A fost „Crimă şi pedeapsă“ la chioşcurile din Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 George Someşan (stânga) şi Ioan Bogdan (dreapta) au fost doi dintre cumpărătorii matinali ai „Adevărului“
George Someşan (stânga) şi Ioan Bogdan (dreapta) au fost doi dintre cumpărătorii matinali ai „Adevărului“

Bistriţenii s-au înghesuit de dimineaţă la chioşcurile din oraş pentru a-şi lua, cu ziarul „Adevărul", primul volum al cărţii „Crimă şi pedeapsă". Printre aceştia au fost şi doi prieteni de peste 30 de ani.

Ioan Bogdan, un pensionar de 64 de ani, şi George Someşan, un vârstnic de 71 de ani, şi-au cumpărat primul volum al cărţii „Crimă şi pedeapsă" a lui Feodor Mihailovici Dostoievski la preţul ziarului, 2,2 lei. Cei doi sunt prieteni buni de peste 30 de ani şi au fost încântaţi de noua imagine a cărţilor marca „Adevărul".

Constanţa: Volumul „Crimă şi pedeapsă", epuizat la prima oră

„Citesc foarte mult, iar scriitorii ruşi sunt preferaţii mei, au un stil cu totul aparte de a-şi pune pe hârtie ideile. Dostoievski e febleţea mea şi nu puteam să nu-l cumpăr astăzi", spune Ioan Bogdan. Acesta ia cărţi de la „Adevărul" şi pentru biblioteca personală pe care intenţionează să o lase nepoatelor Dana de 14 ani şi Amalia de 10 ani.

Amicul său, George Someşan, a venit împreună cu el la chioşcul din Decebal pentru a-şi completa colecţia de cărţi. „E bună ideea că s-a schimbat culoarea cărţii. Roşu e o culoare mai caldă. Îmi place mai mult. Mi-am cumpărat toată colecţia Jules Verne pentru nepoţii mei, Iulia din clasa a V-a şi Patrik din clasa a X-a", susţine vârstnicul.

Un alt cumpărător matinal a fost şi Constantin Iusep, un inginer constructor în vârstă de 55 de ani din Bistriţa. Acesta spune că nu ştia că ziarul se vinde astăzi cu „Crimă şi pedeapsă". „Eu cumpăr Adevărul deoarece e un ziar ce informează foarte bine. Îmi place modul în care sunt scrise articolele. În plus, ideea de a pune şi o carte lângă ziar e mai mult decât binevenită deoarece acest gen de volume sunt clasice şi ar trebui să fie în fiecare casă", afirmă Iusep.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite