adevarul de arad - ultimele știri
Elevii care au susţinut sesiunea de Bac din această toamnă pot afla rezultatele de la examenul maturităţii, de pe adevarul.ro. Vezi primul ce note au obţinut tinerii din Arad, dar şi clasamentele oficiale din judeţ şi raportul de promovabilitate, num...
Prima probă scrisă la Limba şi Literatura Română din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat nu a decurs în condiţii normale la Arad. Asta pentru că, trei candidaţi au fost scoşi din examen pentru că au încercat să copieze.
fără imagine
Un grup de 12 persoane private de libertate, femei, aflate în custodia Penitenciarului Arad şi care au participat constant la activităţile moral-religioase, au fost prezente la programul religios al Bisericii Creştine Adoram din Arad.
fără imagine
La începutul acestei luni, un grup de elevi de la Localul 3 al Grupului Şcolar „J.G. Tajovsky” din Nădlac conduşi de învăţătorii Delia şi Ioan Borlea au fost oaspeţii Liceului din comuna Pitvaroş, Ungaria unde au avut un schimb de opinii şi experienţ...
fără imagine
Întreaga suflare din Nădlac a profitat la maxim de petrecerile dedicate “Zilelor Oraşului”, au gustat din produsele tradiţionale, au cântat şi au dansat alături de oficialităţile oraşului şi de invitaţii din străinătate....
Designerul de bijuterii este la doar un pas de a obţine cel de-al treilea record mondial personal şi anume cel mai lung cercel din lume. El şi-a prezentat deja creaţia sâmbătă, la “Zilele Oraşului Nădlac”, iar Simona Traşcă a fost cea care a purtat f...
fără imagine
Un tânăr din Arad a fost reţinut şi urmează să fie propus pentru arest preventiv după ce a dat dovadă de un curaj incredibil şi un tupeu greu de imaginat. Acesta împreună cu alţi prieteni goneau azi noapte cu un autoturism prin localitatea Iratoşu....
Ofiţerii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii au reuşit să pună mâna pe un tânăr în vârstă de 23 de ani care se ocupa cu traficul de droguri. Este vorba despre B. A. care a fost prins în urma unui flagrant, în timp ce intenţiona să vâ...
fără imagine
Timp de o lună de zile, mai multe cadre didactice din Arad au participat la un curs de specializare profesională în Anglia, proiect care a avut ca scop învăţarea prin joc.
fără imagine
Piaţa de vechituri reprezintă pentru foarte mulţi arădeni unica speranţă de a-şi completa veniturile modeste. Aceştia încearcă să vândă concetăţenilor tot felul de nimicuri, în speranţa de a mai câştiga câţiva zeci de lei....
fără imagine
„Litoralul arădenilor” adună mii de oameni în fiecare sfârșit de săptămână. Astfel terasele și localurile care se află pe marginea lacului sunt pline ochi 24 din 24, asta spre bucuria comercianților care se străduiesc să facă față cu brio avalanșelor...
Pe lângă faptul că ocupă funcția de edil șef a comunei Vinga, Lucian Stoicu a ocupat și funcția de administrator la o firmă. Edilul șef neagă vehement acuzele, deși actele spun cu totul altceva....
Aradul, este plin de monumente istorice, însă prea puţini ştiu povestea lor şi mai ales prea puţini sunt preocupaţi de starea lor actuală. Printre cei cărora le pasă şi luptă pentru salvarea clădirilor vechi se află şi membrii Asociaţiei Pro Urbe.
Un copil de doar un an a fost la un pas să-şi piardă viaţa după ce propria mama l-a ars cu un cuţit pe corp. Potrivit primelor informaţii se pare că femeia şi-a pierdut cumpătul din cauza plânsetelor bebeluşului.
Artişti din oraşul maghiar Pecs au prezentat în Parcul Eminescu, un program artistic, în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilelor Aradului. Spectacolul, la care au asistat zeci de spectatori, a fost organizat pentru a marca ziua orașului Pec...
Sporesc confrotul casei, asigură răcoare pe tot parcursul zilei, au consum mic şi se pot cumpăra la preţuri reduse. Aparatele de aer condiţionat şi ventilatoare sunt la mare trecere în această perioadă....
Mâine seară, în cadrul evenimentelor dedicate “Zilelor Aradului”, designerul de bijuterii, Adrian Haiduc, va fi prezent la Arad pentru a juriza finalistele Miss Arad. Probele dedicate concursului de miss vor avea loc în zona bazinelor din incinta Ştr...
Ca la prima sesiune a examenului de bacalaureat şi de această dată candidaţii vor susţine probele scrise sub stricta supraveghere a camerelor video. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad a anunţat că face ultimele verificări în acest sens....
Dacă în Arad, în a doua sesiune a examenelor de bacalaureat trebuiau să participe un număr de 166 de candidaţi, situaţia s-a schimbat radical: doar 116 au venit în faţa comisiilor de evaluare.
În ultimele zile un număr de 16 persoane au avut nevoie de îngriji medicale pentru că au consumat ciuperci otrăvitoare. Din fercirie, niciun pacient nu a suferit complicaţii majore, cu toate că au rămas internaţi la secţia de Terapie Intensivă.
Elevii înscrişi în cea de-a doua sesiune a examenelor de bacalaureat continuă şi astăzi testarea la proba orală a Limbii şi Literaturii Române. În Arad sunt deschise două centre de examinare: Liceul de Artă şi Grupul Şcolar “Aurel Vlaicu”....
În weekendul care va urma, nădlăcanii vor avea parte de două zile de sărbătoare, muzică de calitate, spectacole în aer liber şi o serie de surprise, toate dedicate “Zilelor Oraşului”. Oficialităţile au anunţat că au intrat în linie dreaptă cu pregăti...
După ce a doborât două recorduri mondiale, celebrul şi controversatul designer de bijuterii, Adrian Haiduc, se pregăteşte de o nouă lansare. Este vorba despre cel mai lung cercel din lume.
O delegaţie formată din oficialităţi, creatori şi realizatori de obiecte de artizanat din lemn în miniatură, din Nădlac au participat în acest weekend la Zilele Oraşului Totkomloş din Ungaria....
Jandarmii arădeni au asigurat pe tot parcursul weekendului ordinea şi liniştea publică în mai multe localităţi din judeţul Arad, dar şi în cartierele municipiului acolo unde s-au organizat evenimente sportive şi cultural-artistice.
Reprezentanţii organizaţiei susţin că au primit reclamaţii din partea pensionarilor arădeni care se plângeau de distanţa până la vechea locaţie. Astfel, aceştia anunţă pensionarii că liga s-a mutat într-un imobil situat în strada Hunedoara, Nr 4....
În perioada 19 – 21 august 2011, oraşul Totkomloş din Ungaria este în sărbătoare. Toţi locuitorii împreună cu invitaţii din oraşele înfrăţite sărbătoresc „Zilele Oraşului”, o sărbătoare care îi adună la un loc pe toţi localnicii şi pe cei plecaţi de ...
Temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă ne duc cu gândul la orele petrecute sub soare şi bineînţeles la bronzul de vară pe care fiecare dintre noi ni-l dorim....
Până nu demult, afacerea cluburilor de Internet era una profitabilă datorită numărului mare de tineri care le frecventau. La ora actuală, în Arad poţi număra pe degete acest gen de locaţii....
Un locuitor al cartierului Alfa a sunat disperat la 112 pentru a anunța că tocmai văzuse pe Mureș, plutind un cadavru. Drept urmare, pompierii au început imediat căutările însă fără șanse de reușită.
Designerul de bijuterii Adrian Haiduc a reuşit în doar nouă luni de zile să slăbească 50 de kilograme. O adevărată performanţă, pe care mulţi şi-o doresc. În ultimele luni de zile, Adrian Haiduc a avut ambiţia să se abţină de la mâncărurile grele, a ...
În această perioadă reprezentanţii Prefecturii Arad au început să selecteze recenzorii care se vor ocupa de analiza recensământului la nivelul judeţului în perioada 20-31 octombrie. Candidaţii pentru recenzori se pot înscrie la primărie în perioada 1...
Nu este o noutate faptul că mai multe piese jucate în cadrul Teatrului de Marionete din Arad au ajuns să fie cunoscute şi peste hotare. În acest sens, un nou proiect iniţiat de către instituţia de cultură din Arad va trimite păpuşile din Arad pe scen...
La dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată, prin apelul unic de urgenţă 112, intervenţia jandarmilor pentru aplanarea unui scandal conjugal....
De curând, la sediul AJOFM Arad s-a desfăşurat selecţia pentru cele 30 de locuri de muncă în Austria, pentru ocupaţia de „Drujbist calificat cu experienţă în tăierea copacilor în păduri”....
Oficialităţile au inaugurat dispeceratul medical integrat realizat la sediul ISUJ Arad prin colocarea dispecerizării ambulanţelor din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad şi ambulanţele SMURD ale ISUJ Arad.
Dintre cele 20 de contestaţii depuse de candidaţii care au susţinut examenul de suplinire, doar trei au reuşit să obţină note mai bune. Lucrarea care a fost anulată din considerentul că a conţinut semn distinctiv a rămas, şi în urma depunerii contest...
Un tânăr urmărit naţional şi internaţional pentru furturi comise atât în ţară, cât şi în Italia a fost prins la Arad. Culmea, fără nici cea mai mică teamă că va fi prins, acesta venise să-şi depună un dosar pentru schimbarea cărţii de identitate expi...
Mii de credincioşii ortodocşi şi catolici sunt aşteptaţi să participe la slujbele speciale care se vor oficia cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului. Cei mai mulţi vor merge la mănăstirile Arad-Gai, Hodoş-Bodrog şi la Basilica „Maica Haruril...
Mulți dintre arădenii care s-au făcut remarcați în țară sau străinătate și au obținut diferite medalii sau premii la concursuri sportive, au ajuns de nenumărate ori pe lista neagră a polițiștilor iar viața din spatele gratiilor nu le este deloc străi...
În acest sfârşit de săptămână, iubitorii de drumeţii sunt invitaţi să participe la o nouă excursie organizată în cadrul proiectului “Descoperim Aradul”. Plecarea va avea loc, duminică 14 august, din faţa gării din Arad, întoarcerea fiind programată p...
În Poligonul din localitatea Fântânele a avut loc distrugerea muniţiilor asanate de pe raza judeţului, în perioada ianuarie – august 2011. Misiunea a fost executată de către echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Va...
Este vorba despre Ramona Julean, o tânără talentată în arta creaţiei vestimentare de ani de zile. În aceste zile, Ramona se pregăteşte să lanseze în oraşul ei natal cea mai inedită colecţie de ţinute de seară, confecţionate din materiale naturale, pi...
Reprezentanţii Expo Arad Internaţional au anunţat că au început pregătirile pentru târgurile din cea de-a doua jumătate a anului. Primul eveniment din această toamnă va fi târgul internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje, Agromal...
Helmut Duckadam, arădeanul care a rămas în istorie ca “Eroul de la Sevilla” recunoaște că cel mai frumos concediu pe care l-a petrecut alături de soția lui Alexandra în Statele Unite ale Americii.
Câştiguri de până la 4.000 de lei net lunar pentru doar câteva ore de muncă de birou cinci zile pe săptămână. În multe instituţii din Arad au fost numiţi în funcţii directori care doar cu numele pe hârtie au atribuţii de înaltă clasă....
Examenele de titularizare care s-au desfășurat ieri, în două centre cu patru locații, s-au terminat cu incidente mai puțin plăcute. Din cei 1012 de candidați, doar 701 au susținut examenul până la capăt, în vreme ce 149 dintre ei s-au retras din sală...
Cele mai mari medii de admitere s-au înregistrat în acest an la Grupul Şcolar din comuna Cermei, unde o elevă a intrat cu 9.96. De asemenea, la Colegiul Naţional “Moise Nicoară” din Arad s-a intrat cu media 9.95....
În judeţul Arad, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au scos la concurs un număr de 90 de posturi titularizabile. La examenul de mâine vor participa însă 1000 de candidaţi.
S-au corectat cotestaţiile depuse de către elevii arădeni care nu au reuşit să ia o notă de trecere la examenul naţional de Bacalaureat. Aradul se situează rușinos în topul județelor cu cea mai mică rată de promovabilitate la bacalaureat. Acest lucru...
Proiectul are ca acţiune centrală o curăţenie a deşeurilor din arealele naturale cât şi depozitarea corectă a acestora. Pentru a realiza această acţiune centrală, se derulează trei procese.
fără imagine
Mama băiatului care azi noapte și-a tras un glonț în cap, cu arma de vânătoare a tatălui său, spune că nu mai vrea să trăiască nici ea, pentru că viața fără fiul ei nu mai are sens.
fără imagine
În momentul tragediei, Cosmin Oneșan se afla în vacanță, la casa tatălui său din localitatea Căprioara. În primă fază, cunoscuții și rudele tânărului au crezut că acesta a plecat în vacanță pentru a avea timp să mai repete la materia care i-a adus no...
Cazul lui Cosmin Oneșan nu este singular în Liceul “Iuliu Maniu”. Din clasa lui, alți 16 elevi au căzut examenul național de bacalaureat. Proba la matematică se pare că a fost mult prea grea pentru tinerii de a XII-a.
Bărbatul care a scăpat vineri de sub escorta poliţiştilor pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni a fost prins, aseară, în Nădlac, în zona gării, de către o patrulă a Poliţiei, acesta urmând să fie transportat la Arad pentru a fi încarcerat în peniten...
Reprezentanții Pony Club Arad organizează astăzi o zi cu totul specială, în care copiii au ocazia să stea cu animalele lor preferate. Este vorba despre a treia ediție a Concursului hipic pentru copii “Cupa Pony Club”.
Evenimentul se desfăşoară pe 2-3 iulie în localitatea Macea şi sunt aşteptaţi să participe mii de gurmanzi. Arădenii vor avea parte de concursuri de pescuit, de gătit gulaş de peşte cu mult bulion şi multă muzică populară, timp de două zile.
Procentul de promovabilitate a bacalaureatului în judeţul Arad în 2010 a fost de peste 85 la sută în urma afişării rezultatelor parţiale, înainte de contestaţii. În scurt timp se vor afișa și rezultatele de anul acesta, an în care examenele au fost s...