„Top School“ va premia cei mai buni elevi și profesori ai Bacăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
In sala mare a Palatului Administrativ din Bacău a fost lansat „Top School“
In sala mare a Palatului Administrativ din Bacău a fost lansat „Top School“

Ieri, la Palatul Administrativ din Bacău a avut loc lansarea proiectului Top School, realizat de Asociația Eurocivica, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic, Inspectoratul Școlar și Consiliul Județean al Elevilor. La finalul anului, după desfășurarea alegerilor în licee, vor fi desemnați „top teacher" și „top student" din Bacău.

Sala mare a Palatului Administrativ a găzduit ieri, de la ora 13.00, lansarea proiectului „Top School", care se va derula până în luna decembrie, când în urma nominalizărilor și votului din liceele băcăuane, vor fi desemnați cei mai reprezentativi profesori și elevi. Tot atunci, vor fi oferite și premii în bani, în cadrul unei gale festive.  La conferința de lansare au luat parte președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea, inspectorul Dumitru Ficuță, din partea Inspectoratului Școlar Județean, Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău, profesori ai liceelor băcăuane dar și elevii din Consiliul Județean al Elevilor (CJE). „Grupul țintă al acestui proiect este format din 13 519 elevi și 885 de profesori de liceu. Se dorește formarea spiritului civic de responsabilitate socială și creșterea gradului de implicare a consiliilor elevilor în viața școlii", a spus Ilie Bârzu, coodonatorul proiectului. „Top School" îi va pune la treabă pe elevii din Consiliul Județean al Elevilor și consiliile școlare, care vor avea sarcina să urmărească respectarea metodologiei, dar și în etapa finală, a votului la urne.

„La școală am numai premiul întâi. Temele mi le-am făcut pe casa scării“

Elevii de liceu, implicați în viața comunității

Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, a felicitat organizatorii și s-a arătat uimit de amploarea unor programe care îi implică pe elevi în viața cetății. „S-a făcut un salt imens de implicare a elevilor în viața comunității. Cu ani în urmă, singurele acțiuni organizate de ei erau acele concursuri de miss. Acum, ei participă la multe acțiuni și își dezvoltă spiritul democratic", a spus Benea. Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău, crede că elevii din ziua de azi vor reuși ușor să ocupe posturile în administrația băcăuană, deoarece mulți dintre ei au pregătirea necesară. „Ar trebui să îmi fie teamă. După ce veți absolvi facultatea, veți veni să spunți că puteți fi un purtător de cuvânt mai bun ca mine. Dar până atunci, mai este. Eu vă felicit", a spus Tomescu.

Boboci ai nimănui la o şcoală din Bacău

Critici constructive pentru „Top School"

Proiectul nu a fost lipsit de critici. Neculai Terente, directorul Colegiului Economic „Ion Ghica" a arătat că și la alte ediții, profesorii desemnați prin Top School nu erau reprezentativi. „Sunt câteva probleme legate de proiect. La liceul nostru a fost ales un profesor care nici măcar nu avea definitivatul. Mai trebuie lucrat la criterii sau trebuie schimbate categoriile", a spus Terente.

219 şcoli din judeţul Bacău, închise din cauza nămeţilor

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite