Noi dezvăluiri înainte de conferința Facebook din această seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de întâlnirea marilor dezvoltatori Facebook din această seară, însuși Mark Zuckerberg, fondatorul acestei rețele sociale, deja celebră, a făcut noi dezvăluiri. Reacțiile apărute sunt departe de a fi pozitive, informează The Guardian.

Mark Zuckerberg păstrează asul din mâneca pentru conferința F8 din această seară, când dezvoltatorii Facebook vor prezenta cea de a treia și cea mai mare actualizare a acestei rețele. Facebook va conține un nou meniu, "Ticker", cu ajutorul căruia utilizatorii pot urmări instant activitatea prietenilor și cu care vor putea avea discuții în timp real. Începând din această seară, cei care stau pe Facebook vor putea să vadă ce fac prietenii lor în momentul respectiv, ce ascultă, ce citesc sau la ce se uită.

Meniul "News Feed", aflat acum pe coloana din mijloc a profilului fiecărui utilizator, va fi în partea din dreapta sus. Asfel, ultimele mesaje din ziua respectivă vor fi afișate în categoria "Top Stories". Platforma Facebook va fi transformată practic "în propriul ziar", după cum a declarat unul din cei mai importanți dezvoltatori Facebook, Mark Tokelowitz.

image

Ideea este ca fanii Facebook să poată vedea mai ușor ce au postat prietenii lor în ultimele 24 de ore.

"Atunci când intri pe Facebook, trebuie să vezi lucrurile care te interesează mai mult, cum ar fi ultimele actualizări la statusul celor din familie sau cel al prietenilor apropiați. Săptămâna trecută am anunțat că lista de prieteni (Frinds List) se va îmbunătăți, va apărea un nou buton de "Subscribe", care te va ajuta să vezi ce te interesează mai mult sau să nu vezi ceea ce nu te interesează", a explicat Mark Tokelowitz.

Noile schimbări, vor arăta cât de mult stau utilizatorii pe Facebook.

"Dacă nu ai intrat timp de o săptămână, vei vrea probabil să vezi mai întâi un rezumat în "Top Stories". Dacă deja ai intrat de câteva ori într-o zi, probabil te interesează mai mult ce s-a postat cel mai recent. Începând de astăzi, va fi mai ușor să ții legătura cu oamenii din viața ta, indiferent cât de mult sau cât de puțin ești pe Facebook", a mai spus Tokelowitz.

Reţeaua lui Mark Zuckerberg a introdus un sistem de categorii pentru prieteni, atacând sistemul Circles de la Google+, opţiune cu care aceştia din urmă au încercat să se diferenţieze. Sistemul de la Facebook, numit Smart Lists, permite utilizatorilor să împartă conţinutul în funcţie de prieteni. De asemenea, sunt oferite sugestii de prieteni „celebri", de la scriitori, jurnalişti până la analişti economici.

Pentru a-i urmări mai eficient pe aceştia din urmă, Facebook a intrat pe terenul Twitter, introducând butonul de Subscribe, adică de abonare la informaţiile postate de prieteni. Pe lângă acest lucru, reţeaua de socializare doreşte să extindă fluxul de ştiri de la prieteni, prin transformarea acestuia într-o pagină asemănătoare unui ziar, cu imagini mai mari şi informaţii relevante, în funcţie de organizarea listelor. Noi anunţuri ar putea fi făcute la conferinţa anuală F8, de peste două zile. Mai multe site-uri de tehnologie au anunţat că acesta va fi momentul când Facebook va lansa noul său serviciu de muzică.

Poziţia Facebook pe piaţa reţelelor sociale nu a fost ameninţată în cei şapte ani de existenţă de niciun alt competitor, gigantul american având o creştere spectaculoasă de la an la an. Abia anul acesta au început să apară problemele pentru Facebook, după ce, în luna iunie, Google a lansat platforma care promitea să revoluţioneze conceptul de reţea socială.

Rămâi pe adevarul.ro pentru a afla ce se va întâmpla în această seară la Conferința anuală a Facebook, care va începe la ora 18.00, dar și ce alte dezvăluiri mai apar până la începerea acestei întâlniri

Citește și: Facebook introduce alte trei butoane

Accesul interzis minorilor pe paginile de Facebook ale brandurilor de băuturi alcoolice

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite