EXCLUSIV. FOTO. Bistriţa: A treia victimă a unui criminal din Chiuza este chiar soţia sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 40 de ani din comuna Chiuza, Valeria Sima, a fost omorâtă în bătaie de soţul său, Ioan Sima, Poliţiştii criminalişti spun că, din primele cercetări, corpul femeii decedate prezintă leziuni pe faţă, braţe şi corp. Bărbatul este audiat de criminalişti. Viceprimarul şi o rudă de-a criminalului au fost azi în oraş pentru a ridica trupul neînsufleţit de la morga Spitalului Judeţean.

Poliţiştii criminalişti au fost chemaţi astă-noapte în comuna Chiuza unde au constatat decesul Valericăi Rodica Sima, de 41 de ani, mamă a 3 copii. Ei au fost sesizaţi de o asistentă medicală de pe SMURD Beclean cum că o femeie din Chiuza nu se simte bine.

image

„După ce am ajuns acolo am constatat decesul şi am trimis corpul femeii la necropsie la Spitalul Judeţean din Bistriţa. Din declaraţiile luate reiese că soţii s-au certat. El a acuzat-o pe femeie că nu i-ar fi fidelă. Soţul a început să o lovească în prezenţa copiilor. El îşi recunoaşte vina", susţine poliţistul criminalist Paul Andreica.

Criminalul din Chiuza şi-a petrecut jumătate din viaţă după gratii

Ucigaşul din Chiuza a primit mandat de arestare

Tot el mai spune că femeia obişnuia să mai consume alcool. Femeia decedată şi Ioan Sima, de 56 de ani, au împreună trei copii.  „După ce medicii legişti se vor pronunţa, vom vedea ce măsuri vom lua măsuri împotriva bărbatului", adaugă Andreica.

image

Soţul, cunoscut ca om violent

Primarul comunei Chiuza, Grigore Bradea, spune că Ioan Sima este un bărbat violent care, de când locuieşte în comună, a făcut doar  probleme.

„Era cunoscut drept un om violent, era în supravegherea poliţiei. În anii '80 a mai comis o crimă la Cernavodă, a efectuat opt ani de puşcărie şi apoi a fost eliberat la începutul anilor 90 odată cu marea graţiere de după Revoluţie. Apoi a mai avut un omor din culpă după un accident de maşină. În urmă cu cinci ani a fost condamnat pentru tâlhărie şi furt. A ieşit acum doi ani din puşcărie", enumeră primarul faptele pentru care e cunoscut bărbatul.

UPDATE. 15.30 „Faţa femeii era zdrobită. Criminalul e un nemernic"

Trupul neînsufleţit al femeii de 40 de ani ucisă în bătaie astă-noapte de soţul ei a fost scos astăzi de la morgă şi dus acasă, în Chiuza, pentru a fi înmormântată. Viceprimarul comunei, Teodor Sîmboan şi Vasile Plaian, o rudă de-a criminalului, au fost în Bistriţa pentru a cumpăra sicriu şi coroane pentru decedata Valerica Rodica Sima.

image

„Am văzut azi dimineaţă chipul sărmanei. Faţa femeii era zdrobită. Criminalul e un nemernic", spune viceprimarul. El mai afirmă că Ioan Sima, în vârstă de 56 de ani, era violent când era băut.

image

De aceeaşi părere este şi însoţitorul vicelui, Vasile Plaian, rudă cu criminalul. „Soţia mea este verişoară dulce cu Ioan Sima. Omul ăsta şi-a petrecut jumătate din viaţă în închisori", susţine Plaian.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite