Topul liceelor din Alba la Bacalaureat 2012. Care sunt cele mai bune şi cele mai slabe unităţi şcolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2012 în Alba sunt cu aproape 10 la sută mai bune decât în 2011, din punct de vedere a promovabilităţii. Au luat examenul 1.620 de elevi dintr-un total de 3.415. 11 licee şi colegii au procente de promovaţi de peste 75 la sută.

Citiţi şi: Cine este elevul din Alba de nota 10 la examenul de maturitate

Ce le-a spus fanilor pe Facebook vedeta de muzică populară cu nota 10 la Bacalaureat VIDEO

Toţi elevii unui liceu din Alba au promovat Bac-ul. Vezi topul celor mai tari şcoli

Promovabilitate zero la Bacalaureat la un liceu din Munții Apuseni. Se repetă eșecul din 2011

Rezultate Bacalaureat 2012 Alba! 52,56 la sută dintre elevi au ratat examenul

Procentual, promovabilitatea din 2012 este de 47,44 la sută. Comparativ, anul trecut procentul de promovabilitate rezultat la nivelul judeţului Alba a fost  de 38,45 la sută, înainte de rezolvarea contestațiilor. „Consider că rezultatele obținute de elevi la sesiunea din această vară sunt bune. Dacă le comparăm cu cele înregistrate în sesiunea similară din 2011, procentul promovaților a crescut de la 38,45 la sută la 47,44 la sută. În plus, nu au fost probleme deosebite pe parcursul derulării examenului“, a spus Dan Cherecheș, vicepreședintele comisiei de Bacalaureat din județul Alba.

Clasamentul cuprinde un liceu cu promovabilitate maximă, de sută la sută, şi unul în care niciun absolvent nu a luat Bac-ul. Alte două unităţi şcolare au procentte de promovaţi de peste 90 la sută, în timp ce alte cinci licee au rezultate de promovabilitate între 80 şi 85 la sută.

Topul liceelor din Alba din punct de vedere a promovabilităţii la Bacalaureat:

1. Şcoala “Sfântul Iosif” Alba Iulia (unitate privată) – 100% (9 promovaţi din 9 înscrişi)
2. Colegiul Liceal Militar “Mihai Viteazul” Alba Iulia – 98,88% (1 candidat respins)
3. Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia – 95% (9 absolvenţi respinşi)
4. Liceul Teoretic “Petru Maior” Ocna Mureş – 85%
5. Colegiul Naţional “Inochentie Micu Clain” Blaj – 85%
6. Liceul de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia – 83%
7. Colegiul Naţional “Lucian Blaga” Sebeş – 80%
8. Seminarul Teologic Ortodox “Mitropolit Simion Ştefan” Alba Iulia – 80%
9. Colegiul Naţional “Avram Iancu” Cîmpeni – 79.46%
10. Colegiul Naţional “David Prodan” Cugir – 77%
11. Liceul Teoretic Teiuş – 76,79%
12. Colegiul Economic “Dionisie Pop Marţian” Alba Iulia – 39,2%
13. Grupul Şcolar „Horea, Cloşca şi Crişan” Abrud – 30%
14. Grupul Şcolar Industrial Jidvei – 26.6%
15. Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa” Alba Iulia – 13,8%
16. Liceul Teologic Romano-Catolic Alba Iulia – 13%
17. Grup Şcolar Industrial Sebeş – 12%
18. Grup Şcolar de Chimie Industrială Ocna Mureş – 10,5%
19. Grup Şcolar “Ştefan Manciulea” Blaj – 9%
20. Grup Şcolar Forestier Cîmpeni – 8%
21. Colegiul Tehnic “Dorin Pavel” Alba Iulia - 5,5%
22. Colegiul de Afaceri Alba Iulia (unitate privată) – 3,5%
23. Grup Şcolar Agricol Ciumbrud – 2,5% (1 promovat)
24. Colegiul “Timotei Cipariu” Blaj – 2,2% (1 promovat)
25. Grup Şcolar Agromontan Albac – 0% (niciun promovat din 23 de elevi).

Clasamentul cuprinde rezultatele înregistrate în 25 din cele 35 de unităţi unde a fost organizat examen de bacalaureat în 2012. Pe parcursul publicării rezultatelor se vor face şi completările respective.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite