Mieii prea cruzi pentru sacrificiul de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crescatorii de oi spun ca mielul ar putea fi marfa rară anul acesta
Crescatorii de oi spun ca mielul ar putea fi marfa rară anul acesta

Carnea de miel ar putea deveni o raritate de Sărbători. Pentru că preţul din ţară nu-i încântă, dar şi pentru că mieii vor fi prea mici peste o lună, crescătorii vor să-i dea în toamnă la export

CITEŞTE ŞI:

Carnea de miel, un lux pentru masa de Paşte

Amatorii de carne de miel ar putea avea probleme cu găsirea unui exemplar potrivit pentru masa de Paşte deoarece puţine animale vor lua suficient în greutate pentru a putea fi comercializate. Crescătorii spun că problema de anul acesta este legată atât de la care încep sărbătorile pascale, cât şi de condiţiile climaterice care au facut ca oile să fete mai târziu decât în mod normal. „Mieii sunt prea mici anul acesta. Din 200 de oi, dacă au miei vreo 20. Şi oricum sunt prea mici la Paşte, ca să se poată alege cu ceva omul. Nu ştiu ce vom face, anul ăsta va fi greu de tot", se plânge Ioan Simionca, crescător de oi din satul Sebiş. Vasile Turculeţ, preşedintele Asociaţiei de Crescători de Ovine "Dealul Negru" spune şi el că nu e tocmai momentul optim pentru comercializarea de miei: „Sunt la vârste fragede acuma şi 3 aprilie e cam repede pentru Paşti. Dar dacă aşa o stabilit popii că trebuie să fie anul acesta, ce să facem noi ?", se plânge Vasile Turculeţ, preşedintele Asociaţiei de Crescători „Dealul Negru".„Pe lângă faptul că este prea devreme anul acesta Paştele  s-a mai adăugat şi  întârzierea cu care au dat oamenii  oile la montă , aşa că mieii vor fi buni de tăiat abia prin mai", adaugă preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Bistriţa-Năsăud, Ioan Câmpean.

Mai rentabil este exportul de toamnă

Marii crescători au şi renunţat la gândul de a vinde de Paşti şi au planuri de bătaie doar pentru export, însă numai când miei de anul ăsta devin berbecuţi. „Îmi convine mai bine şi preţul de la export. Că vedeţi cu criza asta, pot să fie miei puţini, că nici cumpărători pe la noi nu prea mai sunt", spune Câmpean. Crescătorul are o în jur de 1500 de oi, însă mieii de anul acesta nu vor ajunge friptură pe masa de Paşte, decât în cazuri excepţionale: „nu-i dau decât prietenilor care-mi cer. În rest îi ţin pentru toamnă să-i dau în Italia şi Grecia. Cu arabii nu prea lucrăm pentru că n-au prea au plătit la timp. Îl dăm cam la 8 lei kilogramul preţul în viu şi este mult mai rentabil decât sacrificaţi pentru intern ", explică Ioan Câmpean.

Pentru că a mai rămas exact o lună până la Paşte Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) Bistriţa-Năsăud va începe acţiunile de informare  a crescătorilor care vor să vândă miei în piaţă. „Le vom spune care sunt condiţiile, ce trebuie să respecte, în orice caz, chiar dacă vor fi mai mici, mieii de anul acesta se pot comercializa. Nu cred totuşi că vor fi mari probleme", spune, Romulus Biţa, directorul adjunct de la DSV.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite