Alba: Primele filme 3D la cinematograful „Dacia“. Vezi aici programul proiecţiilor digitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru filme de success vor fi proiectate în sistem 3D, în premieră, la cinematograful „Dacia“ din Alba Iulia în cadrul unei caravane care ajunge în mai multe oraşe din ţară. Spectatorii pot  viziona  filme în sistem tridimensional  timp de o săptămână.

Cinematograful Dacia din Alba Iulia ridicat în anii de glorie ai comunismului face „saltul“ în era tehnologiei digitale. Caravana Filmelor 3D organizată de România Film va ajunge la Alba Iulia luni, 9 mai.

Proiecţii digitale

Timp de săptămână, la cinematograful „Dacia“ din oraş vor fi proiectate în sistem tridimensional patru filme: Piranha”, „Casa e un monstru”, „Resident Evil:Viaţa de Apoi” şi „Stă să plouă cu chiftele”.

„Aparatura necesară va fi adusă de la Bucureşti. Vor fi disponibile doar 130  de locuri pentru o reprezentaţie , deoarece doar atâţia ochelari speciali avem. Pentru noi va fi un experiment, vom testa piaţa locală în ceea ce priveşte interesul pentru filmul văzut la cinematograf”,  a explicat Marius Iuraşcu, directorul România Film

Spectacolele sunt programate în fiecare zi, de la orele 16.00 şi 18.30,  iar preţul unui bilet de intrare este de 15 lei.

Transformarea în Caffe Cinema 3D

Citeşte şi: Cinematograful Dacia „resuscitat“ cu un Caffe 3D. Vezi aici când pot fi vizionate primele proiecţii digitale

Cinematograful „Dacia“ din Alba Iulia, ridicat în 1978, se află pe lista celor 24 de săli din ţară, care vor fi transformate în Caffe Cinema 3D. Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor România Film vrea practic să  valorifice spaţiile generoase ale cinematografului şi să-l transforme într-un loc cochet şi primitor.

„Am hotărât să reamenajăm sala actuală integral cu mobilier adecvat, cu fotolii comode, şi aparatură specifică pentru proiecţii 3D. Atât sistemul de iluminat cât şi sonorizarea vor fi  schimbate. Se lucrează intens la partea de proiectare. Eu estimez că în cel mult o lună să fie semnat contractual. Lucrările propriu-zise vor dura tot cam o lună“, a MAI spus Marius Iuraşcu, directorul RADEF România Film.

Pe masa de lucru a Guvernului este o Ordonanţă de Urgenţă, care prevede ca cinematografele care nu au fost date administraţiilor locale să rămână la România Film. Până acum, au fost preluate de către primării la nivel naţional 140 de săli.

„În momentul în care o să avem o reţea solidă la nivel naţional o să putem să scriem şi proiecte pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea cinematografelor“, a încheiat Marius Iuraşcu.



Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite