Şeful SRI Alba, reţinut de procurorii DIICOT, a fost suspendat din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii Alba, lt. col. Ioan Tarnu, a fost suspendat luni din funcţie de către conducerea SRI. Decizia a fost luată ca urmare a reţinerii sale de către procurorii DIICOT. Ioan Tarnu va sta la dispoziţia organelor de anchetă.

Biroul de presă al SRI a remis la solicitarea redacţiei Adevărul de Seară Alba Iulia un comunicat privind situaţia şefului SRI Alba:

„Referitor la reţinerea de către DIICOT, a ofiţerului SRI, Ioan Tarnu, precizăm că Serviciul a cooperat şi sprijinit permanent investigaţia organelor de aplicare a legii în acest caz, prin Direcţia Judeţeană de Informaţii Hunedoara şi structura centrală de protecţie internă. În prezent, ofiţerul este suspendat din funcţia deţinută şi va sta la dispoziţia organelor de anchetă până la clarificarea situaţiei existente“, se afirmă în comunicatul SRI.

Ioan Tarnu şi subcomisarul Liviu Schiau de la Brigada de Criminalitate Organizată Alba Iulia au fost prezentaţi luni seara unui judecător de la Curtea de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile.

Citiţi şi: Şeful SRI Alba şi un subcomisar de la Combaterea Criminalităţii Organizate, reţinuţi de DIICOT

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite