Au fost prinşi suspecţii în cazul omorului de la Cugir. Au snopit victima în bătaie UPDATE
0Trei bărbaţi sunt bănuiţi de implicare în cazul omorului de la Cugir, în urma căruia un bărbat de 63 de ani a murit după ce a fost bătut cu pumnii şi picioarele.
UPDATE 6: Comunicat din partea Ministerului Public: „Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au solicitat, la data de 19.10.2011, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpaţilor MIRCA GHEORGHE, MITACHE ANDREI CONSTANTIN şi CHEŢA ALIN CLAUDIU sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu. Magistraţii Tribunalului Alba au admis cererea procurorilor şi au dispus, la aceeaşi dată, emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele inculpaţilor, pentru o perioadă de 29 zile.
Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în seara zilei de 17.10.2011, inculpaţii Mirca Gheorghe, Mitache Andrei Constantin şi Cheţa Alin Claudiu au pătruns fără drept în curtea şi locuinţa victimei N. I. (în vârstă de 62 ani), după care i-au aplicat victimei mai multe lovituri peste corp, cu diverse obiecte contondente şi ascuţit – tăietoare, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.“
UPDATE 5: Numele celor trei suspecţi sunt: Mirca Gheorghe, Mitache Andrei Constantin şi Cheţa Alin. Ultimul este frate cu Cheţa Călin Andrei arestat preventiv pentru tentativă de omor în dosarul bătăuşilor din Cugir, judecat la Tribunalul Alba. Detalii despre acest caz AICI.
UPDATE 4: Tribunalul Alba a emis miercuri seara mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pe numele celor trei tineri.
UPDATE 3: Cei trei tineri sunt acuzaţi de omor şi de violare de domiciliu în formă agravantă. M. Andrei, de 24 de ani, M. Gheorghe, de 29 de ani şi C. Alin, de 23 de ani, toţi din Cugir, au fost prezentaţi în cursul serii de miercuri instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile. Potrivit procurorului Marius Ungureanu niciunul dintre cei trei nu a recunoscut faptele. Fiecare dă vina pe ceilalţi. Doi dintre reţinuţi sunt recidivişti şi au la activ tâlhării şi furturi.
UPDATE 2: Marius Ungureanu, procurorul criminalist de la Tribunalul Alba, care instrumentează cazul, a declarat că în cursul zilei, vor fi audiaţi cei doi suspecţi care au fost prinşi miercuri dimineaţa, de poliţişti. Primul dintre agresori, care este în arestul IPJ Alba, a spus în timpul audierilor că el nu ar fi cunosct victima, ci doar ceilalţi doi tineri. Motivul pentru care s-ar fi deplasat la locuinţa lui Ioan Nae ar fi fost o „simplă discuţie“.
UPDATE 1: Toţi cei trei suspecţi sunt la Alba Iulia, doi în arestul IPJ, iar al treilea a fost dus miercuri pentru un consult la cabinetul de medicină legală de pe lângă Spitalul Judeţean. Victima în apărarea sa l-a rănit pe acesta cu un cuţit. Tinerii vor fi prezentaţi în cursul zilei de miercuri, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile.
Fapta celor trei bărbaţi este încadrată deocamdată, la omor în formă simplă şi violare de domiciliu în formă agravantă.
Primul dintre bărbaţii acuzaţi de uciderea lui Ioan Nae, de 62 de ani, din Cugir, a fost prins marţi, şi reţinut pentru 24 de ore. Ceilalţi doi bărbaţi bănuiţi care ar avea implicare în acest caz au fost depistaţi miercuri.Toi sunt din oraş cu victima.
Pentru prinderea agresorilor s-au mobilizat poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ, de la Poliţia din Cugir, de la Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Alba, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
Filmul agresiunii
Primele informaţii prezentate de anchetatori arată că în noaptea de luni spre marţi, trei bărbaţi din Cugir, cu vârste între 23 şi 29 de ani l-au căutat pe Ioan Nae la domiciliu. După un episod de discuţii contradictorii în curtea casei, tinerii i-au aplicat victimei o lecţie de „corecţie“, cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a toracelui. Vârstnicul era singur în momentul în care au tăbărât peste el cei trei tineri. Deocamdată, nu se cunoaşte care au fost cauzele pentru care Ioan Nae a intrat în vizorul celor trei suspecţi de omor.
Agresorii se pare că nu cunosc sensul cuvântului milă, întrucât l-au târât pe Ioan Nae în interiorul locuinţei, l-au abandonat pe podea şi s-au făcut nevăzuţi. Vârstnicul a zăcut acolo până marţi, în jurul orei 11, când un vecin a alertat poliţiştii pe 112.
Bărbatul a ajuns la spitalul din Cugir în comă de gradul II, cu policontuzii la cap, suspiciuni de fractură de bază de craniu. A fost trimis de urgenţă la UPU Alba Iulia unde a murit la circa 10 minute de la intrarea în unitate.
Dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Învinuiţii sunt cercetaţi pentru infracţiunea de omor.