberg. Din cauza bombardamentelor aliate, însă, au fost transferaţi într-un lagăr din Cehoslovacia.
„În timp ce mă aflam în trenul către Nurnberg, am început să cânt o romanţă românească - «Ţigane, cântă-mi romanţa/ Unei femei ce am iubit» -, vestită la acea vreme. M-a auzit neamţul care-i păzea pe evreii din vagonul alăturat şi, la prima oprire, i-a spus soldatului din vagonul meu să facă schimb, adică să mă ducă în vagonul lui, în locul altei evreice. Am aflat că era român, sas din România, şi că ajunsese în Wehrmacht pentru că i se promisese pământ, el fiind sărac", povesteşte supravieţuitoarea.

Bunicii dinspre mamă, arşi în crematoriile de la Auschwitz

Afectat peste măsură de ceea ce se petrecea cu evreii, sasul fermecat de vocea Irinei şi-a împărţit raţia de mâncare cu ea şi i-a purtat de grijă, până la destinaţie. Nu l-a mai văzut niciodată.

Soţul, fost deportat

Irina a stat în lagărul din Cehoslovacia până în aprilie 1945, când, împreună cu alţi fericiţi supravieţuitori, au fost eliberaţi de către partizanii polonezi şi soldaţii US Army. În lagăr, chiar vizavi de barăcile cu evrei, se aflau comuniştii francezi şi antifasciştii.
„Dacă nu veneau partizanii polonezi să ne scape, ne ardeau de vii. Nemţii pregătiseră deja două bidoane cu benzină, dar n-au apucat să ne dea foc, pentru că au fugit", a spus evreica.
După ce-a scăpat din iad, asemenea celorlalţi evrei rămaşi fără familie, Irina a luptat că să-şi facă un rost. Afară de o cumnată, toate rudele ei fuseseră omorâte în lagăr, mai puţin una, care scăpase tocmai la Brăila, după ce-şi luase o nouă identitate.

A trecut, aşadar, munţii şi, în 1950, s-a căsătorit cu ziaristul Silviu Berian, alias Sami Berenstein, unul dintre fondatorii ziarului „Înainte", oficiosul Brăilei începând cu anul 1945. Sami fusese şi el deportat în Transnistria.
Invitată, la un moment dat, să povestească despre Auschwitz, la Teatrul „Maria Filotti" din Brăila, Irinei i s-a sugerat să spună că a fost salvată din lagăr de ruşi, nu de americani. Toate acestea sunt, însă, amintiri. Acum, supravieţuitoarea de la Auschwitz răsfoieşte albumele cu amintiri şi merge regulat la Templul Coral din Brăila, ca să-i pomenească pe cei dragi.

„Cândva, în Brăila erau 11.000 de evrei şi opt sinagogi. Acum mai suntem vreo 70 de evrei şi avem o singură sinagogă. Deşi nu a existat antisemitism aici, evreii au plecat, majoritatea, în Israel. D-na Irina Berenstein a suferit foarte mult, şi-şi aminteşte de trecut, în fiecare an, cu durere în suflet, de Ziua Holocaustului. În Cimitirul Evreiesc, avem îngropate bucăţi de săpun făcut din evreii ucişi în lagăr", ne-a spus David Iancu Segal, preşedintele Comunităţii Evreilor din Brăila, fost ofiţer de carieră.