UPDATE 2: Patru tineri vindeau canabis şi haşiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru tineri din Bistriţa au fost reţinuţi aseara pentru trafic de droguri de mare risc. Cei patru cu vârste  între 18 şi 25 de ani vindeau cannabis şi rezină de cannabis.

Potrivit prim-procurorului Ioan Lumperdean de la DIICTO Bistriţa-Năsăud spune că cei patru vor fi prezentaţi astăzi judecătorului cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. „Vindeau cannabis şi rezină de cannabis. Consumatorii ştiau unde îi pot găsi şi cumpărau de la ei, nu vorbim de tineri care vindeau drogurile în cluburi şi baruri din Bistriţa", a declarat procurorul. Acesta a adăugat faptul că cei patru tineri nu se află în vizorul procurorilor de mult timp.

UPDATE

Cei patru tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce s-au efectuat percheziţii la domiciliile suspecţilor. Potrivit Inspectoratului general al Poliţiei Române, supravegherea tinerilor a început în luna iunie 2010. „În dimineaţa zilei de 9 martie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj au organizat o acţiune în municipiul Bistriţa, în cadrul căreia au fost efectuate cinci percheziţii la locuinţele suspecţilor. În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea cercetărilor mai multe telefoane mobile, precum şi 2,6 grame cannabis şi 0,2 grame rezină de cannabis, iar 14 persoane au fost conduse la sediul S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud în vederea audierilor", arată IGPR.

Cei patru arestaţi sunt: Andrei Ionel Pop, Paul Sabin Pop, Darius Doinel Pop şi Sorin Avram Vîrciu.

UPDATE 2

Foto Exclusiv: Elevul traficant de droguri era văzut în şcoală ca un elev bun

Cei patru trafincaţi de droguri din Bistriţa sunt liberi

Cei patru tineri cu vârste între 18 şi 25 de ani au primit mandat de arestare pentru 29 de zile pentru trafic de droguri de risc. Avocaţii celor patru au declarat recurs la decizia instanţei, acesta urmând să fie judecat la Curtea de Apel Cluj.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite