Marţişoare lucrate manual, din lemn, flori şi scoici FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artizanii de mărțișoare sunt tot mai rari în Bacău. Majoritatea comercianților fac doar speculă și preferă să le aducă gata făcute, din plastic, chinezești, direct din depozitele Europa.

În Pasajul Revoluției, vânzătorii de mărțișoare și-au montat tarabele și își așteaptă răbdători clienții. Tradiția mărțișorului aduce un profit frumos, în câteva zile de stat în picioare și în frig. Pentru puțini, pentru creatori, este și mulțumirea de a le fi apreciată munca.

Mihaela Ionescu (39 de ani) a învățat de la o mătușă să confecționeze mărțișoare. Pentru a avea materia primă necesară, adună în timpul verii plante sau scoici de la mare. Mai mult, în casa în care locuiește, în Bacău, și-a înființat o seră, cu plante speciale, numai bune pentru a fi aranjate, în vaze din lemn, în miniatură. „Mai sunt două-trei persoane care fac mărțișoare manual. Majoritatea le cumpără din București și le vând la alt preț. Eu am o seră, în casă. Iau florile, le usuc o săptămână. Apoi, bucățile din lemn, le sculptez și le vopsesc. Asamblarea, la final, durează cel puțin 10 minute. Fiecare mărțișor e diferit. Le vând cu 2 sau 3 lei. Se vând mai bine ca celelalte", a spus Mihaela Ionescu.

image

Pentru mai multe poze, dați click!

Și cartoanele unde sunt atașate micile creații sunt realizate manual, decupate și pictate. Alte mărțișoare au flori și mărgele, prinse în strună de undiță, lăcuită. Foarte apreciate sunt și broaștele țestoase, făcute din scoici și pietre fine. „Astea sunt făcute din scoici de la mare, spălate, vopsite și lăcuite. E multă muncă, e mai mult un hobby și nu o afacere", a mai spus Mihaela Ionescu.

Tradiția mărțișorului, veche de când e lumea

 Venirea primăverii, a „anului nou", a fost semnificată simbolic diferit, în funcție de civilizații. Etnologii sunt de părere că săbătorile din preajma zilei de 1 martie sunt împrumutate de la romani. Zeul Marte este totodată un zeu al războiului, dar și un zeu agrar.

„Arsul Caprei“ la Oituz cu bâte și făclii

Cât despre mărțișoare, cercetătorii au părerile împărțite. Unii spun că ar fi fost folosite din cele mai vechi timpuri, alții, cu probe mai recente și mai solide, spun că tradiția este întâlnită în mod cert din Evul Mediu. „În societatea tradițională, mărțișorul era dat de femei bărbaților. Obligatoriu avea șnurul din lână sau mătase, cu doi canafi, roșu și alb. Mărțișorul avea o mogramă, inițiala numelui celui căruia i se adresa. Se puneau și bănuți de argint sau de aur", a spus dr. Dorinel Ichim, etnolog în cadrul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Bacău.

Şi artizanii din celelalte judeţe ale Moldovei s-au pregătit cu mărţişoare inedite pentru 2012. DETALII AICI

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite