Adevarul.ro

Brăileanul Otto Guminschi povesteşte traumele prin care a trecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu câteva luni înainte de terminarea războiului, în 1945, Otto Guminschi a fost urcat într-un tren de marfă spre un lagăr din Siberia. A reuşit să scape ca prin miracol, după chinuri cumplite.

Richard Otto Guminschi (86 de ani) s-a născut în oraşul bucovinean Cernăuţi, din tată cu origini poloneze şi mamă cu origini germane. Ambii aveau însă cetăţenie română, iar el s-a considerat întotdeauna român get-beget.

Mai citiţi şi:

Român născut oficial în URSS, dar deportat de ruşi pentru că avea prenume nemţesc

A învăţat la şcoli româneşti şi n-a renunţat la identitatea de român nici sub ameninţarea cu moartea. Acum, inginerul pensionar locuieşte în Brăila, oraş de care nu s-a despărţit în ultimele cinci decenii. Nimeni n-ar putea intui că un om care emană atâta bună dispoziţie şi poftă de viaţă a trecut prin experienţe cumplite. Povestea lui poate rivaliza oricând cu scenariul unui film.

„Bunicul şi tatăl meu au fost slujbaşi la CFR. M-am născut în Cernăuţi, în Bucovina de Nord - în România Mare. Acolo erau o mulţime de neamuri - români, evrei, nemţi, unguri, polonezi, ruteni - şi toate trăiau în pace. Am învăţat la şcoală românească, iar la noi în casă se vorbea româna şi germana. Noi eram catolici, dar ­ne-am înţeles tot timpul foarte bine cu vecinii noştri ortodocşi", povesteşte Richard Otto. De altfel, tânărul Guminschi avea să se însoare cu o femeie de religie ortodoxă, o bulgăroaică refugiată în România.

Lungul drum către munţii Urali

Când tatăl său a fost mutat cu serviciul la Pantelimon, în apropiere de Bucureşti, şi-a luat şi familia cu el. Aşa a ajuns Otto elev al Liceului „Sfântul Gheorghe" din Capitală. L-a absolvit în 1943 şi ar fi vrut să studieze Filologia sau Artele, însă, război fiind, a ajuns la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie de la Câmpulung Muscel. În ianuarie 1945, la 20 de ani, aştepta să plece pe front împreună cu colegii şi să lupte împotriva naziştilor. Avea gradul de plutonier şi urma să devină sublocotenent la unitatea operativă. N-a mai apucat să fie avansat. În acel început de 1945, Otto Guminschi a fost arestat de ruşi şi trimis ­într-un lagăr sovietic, în Siberia, doar pentru că purta un nume nemţesc.

„Stăteam în şcoală când a venit ordin ca tinerii de origine germană să le fie predaţi ruşilor. Eram cinci persoane, eu, doi fraţi care se numeau Rosst şi încă doi. Ne-au urcat într-un camion american, condus de ruşi, pentru că era singurul care răzbătea prin zăpadă, şi aşa am ajuns, prin nămeţi, la Şcoala de Ofiţeri de la Piteşti. Ne-au dus apoi la Ploieşti.

Erau acolo toţi germanii adunaţi din Banat", îşi aminteşte Guminschi. În următoarea noapte ­i-au scos pe toţi afară, pe un frig năprasnic, şi i-au înghesuit în vagoane de marfă. Nu se ţinea cont de niciun criteriu. Bărbaţi şi femei, civili şi militari, toţi stăteau laolaltă. Câte 40 de oameni înghesuiţi pe paie, ca vitele. ­Le-au dat un topor ca să facă o gaură în pardoseală, un fel de toaletă improvizată şi lipsită de orice fel de intimitate. Au făcut mai mult de o lună până în Urali, la Celeabinsk.

Destinaţia spre care se îndreptau suna ca un strigăt de deznădejde: Ufalei, un orăşel plin cu prizonieri, cu toţii etnici germani. Au fost aruncaţi în lagăr. Mai bine de 500 de oameni, populaţie germană târâtă cu de-a sila din Banatul românesc. ­I-au împărţit pe toţi după profesii.

„La sosire ne-au băgat în nişte barăci de lemn şi ne-au trecut prin etuve, pentru deparazitare. Nu erau păduchi acolo, dar ne-au mâncat ploşniţele de vii. Separat de lagărul cu populaţia germană erau barăcile muncitorilor polonezi. Lucrau cu toţii într-o uzină de fabricare a nichelului. Alţii lucrau în carieră, cu cei din lagăr", povesteşte Richard Otto Guminschi.

"În următoarea noapte ­i-au scos pe toţi afară, pe un frig năprasnic, şi i-au înghesuit în vagoane de marfă."
Richard Otto Guminschi

Cu soţia, copiii şi cei doi părinţi 

Întoarcerea fiului rătăcitor

Imediat după sosirea în Siberia, tânărul Otto şi toţi cei 40 de oameni din vagonul său s-au îmbolnăvit. Aveau febră şi au fost imediat separaţi de ceilalţi prizonieri. Pe drum, chinuiţi cumplit de sete, luaseră zăpadă într-o găleată, o topiseră şi o băuseră apa aceea amestecată cu noroi. Jumătate dintre ei au murit. Guminschi a scăpat, pentru că era tânăr şi practicase sport. Mâncau mai mult varză şi, la câteva zile, fulgi de ovăz rămaşi din ajutoarele primite de ruşi de la americani. În toamnă, Otto a fost acuzat că a furat mâncare din baraca gardienilor şi a fost trimis peste Urali, la o gospodărie de stat. A suferit de frig şi de foame, dar a supravieţuit.

La un moment dat, ruşii ­şi-au dat seama că nu e neamţ, aşa că l-au trimis în Polonia. Un ofiţer bătrân, care se ocupa cu trierea prizonierilor, l-a privit şi i-a spus uimit: „Tu eşti polonez! Ce cauţi între nemţi?". Chiar dacă la început a încercat să-i convingă pe ruşi că e român, ulterior şi-a dat seama că a se declara polonez putea fi şansa lui de a scăpa din lagăr. Calvarul lui Otto Guminschi era însă departe de a se fi încheiat! A traversat Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria, apoi s-a ascuns printre evreii repatriaţi, fără acte la el, doar cu o manta rusească fără de care ar fi murit de frig. L-au vânat până şi jandarmii români, care nu-l credeau când le spunea că este conaţionalul lor.

S-a trezit în Varşovia, unde nici măcar nu era ambasadă română. Împreună cu alţi câţiva cetăţeni români, a mers la Katowice, la o comisie de repatriere, dar ­n-au primit niciun fel de ajutor. Era deja martie 1946, când Richard-Otto a prins un transport de refugiaţi evrei, care se întorceau din lagăre, cu bagajele lor voluminoase. S-a amestecat printre ei, înfometat şi şchiopătând, pentru că-i degerase un picior. „Aveam febră mare, îmi era foame şi frig, dar, la un moment dat, nu mai simţeam durere.

Am prins un loc sus, pe vagon. Când am ajuns la Budapesta, am mers la Ambasada României, însă cei de acolo au spus că nu-mi dau niciun act, că nu-şi asumă riscul. Când m-am trezit din nou, eram la Curtici, în trenul cu evrei. I-au dat pe toţi jos din tren şi ulterior am aflat că au ajuns tot într-un lagăr rusesc", îşi aminteşte Guminschi.

Îngrozit de perspectiva unui nou prizonierat - nu avea acte la el, purta o manta rusească, dar spunea că e român -, Otto s-a furişat pe lângă linia ferată. Se crăpa de ziuă şi s-a agăţat din mers de un tren plin cu soldaşi ruşi, care mergea către Est. Nu l-a văzut nimeni, toţi erau toropiţi de somn.

Ajuns în gară la Ploieşti, a alergat să le spună că e român, fiu de ceferist. Jandarmii au vrut să-l aresteze, considerându-l dezertor. Au sunat la Andrăşeşti, unde tatăl lui era şef de gară, şi aşa s-au dumirit. Nu poate fi explicată în cuvinte emoţia care a cuprins familia Guminschi la „întoarcerea fiului rătăcitor". Otto revenise miraculos acasă, după ce fusese prizonier în lagărele din Siberia. Culmea, pe livretul militar al lui Richard-Otto Guminschi, emis în 1945, au scris „lăsat la vatră". De fapt, la acea dată, el trăia coşmarul din Urali.

Primul care invită doamnele la dans

După ce s-a întors în ţară, Otto Guminschi s-a apucat din nou de şcoală. A făcut facultatea de zootehnie, pe care a terminat-o în 1953. A ales apoi un post în Raionul Călmăţui, aproape de Brăila.

S-a pensionat în 1985, după ce fusese inginer zootehnist, şef de fermă la Avicola Brăila. Ajuns la 86 de ani, Otto nu e supărat pe cei care l-au asuprit în lagăr. Cel mai tare îl revoltă faptul că, în actele sale de identitate, scrie că ar fi născut în Uniunea Sovietică. „M-am născut în România, la Cernăuţi, în 1924, nu în Uniunea Sovietică.

Sunt român!", afirmă, răspicat, brăileanul.Otto Guminschi trăieşte singur, după ce soţia sa a murit în urmă cu şapte ani, iar fiul său, tot inginer, s-a stabilit în Bucureşti. Şi-a găsit refugiul în cărţi, fiind cel mai în vârstă abonat al Bibliotecii „Panait Istrati" din Brăila şi un participant activ la viaţa socială.

„Richard Otto Guminschi este cel mai în vârstă utilizator al bibliotecii noastre. Este primul care invită doamnele la dans, la Clubul Seniorilor", ne-a povestit Claudiu Brăileanu, şef serviciu la Biblioteca Judeţeană.