Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Sfaturi ca să ne bucurăm de masa festivă

22 aprilie 2011, 06:56 |  Autor: Mariana Minea,Livia Roşca | 

Cuvinte cheie: viata, sfaturi, masa festiva, bucurie,

Masa de Paşte trebuie  să includă sortimente  variate, în porţii mici

Foto: photoland age fotostock

Masa de Paşte trebuie să includă sortimente variate, în porţii mici

 

Pentru a evita indigestiile, specialiştii recomandă porţiile mici şi pauze de 3 ore între mese. Preparatele tradiţionale sunt bogate în proteine şi în grăsimi, de aceea trebuie consumate împreună cu legume şi cu verdeţuri.

La masa tradiţională de Paşte, atât de gustoasă, trebuie să dăm dovadă de cumpătare, pentru a ne asigura că nu transformăm sărbătoarea într-un motiv de tristeţe. Mai ales persoanele care au ţinut tot postul trebuie să acorde timp organismului să se adapteze noului regim alimentar. „Este indicat ca mesele să fie alcătuite din alimente diverse, pe care să le consumăm în porţii mici, moderate, cu atenţie la consumul de grăsimi şi cu o suplimentare a legumelor proaspete", recomandă medicul Adrian Copcea, specialist în nutriţie, diabet zaharat şi boli metabolice la Centrul Medical „Asteco" din Cluj-Napoca.

Astfel, este ideal să începem masa cu o porţie de legume, cum ar fi o salată verde cu ridichi, cu ceapă sau cu castraveţi, după care să gustăm din toate preparatele tradiţionale. Acestea sunt bogate în proteine şi în grăsimi, motiv pentru care trebuie să ne limităm la cantităţi mici. De exemplu, nutriţioniştii ne sfătuiesc să mâncăm cel mult două ouă pe zi şi 100 de grame de carne de miel la o masă, fiind de preferat ca aceasta să provină dintr-un singur fel care o conţine.

Nu mâncaţi noaptea!

Între mese este contraindicat să „ronţăim" din bunătăţile pregătite. Putem, în schimb, să bem sucuri de fructe proaspete, o cafea neîndulcită sau un ceai verde, care stimulează digestia. De asemenea, nu este recomandat să ne aşezăm la masă în Noaptea de Înviere. „Pentru a menţine corpul în formă, este de preferat să fragmentăm masa de Paşte în mai multe reprize alimentare, separate de intervale libere de trei-patru ore.

În aceste pauze nu este bine să stăm întinşi, ci, mai degrabă, să ne plimbăm în aer liber", completează medicul nutriţionist. Carnea de miel este foarte bună pentru persoanele sănătoase şi ar putea fi consumată mai des de către acestea. 100 de grame de carne slabă de miel (adică de pulpă) aduc aproximativ 200 de calorii şi circa 45% din necesarul zilnic de zinc al organismului.

Carnea de miel tânăr se digeră greu

Dezavantajul cărnii de miel este că are un conţinut crescut de fibre de colagen şi de nucleoproteine (purine), motiv pentru care se digeră mai greu. „Pentru a reduce riscul de indigestie, se recomandă mieii cu o greutate între 12 şi 14 kilograme, aceştia având mai puţin colagen şi mai puţine purine", explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti. Din acelaşi motiv, carnea de miel nu se recomandă copiilor cu vârste mai mici de zece ani.  De asemenea, mielul conţine un procent crescut de grăsimi nesaturate, 74%, nepericuloase pentru inimă şi pentru vasele de sânge. Spre deosebire de alte tipuri de carne, cea de miel poate fi separată uşor de grăsime.

Preparate fără riscuri

- Friptura de miel se prepară la cuptor sau la grătar şi nu se combină cu cartofi, cu pâine sau cu orez.
- Pentru ca stufatul de miel să nu pună probleme de digestie, evitaţi să adăugaţi făină în sos.
- Ciorba de miel se prepară adăugând carnea în apa care fierbe. Aşa se elimină o parte din purine.
- Şi drobul este bogat în purine. Pentru a-l face mai uşor de digerat, adăugaţi multe verdeţuri.
- Folosiţi unt sau ulei de palmier atunci când pregătiţi cozonacul sau pasca.

Măsuri de siguranţă în bolile cronice

Bolile hepato-biliare, pancreatitele, diabetul zaharat, afecţiunile cardiovasculare, dislipidemiile, hiperuricemiile şi guta sunt câteva dintre problemele care se pot agrava de sărbătorile pascale.  Persoanele care suferă de afecţiuni digestive ar trebui să-şi administreze, în mod special, în această perioadă suplimente cu enzime pancreatice. Potrivit nutriţioniştilor, persoanele cu istoric de colecistită sau cu litiază biliară trebuie să evite ouăle umplute.

În egală măsură, consumul mare de proteine poate agrava complicaţiile metabolice ale cirozei hepatice şi insuficienţa renală cronică şi pot cauza un atac de gută la persoanele cu hiperuricemie sau cu antecedente de artrită urică.

Mai multă insulină pentru diabetici

Produsele cu zahăr sunt interzise în majoritatea cazurilor. „Excepţie fac copiii şi tinerii care îşi adaptează corect tratamentul cu insulină la aceste situaţii", precizează medicul nutriţionist Adrian Copcea de la Centrul Medical „Asteco" din Cluj-Napoca. După mesele consistente, o măsură preventivă este, în cazul diabetului insulinodependent, suplimentarea tratamentului cu doze mici de insulină rapidă. Excesele trebuie evitate însă, fiindcă un consum crescut de dulciuri poate induce creşterea glicemiei, cu consecinţe grave, precum cetoacidoza diabetică. Această complicaţie este o urgenţă medicală şi, dacă nu se intervine la timp, se poate ajunge la simptome grave, precum confuzia, letargia, coma şi chiar decesul prin comă cetoacidozică. 

Cardiacii, mâncare degresată

Persoanele cu afecţiuni cardiovasculare ar trebui să aleagă doar preparatele din carne slabă şi sortimentele cu ingrediente degresate. „Înlocuirea sortimentelor grase cu echivalentul lor degresat este uşor de realizat pentru categoria lactatelor. De exemplu, smântâna pentru sarmale trebuie înlocuită cu sana sau, cel mult, cu o smântână cu 10-12% grăsime", explică medicul nutriţionist Adrian Copcea.

"Consumul crescut de grăsimi şi de alcool poate conduce la pancreatită acută, o complicaţie tipică şi severă a mesei de Paşte.'

Dr. Adrian Copcea nutriţionist


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cumpătarea, regula numărul unu la masa de Paşte

    Pe cât sunt de gustoase stufatul de miel, drobul şi pasca, pe atât sunt de indigeste. Ele pot d ...

    5 sfaturi ca să-ţi priască masa de Paşte

    În principiu, dacă nu exagerezi cu bunătăţile de Paşte, nu ai de ce să-ţi faci griji. În cantit ...

    Preparate festive permise bolnavilor cronic

    „Bunătăţurile” de Crăciun şi de Revelion cu carne de porc şi cu maioneză sunt permise doar pers ...

    Masa de Paşte ne costă cât salariul pe două săptămâni

    Băimărenii care au început deja pregătirile pentru masa de Paşte trebuie să bage destul de adân ...

    Diferențe și asemănări între Paștele Ortodox și cel Catolic

    În Arad există multe familii care sărbătoresc ambele sărbători, asta chiar dacă între ele exist ...

    Vinerea neagră: post, rugăciune şi priveghi în toate bisericile creştin-ortodoxe

    Una dintre cele mai mari sărbători din an, Paştele, începe astăzi, cu Vinerea Neagră, cu priveg ...

    Astăzi este Ajunul Crăciunului pe rit vechi

    Peste o mie de tulceni din municipiu participă la această oră la slujba din Ajunul Crăciunului, ...

    Constanţa: EXCLUSIV / Medicii i-au tăiat sânul pentru un cancer neconfirmat

    Unei constănţence i-a fost extirpat un sân după ce a fost diagnosticată cu cancer. După doi ani ...

    9 certificate de handicap din 10, ilegale

    În Sibiu, primul judeţ verificat de Ministerul Muncii, au fost descoperite 900 de persoane care ...

    STUDIU S-a descoperit data exactă a morții lui Iisus Hristos

    Potrivit unui studiu publicat în revista International Geology Review, Iisus Hristos ar fi muri ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole