Exclusiv: Directorul Protecţiei Copilului Brăila pune familiile sărace şi cu mulţi copii în braţele Primăriei
0Directorul Protecţiei Copilului, Alexandru Sculschi, îi cere primarului să se implice şi să ajute mai mult amărâţii oraşului. La rându-i, Simionescu ripostează şi susţine că municipalitatea ajută atât cât poate săracii, mai ales că este an de austeritate bugetară, dar nu le poate face curăţenie în case.
Peste 300 de persoane mănâncă zilnic la cantina socială. Aproape 1.000 de familii stau în locuinţe sociale, unele monumente istorice pe care numai Dumnezeu ştie cine le-a distrus.
Brăila:Fetiţa născută la domiciliu a ajuns la spital
Şi lista poate continua cu cele 700 de familii asistate de la Kilometrul 10, care primesc ajutoare în toate formele, dar care, în timp, au dat gata blocurile reabilitate din fonduri europene, tocmai fiindcă şi-au tras sobe pe cărbuni în apartamente şi au înfundat toaletele de a ieşit mizeria până la etajul doi.
Ghici cine are atribuţii?!
În faţa acestor cifre care arată, în fond, dimensiunea sărăciei pe care, vrem sau nu, o plătim cu vârf şi îndesat cu toţii, directorul Direcţiei Protecţiei Copilului Brăila, Alexandru Sculschi, s-a declarat nemulţumit de felul în care Municipalitatea înţelege să se implice în sprijinirea familiilor nevoiaşe care au copii.
Şi toate acestea, pe fondul celor câteva zeci de cazuri din luna ianuarie în care părinţii s-au dovedit a fi călăii propriilor copii sau, la fel de rău, exploatatorii nedeclaraţi ai celor cărora le-au dat viaţă.
„E nevoie de intervenţia Primăriei atât la nivel de comune cât şi la nivel de municipiu. Odată şi-odată autorităţile trebuie să se treazească şi să pună în aplicare prevederile legilor în vigoare", a declarat Sculschi.
Sărăcia nu-i egală cu mizeria
„Nu există solicitări care să fi fost adevărate şi să nu fi fost rezolvate. Noi nu putem să ştim absolut toate cazurile. Acţionăm atunci când avem o cerere de la familie sau de la vecini", mai spune Simionescu.
Simionescu nu este însă de acord cu mizeria în care trăiesc unele familii.
„Există familii sărace care au mulţi copii şi gunoiul cât casa. Chiar dacă o familie este în stare de sărăcie, nu trebuie să fie în stare de mizerie", a mai spus Simionescu.
De aceeaşi părere: „Curăţenia în casă ţine de fiecare persoană în parte. Nu este treaba autorităţilor. Fiecare trebuie să-şi facă curat în propria locuinţă", a declarat Nicoleta Oancea, directorul Asistenţei Sociale.
Soluţii există.
„Ideea că aceşti copii trebuie să crească în sânul familiei este greşită. Nu există „sânul familiei" într-o casă plină de gunoaie şi de mizerie. Un copil are nevoie de un anumit cadru pentru a creşte", a mai precizat Aurel Simionescu.