Trei profesori au reușit să treacă examenul pentru suplinitori, după ce au depus contestații

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre cele 20 de contestaţii depuse de candidaţii care au susţinut examenul de suplinire, doar trei au reuşit să obţină note mai bune. Lucrarea care a fost anulată din considerentul că a conţinut semn distinctiv a rămas, şi în urma depunerii contestaţiei, anulată. Î

Dintre cele 20 de contestaţii depuse de candidaţii care au susţinut examenul de suplinire, doar trei au reuşit să obţină note mai bune.
Lucrarea care a fost anulată din considerentul că a conţinut semn distinctiv (candidatul şi-a trecut propriul nume la unul dintre subiecte în care trebuia formulat un eseu cu nume fictive) a rămas, şi în urma depunerii contestaţiei, anulată. În afară de o singură lucrare care a avut notă mai mare de 5, restul lucrărilor contestate nu au avut note de trecere.

Dintre cele 18 note sub linie care au fost contestate, doar trei candidaţi au reuşit să obţină o notă mai mare de 5. Este vorba de două posturi de educatoare şi unul de economie şi educaţie antreprenorială. În ceea ce priveşte candidatul care a luat nota 6.80 şi a depus contestaţie, acesta s-a ales în cele din urmă cu 6.70.

Astfel, dintre cele 179 de lucrări care au fost corectate, doar 53% au avut peste 5. Un număr de 83 de candidaţi au luat note sub 5, iar o lucrare a fost anulată. Au existat şi o serie de note de 1 şi de 2, în timp ce nota cea mai  mare a fost de 9,50.

Unul din motivele pentru care au fost înregistrate note atât de mici îl poate constitui şi faptul că profesorii au aflat abia cu două săptămâni înainte de examen, care trebuia să conste doar dintr-un interviu, că acesta este scris.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite