Temperaturile caniculare cresc vânzările la aparatele de aer condiţionat şi ventilatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sporesc confrotul casei, asigură răcoare pe tot parcursul zilei, au consum mic şi se pot cumpăra la preţuri reduse. Aparatele de aer condiţionat şi ventilatoare sunt la mare trecere în această perioadă.

Vremea călduroasă şi temperaturile ridicate prognozate de meteorologi pentru această vară au crescut vânzările la aparatele de aer condiţionat şi la ventilatoare. Cei mai fericiţi sunt comercianţii şi reprezentanţii firmelor care montează şi asigură garanţia aparatelor de aer condiţionat. Aceştia spun că de la începutul lunii iulie vânzările merg ca pe roate, iar firmele de montaj nu mai fac faţă volumului ridicat de cereri.

„Montăm cam zece aparate de aer condiţionat pe zi. Este o perioadă aglomerată, mai ales că au fost zile cu temperaturi foarte ridicate, când clienţii au dat năvală în magazine să-şi achiziţioneze aparate”, ne-a spus Gabriel Bodea, administratorul unei firme care se ocupă cu montarea aparatelor de aer condiţionat.

Ventilatoare la 45 lei bucata

Aceeaşi aglomeraţie este şi în magazine. Arădenii nu mai ţin cont de bani când vine vorba de confort şi singurul lor scop este să-şi vadă cât mai repede locuinţele protejate de temperaturile ridicate de afară.

„Tocmai mi-am cumpărat un ventilator. Am dat pe el 45 de lei. Am căutat în mai multe magazine din Arad iar preţul lor osciliază între 45 şi 130 de lei. Oricum sunt mult mai ieftine decât aparatele de aer condiţionat care depăşesşc lejer 1.000 lei. Nu cred că mai contează cât dăm pe ele, important este să avem răcoare în locuinţe pe tot parcursul zilei”, explică arădeanul Florin Socaci.

Vânzări record

Comercianţii se laudă cu vânzări ce depăşesc 15.000 de lei pe zi şi se aşteaptă ca în următoarea perioadă acestea să mai crească. Medicii însă atrag atenţia că atât aparatele de aer condiţionat, cât şi ventilatoarele, în ciuda confortului, au şi dezavantajele lor. 

„La aparatele de aer condiţionat cel puţin de două ori pe an trebuiesc curăţate filtrele. Ele au rolul să oprească pătrunderea în încăpere a unei bacterii care ar putea afecta creierul uman. Nici freonul nu este de neglijat, ştiut fiind faptul că acesta este dăunător mediului. Ventilatoarele nu e indicat să le lăsăm să meargă pe timpul nopţii. Provoacă mari dureri de cap”, a declarat Marcel Cazan, medic primar.

Ventilatoarele se găsesc în magazinele din Arad la preţuri reduse. Cumpărătorii pot opta şi pentru plata în rate dacă optează pentru mai multe aparate. Preţul unui ventilator începe de la 45 de lei şi poate depăşi 130 de lei dacă marca pe care o poartă este una cunoscută pe piaţa electrocasnicelor. De asemenea, aparatele de aer condiţionat se pot cumpăra începând de la 1.000 şi pot depăşi 3.000 lei.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite