Șefa Casei de Sănătate a fost suspendată din funcție

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorica Drăgănuță, șefa Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău, a fost suspendată din funcție. Ea a fost înlocuită cu Emanuela Drăghici, director economic.

Decizia a fost luată de conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care specifică faptul că Drăghici va ocupa această funcție până la organizarea unui concurs.

Administratorul firmelor familiei Drăgănuță și-a deschis farmacie

Viorica Drăgănuță a intrat în atenția ziariștilor de la "Adevărul"  în urmă cu un an după ce aceasta și-a deschis o farmacie pe strada Războieni, în apropierea Stării Civile, într-un spațiu care aparține lui Constantin Drăgănuță, soțului ei.

Oficial, noua farmacie este condusă de Dumitru Plopeanu, principalul asociat din firmele soților Constantin și Viorica Drăgănuță.

Aceasta, deși Viorica Drăgănuță era șefa Casei de Asigurări de Sănătate, adică cea care aprobă  fondurile necesare deconturilor pe rețetele din farmacii.

Dumitru Plopeanu a preluat administrarea firmelor lui Constantin Drăgănuță, în 2008, atunci când acesta a devenit viceprimar al municipiului Bacău și se afla în incompatibilitate de funcții.

Ba mai mult, Viorica Drăgănuță este asociată chiar cu Plopeanu într-o firmă și cu soțul ei în alte cinci societăți comerciale.

Rămâi pe bacau.adevarul.ro pentru a afla noutăţile din judeţ.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite