Filarmoniştii arădeni au adresat o scrisoare deschisă primarului Gheorghe Falcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Masacrarea culturii arădene i-a îndemnat pe membrii corului Filarmonicii de Stat Arad să se adreseze direct primarului Gheorghe Falcă printr-o scrisoare deschisă.

În vreme ce o bună parte din Corul Academic prestează la unul dintre cele mai mari festivaluri de operă din Europa, mebrii acestuia au ales să-şi spună păsurile primului edil al Aradului în legătură cu zvonurile conform cărora corul urmează să fie desfiinţat.

Redăm în continuare conţinutul scrisorii:

"Stimate domnule Primar,

Surprinși de intențiile autorităților locale cu privire la desființarea Corului Academic al Filarmonicii de Stat Arad și totodată fiind ferm convinși de necesitatea existenței  în continuare a acestei prestigioase formații în cadrul filarmonicii, ne adresăm dumneavoastră cu convingerea că zvonurile legate de acest subiect nu pot să aibă un  suport real.

Nu vrem să credem că un primar care a făcut atât de multe lucruri bune pentru Arad ar putea sprijini o decizie care ar submina prestigiul spiritual și cultural câștigat pe parcursul a sute de ani într-un oraș care a strălucit întotdeauna prin viața lui muzicală.
Identitatea  Aradului include organic existența Corului Academic al Filarmonicii înființat în anul 1950 şi instituţionalizat în 1954, fiind unul dintre cele mai apreciate ansambluri de profil din România.

De-a lungul anilor, activitatea formaţiei s-a concretizat într-un număr impresionant de concerte vocal simfonice şi a cappella, înregistrări pentru radio şi televiziune, în care au fost parcurse  repertorii româneşti şi universale de o complexitate extremă.

Configurat la iniţiativa profesorului Adrian Demian, ansamblul coral se va bucura de-a lungul anilor  de îndrumările maeştrilor Kurt Mild, Anatol Goreaev, Iovan Miclea, Paul Paradenco, Didu Marian, Doru Şerban (1973 – 1996), formula de dirijor permanent  fiind suplinită cu succes în ultimii ani de invitaţi din țară și străinătate, până în anul 2007, atunci când la pupitrul dirijoral al formației a venit tânărul și talentatul dirijor Robert Daniel Rădoiaș. Încă din primii ani de existenţă Corul Filarmonicii de Stat Arad şi-a asumat prezentarea în primă audiţie românească a  unor ópusuri universale. Dacă în 1957 ansamblul prezenta pentru prima oară în România, Carmina Burana de Carl Orff, în ultimele stagiuni concertistice a adăugat la lista de premiere naţionale lucrări dintre care amintim doar câteva: Françis  Poulenc -Stabat Mater, Antonin Dvorak -Te Deum, Anton Bruckner – Misa în fa minor nr.3 Serghei Rahmaninov – Vecerniile  op.37 sau  Ildebrando Pizzetti -  Requiem.

Aflată în subordinea diferitelor instituții ale statului și cunoscând vremuri mult mai grele, această formație a supraviețuit schimbărilor de regim și perioadelor de criză. Cu toate acestea, niciodată nu s-a pus problema desființării ei, nici măcar în perioada regimului comunist.

Existența instituțiilor de cultură a avut de-a lungul timpului un impact puternic asupra prosperității economice și a calității vieții cetățenilor Aradului. În acest moment conștientizăm cu toții faptul că trecem printr-un moment de criză care necesită unele schimbări la nivel administrativ și în plan economic.

Suntem de acord că sunt necesare măsuri prevăzute de legislația actuală cu privire la reorganizare și restructurare, dar nu putem accepta ideea de a decupa Corul Academic ca formație din structura organizatorică a  Filarmonicii. De aceea vă propunem o alternativă care să fie conformă cu obiectivele impuse de lege pe care le aveți dumneavoastră în vedere și care totodată să mențină în viață Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad.

Un argument solid în sprijinul menținerii Corului Academic al Filarmonicii este acela că salariile coriștilor reprezintă doar 27 % din totalul fondului de salarii al Filarmonicii de Stat Arad, procent care ar putea fi economisit într-un alt mod decât desființarea corului și anume, prin renunțarea în mod solidar la un număr de posturi din fiecare departament al instituției: administrativ, cor și orchestră, formulă agreată și de alte Filarmonici din țară. De asemenea vă informăm, domnule Primar, că ponderea cheltuielilor aferente formației corale este cea mai mică din bugetul Filarmonicii.

Menționăm faptul că și alte orașe din țară susțin financiar o filarmonică cu cor, și nu iau în calcul desființarea unei formații. Majoritatea salariilor coriștilor care au studii superioare de specialitate au venituri care oscilează între 398 și puțin peste 1.000 lei, după mulți ani de vechime.

În ultimii ani, cele mai atractive repertorii abordate de filarmonică au fost cele cu programe vocal-simfonice. Amintim aici doar câteva momente de glorie care mai rezonează și acum în mintea și sufletele arădenilor: Night of Queen, Carmina Burana, opere în concert, Nabucco în 2007, Traviata  și Aida în 2008, Bărbierul din Sevilla și Carmen în 2010, tradiționalele concerte cu coruri din opere, galele de operă și operetă, vocal simfonice, requiem dar mai ales imaginațivă un Arad în care în preajma sărbătorilor Crăciunului din programele filarmonicii vor lipsi concertele de colinde pe care an de an le așteaptă tot orașul.

La acestea se adaugă prestigiul Aradului reprezentat în străinătate de către corul academic al Filarmonicii prin concerte susținute în Italia, Germania, Olanda, Austria, Spania sau Ungaria.

În acest context este de menționat și participarea membrilor Corului Academic la edițiile 2007, 2009 și 2010 ale Festivalului de operă în aer liber de la St. Margarethen - Austria, evenimente vizitate de peste 5.000 de spectarori în fiecare seară timp de două luni pe an.

Perspectivele Corului Academic includ participarea anul viitor în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, în premieră pentru Arad. Selecția acestui ansamblu de către organizatorii festivalului atestă încă o dată calitatea și nivelul pe care această formație vocală profesionistă le-a dobândit în timp și totodată constituie  o recunoaștere a valorilor autohtone.

Vă rugăm domnule Primar să nu ne amăgiți cu trecerea corului pe fundație, lucru care, după cum bine știți, echivalează cu desființarea sa și să nu vă legați numele de masacrarea unei instituții de cultură, blazon al Municipiului Arad.

Ar fi absurd ca în aceste condiții, în care calitatea corului crește de la an la an, iar proiectele artistice au căpătat notorietate internațională, să oprim în mod subit activitatea acestui ansamblu profesionist”.

CITEŞTE ŞI:

Asociaţiile civice arădene luptă pentru corul filarmonicii

Eficientizare prin deființare la Filarmonica de Stat din Arad

Filarmoniştii arădeni prestează impecabil la cel mai mare festival de operă din Europa

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite