În Alexandria, continuă propaganda electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Candidaţii zâmbesc încă frumos spre teleormăneni, cerându-le votul
Candidaţii zâmbesc încă frumos spre teleormăneni, cerându-le votul

Afişele şi bannerele candidaţilor amplasate prin Alexandria la începutul campaniei electorale sunt încă pe străzi. Mai grav este faptul că multe din ele se află la doar câţiva metri de secţiile de votare. Legea interzice „continuarea campaniei electorale după ora 7 a zilei de sâmbătă, prin lansarea, afişarea sau distribuirea de materiale electorale”. Orice încălcare a acestei prevederi  e sancţionată cu amendă

Campania electorală a luat sfârşit în urmă cu mai bine de 24 de ore, dar nimeni nu s-a grăbit să dea jos de pe stâlpi şi blocuri afişele de campanie ale candidaţilor. Chiar şi astăzi, unii dintre candidaţii la fotoliile de aleşi mai zâmbesc încă spre teleormăneni din uriaşele panouri publicitare plantate în oraş, cerându-le votul.

Propaganda electorală, interzisă!

Poliţia avertizează asupra faptului că propaganda electorală, continuată după încheierea campaniei electorale, precum și sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor, la sediul secțiilor de votare sau în perimetrul acestora, să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianțe politice, alianțe electorale sau candidați independenți se sancționează cu amendă de la 1.400 la 2.000 lei.

Persoanele care au cunoştinţă despre săvârşirea unor fapte de natură contravenţională sau penală care pot aduce atingere bunei desfăşurări a procesului electoral, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă „112".

Rezultate alegeri locale 2012

Astăzi vei putea afla, pe adevarul.ro, cum se decide soarta Teleormanului: rezultate alegeri locale 2012, incidente în timpul alegerilor, sondajele exit poll prezentate de televiuni, declaraţii ale învingătorilor şi perdanţilor, informaţii inedite despre alegeri locale şi candidaţii din acest tur de scrutin. Urmăreşte ştirile despre alegeri şi comentează rezultatele alegerilor locale împreună cu jurnaliştii şi cititorii adevarul.ro.

Citeşte aici detalii despre toţi candidaţii din toate judeţele României şi urmăreşte pe paginile locale rezultatele alegerilor locale.

„Adevărul" îţi prezintă candidaţii din toate judeţele din România

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite