Ziua Naţională a României cu un român simplu: Victor Antal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Antal, de Ziua Naţională la Alba Iulia
Victor Antal, de Ziua Naţională la Alba Iulia

Ce înseamnă Ziua Naţională pentru românul simplu? Pentru ce străbate el drumul până la Alba Iulia de 1 Decembrie? Cum descrie o astfel de zi? Reporterii „Adevărul“ vor însoţi astăzi un român sosit la Alba Iulia dintr-un oraş aflat la 120 de kilometri distanţă pentru aniversarea a 93 de ani de la Marea Unire.

UPDATE ora 18.40 La sfârşitul pelerinajului prin Alba Iulia i-am întrebat pe cei doi tineri din Sighişoara cu ce impresii se întorc acasă. „Eu am venit pentru prima dată la Alba Iulia, de Ziua Naţională. M-am simţit foarte bine, lăsând la o parte micile huiduieli pe care le-am auzit şi micile lipsuri la capitolul organizare. A fost pentru prima dată când am intrat în Sala Unirii, în curtea Catedralei Încoronării, am văzut ce este reprezentativ pentru oraş. M-am bucurat să văd multă lume aici, care se bucură, simte şi trăieşte româneşte. A fost o zi frumoasă şi reuşită“ a apreciat Dan Mircea Brînduşa. Victor Antal mi-a strâns mâna în semn de mulţumire că i-am însoţit cu promisiunea că va reveni şi anul viitor în 1 Decembrie. .„S-a dovedit încă o dată că la Alba Iulia se simte încă cel mai bine sărbătoarea noastră naţională. Am spus suficiente lucruri pe parcursul zilei care să întărească acest lucru. Mai zic doar că iubesc Alba Iulia şi La Mulţi Ani România“, a încheiat Victor Antal.

UPDATE ora 17.45 Printre miile de români care au venit la Alba Iulia, Victor Antal şi-a întâlnit şi o parte dintre colegii de facultate. Ca să plece cu amintiri frumoase pe telefonul mobil va participa şi la focul de artificii, dar şi la concertele Zdob şi Zdup şi Holograf.

UPDATE 16.55 Tânărul din Sighişoara a constatat că  tendinţa de chicizare n-a fost absentă nici de Ziua Naţională, după cum ne-a mărturisit. În parcul Unirii n-au fost deloc puţine tarabele cu chiciuri. „Ne învârtim de o jumătate de oră şi n-am găsit niciun stand cu lucruri tradiţionale. În alţi ani, ştiu că erau amenajate corturi în care comunele din Alba îşi prezentau bucatele tradiţionale, de la plăcinte, la sarmale şi dulciuri de casă, portul popular. Uite aşa, plasticurile de tot felul câştigă teren“, a subliniat Victor.

UPDATE ora 16.43 „Uite,vreau să-mi faci o poză cu omul îmbrăcat în straie naţionale“.  Aşa am ajuns să-l cunoaştem pe Panfil Banc din Alba Iulia, care ne-a spus că a ţinut să iasă de Ziua Naţională în ţinuta care-i dă un aer de sărbătoare.

UPDATE ora 15.45 După aproape şapte ore, în care ne-am făcut loc prin mulţimea adunată prin Cetatea din Alba Iulia, am intrat la Sala Unirii, Catedrala Încoronării, am fost la concertul de muzică populară, Victor a venit cu ideea că nu ar fi rău să facem o pauză de masă. De comun acord am ales un local din Cetate, unde se prepară mâncare tradiţională.

UPDATE ora 15.00: Victor Antal nu a ratat nici spectacolul de muzică populară organizat pe Platorul Romanilor. „Îl aud pe Nicolae Furdui Iancu cu cântecele sale patriotice,  aşa că trebuie să ne îndreptăm spre scenă. Îmi place muzica populară, iar Ziua Naţională a României este unul dintre momentele în care ascult cu plăcere marii artişti ai genului“, a spus tânărul din Sighişoara.

Victor Antal, de Ziua Naţională la Alba Iulia

Click pe poze pentru FOTOGALERIE

UPDATE ora 13.20 Niciodată nu este mai plin ca în ziua de 1 Decembrie, Platoul din faţa Catredralei Încoronării, locul unde s-au adunat în urmă cu 93 de ani românii veniţi la Marea Adunare Naţională. Părerea mi-a fost împărtăţită de cei doi tineri din Sihişoara care-şi petrec ziua la Alba Iulia. „O mare de oameni şi o mare de steaguri naţionale. E greu de spus în cuvinte ce simţim. Cu siguranţă mândrie, respect faţă de ceea ce înseamnă Ziua Naţională.tricolorul şi bucurie“, spun în cor Victor Antal şi Dan Mircea Brînduşa, tot din Sighişoara.

Victor Antal

UPDATE ora 13.09 Tânărul mi-a propus să-l însoţesc la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, unul dintre cele mai importante lăcaşuri de cult ridicate în Transilvania după 1918.. „Sjujba de 1 Decembrie este una specială, merită să stăm aici cel puţin câteva minute. Să sperăm că nu vom auzi aici huiduieli, chiar dacă văd că sunt şi politicieni pe aici. Nu mai vreau să văd dezbinare între români. Cei care au fost aici la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918 cred că au manifestat bucurie, au aplaudat, nu s-au huiduit între ei, ca români“

Victor Antal

UPDATE ora 11.51 Pe parcursul pelerinajului prin mulţimea adunată cu miile în  zona istorică a oraşului, Victor a văzut şi lucruri care nu prea au treabă cu Ziua Naţională. „Prea multe însemne politice, de toate felurile. Cred că nici huiduielile sau aplauzele la adresa unui politician sau altul nu-şi au rostul azi şi aici“, apreciază tânărul.

Vezi şi:

Sute de ieşeni au stat în ploaie pentru a sărbători Ziua Naţională a României. În mulţime au fost foarte mulţi copii FOTOGALERIE

UPDATE ora 11.43 „E atât de generoasă Cetatea, încât orice român are locul lui aici. Mergem spre Sala Unirii, fosta clădire a Cazinoului. Ştiu că aici, în fiecare an, e arhiplină de români. Merită văzută, e clădirea care aminteşte cel mai mult de Marea Unire. Uite, la intrare, flutură steagul tricolor. Să ne facem loc să intrăm“, e doar o parte a dialogului pe care l-am avut cu Victor Antal de la Poarta a III-a la Sala Unirii.

UPDATE ora 11.10 „Urcăm pe porţi, ca să ajungem în Cetate“, a spus Victor Antal. Zis şi făcut. Cea mai călcată cale din oraşul vechi spre Cetate este prin cele trei porţi ale fortificaţiei. „Sunt uimit pur şi simplu de schimbarea pe care o văd azi la Alba Iulia. Dacă mă refer strict la Cetate s-a schimbat radical în ultimii ani. Aici, la porţi erau nişte rămăşiţe, acum dau altă splendoare Cetăţii. Altfel înţeleg ce a fost aici în urmă cu sute de ani şi îmi place să cred că nu sunt singurul. Uite, simpla prezenţă a străjerului la Poarta a III-a te îndeamnă să-i faci o poză să vadă şi alţii ce se întâmplă aici“, spune Victor.

„După mine, de aici încolo, de la poarta prin care se intră în Cetatea propriu-zisă, este inima oraşului“.

Victor Antal are 28 de ani şi a sosit încă de aseară la Alba Iulia. Este din Sighişoara şi lucrează ca economist la o bancă din oraş. Nu a vrut să lipsească nici la aniversarea de 93 de ani de la actul istoric scris la Alba Iulia: Marea Unire.

Vine pentru bucuria sinceră

„Mi-am dat seama încă din 2001, când am fost pentru prima dată la Alba Iulia, de Ziua Naţională, că simţirea de român este cu totul alta aici, este diferită faţă de cea de la Sighişoara, locul de unde vin eu. Aerul de sărbătoare naţională este mai prezent, mai viu, oamenii se bucură cu mai multă sinceritate de ceea ce înseamnă Ziua Naţională a României. Nicăieri nu vezi la porţile caselor satâtea steaguri tricolore , câte vezi la Alba Iulia în doar câteva ore“, spune Victor Antal.

Străinii cu inimă de român din Iaşi sărbătoresc Ziua Naţională

Cum sărbătoreau românii 1 Decembrie. Imagini inedite cu Ziua Naţională în ultimii 20 de ani GALERII FOTO

N-a venit singur la Alba Iulia. L-a convins şi pe un prieten de-al său, Dan Mircea Brînduşa, tot din Sighişoara, să vină la Alba Iulia pentru un 1 Decembrie cu adevărat românesc. „Este pentru prima dată când ajung la Alba Iulia de 1 Decembrie. Mi-am petrecut  Ziua Naţională a României, nu de puţine ori, la mii de kilometri distanţă de casă, prin natura meseriei. Am sărbătorit-o în China, Japonia, Caraibe, Brazilia, Germania. Nicăieri nu am simţit-o mai bine ca la Alba Iulia, şi e doar începutul evenimentelor. Pe parcursul zilei, cu siguranţă, se va contura şi mai clar ce înseamnă să fi aici de 1 Decembrie“, a completat Dan Brînduşa, de 32 de ani, din Sighişoara, de profesie balerin profesionist.

Tinerii au ajuns în oraş din seara zilei de 30 noiembrie, pentru a fi prezenţi încă de la primele ore ale dimineţii la evenimentele care marchează Ziua Naţională de la Alba Iulia. I-am regăsit printre participannţii la depunerea de coroane de la statuia lui I.I.C. Brătianu şi Iulia Maniu, situate în centrul oraşului.










Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite