Privesc din Doftana prin gratii ce pier

Muzeul Penitenciar Doftana

Primarul comunei prahovene Telega vorbeşte că militează pentru transformarea ruinelor închisorii Doftana în hotel de lux. Doar vorbeşte şi-atât. Ilie Gheorghe, edilul comunei care administrează Muzeul Penitenciar Doftana, se plânge că nimeni nu face ceva pentru reabilitarea imobilului, deşi el însuşi nu a făcut niciun demers. 

CLICK AICI PENTRU FOTOTGALERIE!

Fără o minimă documentare asupra posibilităţii transformării Muzeului Penitenciar Doftana în hotel de lux, primarul comunei Telega, Ilie Gheorghe, lansează semnale virtuale către imaginari investitori care ar trebui, spune el,  să se bucure băgând bani într-o clădire ruinată, dar care poartă brandul torturii de altădată.

Mai citeşte şi:

Primul penitenciar privat din ţară

Nici foştii edili nu au făcut nimic altceva decât să constate ce nu se poate face. Este cazul lui Ion Buga, fost primar al comunei, care declara, în urmă cu câţiva ani, că „ nici investitori nu pot fi găsiţi, atâta timp cât nici măcar o cărămidă nu poate fi mişcată un centimetru, pentru că este imobilul este monument istoric".

După resemnarea lui Buga, a venit indignarea lui Gheorghe, însă ambii au rămas la nivelul vorbăriei, fără să înainteze măcar o cerere oficială Ministerului Culturii, în a cărui custodie este Muzeul.

Modelul rusesc

Primarul Ilie Gheorghe (59 de ani) nu are o idee prea clară despre cum ar trebui să acţioneze potenţialii investitori şi nici ce modificări ar trebui să aducă aceştia fostului Muzeu Penitenciar Doftana pentru a nu încălca Legea patrimoniului naţional.

În schimb, ştie una şi bună: că nu sunt bani pentru reparaţii, că bugetul local, de 500 de mii de lei, de-abia ajunge comunei de pe o zi pe alta. „Eu am lansat această ipoteză, cu hotelul, că poate cineva vede dezastrul care se întâmplă la acest obiectiv. Mi-am zis că Direcţia de Cultură Ploieşti poate face demersuri pentru fonduri de la Ministerul Culturii, pentru că noi, localitatea, nu mai putem interveni", spune primarul.

Visul său este ca ministerul să aprobe demolarea zidurilor dintre celule, ca să se poată construi camere mai mari, cu baie şi canalizare: „Da, domnule, ca în Rusia, unde toate închisorile le-au făcut hoteluri, dar le-au păstrat arhitectura. Însă, până nu este consultat Ministerul Culturii, nu se poate face nimic. Fără aprobarea lor orice iniţiativă este egală cu zero. Mie mi-ar conveni să găsească ei investitori, că ştiţi cum e în viaţa de zi cu zi, toată lumea e suspicioasă", spune primarul, făcând cu ochiul cu subînţeles.

Turism extrem

„Iniţiativele" edilului de azi survin unei şanse ratate imediat după 1989, când Ministerul de Interne a vrut să preia imobilul de la Ministerul Culturii pentru a depozita aici o parte din arhive.  Însă Consiliul Local Telega a refuzat să o cedeze. De fapt, primarul Ilie Gheorghe crede că nu s-a insistat prea mult pentru a se putea face acest transfer de proprietate. Aşa se face că azi, la muzeu, nu mai există decât un administrator plătit de Primărie, iar în schimbul 2, între orele 15.00-23.00, un angajat al Poliţiei Comunitare păzeşte ce se mai poate păzi.

Celula lui Nicolae Ceauşescu din 1939   Foto: Marian Iliescu

Măsura este târzie, fiindcă până în 2004 se furase aproape tot se putea fura: fier vechi, tocuri de ferestre, cărămidă şi mobilier. În momentul de faţă, cine vrea să viziteze fosta închisoare trebuie să obţină semnătură de la primărie şi să dea o declaraţie pe propria răspundere, deorece riscul prăbuşirii acoperişului este foarte mare. Pentru situaţia în care se află azi muzeul, primarul crede că o parte din vină o poartă inspectorii de la Direcţia de Cultură Prahova:

„În fiecare an aceştia vizitează monumentele istorice şi fac rapoarte către Direcţie. Au văzut starea în care de află muzeul şi-n 2008, în 2009, şi-n 2010, însă o duc în tăcere. Eu nu pot decât să-i atenţionez că se dărâmă. Nu eu fac rapoarte scrise şi nici n-am făcut o cerere oficială către Ministerul Culturii pentru vânzarea penitenciarului. Am lansat doar o idee, pentru că de fiecare dată cineva este interesat să apară pe sticlă situaţia închisorii Doftana. De când sunt eu aici, cam în fiecare an apar pe sticlă nenorocirile de la Muzeul Doftana", se vaită edilul.

Proiecte, nu vorbe

Hegedus Csilla, consiler în cadrul Ministerului Culturii, spune că nu există niciun proiect care să vizeze Muzeul Penitenciar Doftana. „Despre schimbarea destinaţiei acestui obiectiv se poate vorbi doar în baza unui proiect. Fiind un monument istoric de categoria A, considerat de valoare natională exceptională, reprezentativ pe plan universal, obiectivul îşi poate schimba destinaţia doar în baza unor avize  de la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice. Dar pentru obţinerea acestor avize, cel care doreşte această modificare trebuie să depună un proiect. Fără un proiect nu se poate face nimic", explică Hegedus Csilla.

Cu alte cuvinte, supărarea primarului Ilie Gheorghe este nejustificată, atâta timp cât se plânge că nimeni nu vrea să facă ceva, deşi nici măcar el nu a întocmit vreun proiect care să-i susţină ideea hotelului de lux în Muzeul Penitenciar Doftana.AUDIO cantecul "Privesc din Doftana" si versurile

AUDIO Cântecul "Privesc din Doftana"

"N-am făcut o cerere către Ministerul Culturii pentru vânzarea penitenciarului."
Ilie Gheorghe
primar

Închisoare „născută" din viol

Legendele locale spun că în 1894, Regele Carol I a vrut să-şi construiască în comuna Telega  o reşedinţă de vară, un castel.  În timp ce căuta un loc de construcţie, i-ar fi ieşit în cale fata unui sătean, care i s-a plâns că fusese pângărită de ocnaşii de la minele de sare din zonă.

Impresionat de poveste, regele a dat dispoziţie ca toţi ocnaşii să fie duşi la închisoare şi să se construiască pentru ei un penitenciar după modelul Bastiliei, din care să nu poată evada. De altfel, Penitenciarul Doftana chiar a avut renumele „Bastilia", fiindcă din 1897 şi până la desfiinţarea ei, la 1940, nimeni nu a reuşit să evadeze.

Scurt istoric al puşcăriei

Între 1897 şi 1935 sunt închişi aici deţinuţi de drept comun.

În perioada 1935-1940, condamnaţii politic dau faimă închisorii de cea mai grea închisoare politică.

Cutremurul din 22 octombrie 1940 fisurează o parte dintre pereţi.

Al doilea cutremur din 10 noiembrie al aceluiaşi an dărâmă acoperişul şi câteva ziduri, soldându-se cu morţi şi răniţi. Atunci moare Ilie Pintilie.

Este închisă între 1940 şi 1950.

Din 1950 devine monument istoric, numindu-se Muzeul Penitenciar Doftana.

În timpul „Epocii de Aur" este loc de perelinaj al comuniştilor şi cadru de festivităţi pentru organizaţiile de pionieri la înmânarea cravatei roşii şi a depunerii jurământului.

După 1989 intră în administrare locală, degradându-se în proporţie de 60-70%.

Celula lui Ceauşescu

Ceauşescu ,deţinut la Penitenciarul Doftana - 1939

Bujoreanu Virgil (55 de ani), fost şef al Poliţiei Comunitare Telega, actualmente ofiţer pensionar, povesteşte că „Nicolae Ceauşescu a fost reţinut în 1939 aici pentru o scurtă perioadă de timp şi nu doi ani, cum au încercat comuniştii să-i aureoleze biografia.  De fapt, conform documentelor, Ceauşescu nu a stat mai mult de o lună de zile, el fiind în tranzit pentru lagărul de la Târgu-Jiu. Mai precis a stat exact cât a fost judecat de Tribunalul de la Braşov şi până i s-a dat sentinţa. În lagărul de la Târgu-Jiu s-au cunoscut Ceauşescu şi Gheorghiu-Dej, dar n-au decretat închisoarea de acolo ca închisoare simbol al luptei comuniste deoarece aceea nu avea condiţiile de detenţie atât de aspre ca la Doftana", susţine ofiţerul.

În celule de doi pe doi metri , fără pat, doar cu un hârdău pentru necesităţi, fără a fi scoşi la muncă, izolaţi, deţinuţii politic au simţit pe pielea lor care este politica închisorii de aici. Mai ales cei din Corpul H, care era corpul de reeducare. Aici celulele erau dispuse în aşa fel, încât niciodată lumina zilei nu cădea în interior. Aveau dreptul doar la o plimbare în curtea interioară, unde erau păziţi de două rânduri de paznici.

Celula lui Ceauşescu se află undeva pe la mijlocul coridorului din corpul H. Cu mucegai pe la colţuri, cu uşa ieşită din balamale, nu se diferenţiază cu nimic faţă de celelalte. Doar o urmă dreptunghiulară lăsată pe perete, semn că aici a fost o plăcuţă pe care era consemnat numele său, pesemne furată şi ea, a rămas singurul indiciu. În mandatul său de preşedinte, Ceauşescu a venit de patru-cinci ori la Doftana, ultima oară în 1988. Îngrijitorii spuneau că era foarte atent la detalii, stiind locul fiecărui pat sau obiect. 

"Ceauşescu nu a stat mai mult de o lună la Doftana."
Bujoreanu Virgil
ofiţer pensionar

„Personalităţile" penitenciarului

Muzeul Penitenciar Doftana nu este izolat de comuna Telega, ci se află la capătul unei străduţe în pantă, ridicat pe un platou solid. Porţile ruginite de la intrare şi lacătul chinezesc ce le leagă nu mai sunt o barieră de netrecut nici pentru cei care vor să intre, nici pentru cei care vor să iasă din fosta puşcărie. Ferestrele sparte, tocăria smulsă, ţiglele acoperişului furate ori căzute certifică faptul că de două decenii nimeni nu s-a mai interesat de ce se întâmplă aici.

De când a fost dată în folosinţă, la 1897, şi până la 1935, când a devenit închisoare politică, în celulele de la Doftana au stat deţinuţi de drept comun, criminali şi borfaşi de rând, ale căror nume trecute în registre au rămas îngropate în arhivele penitenciarului, distruse la cutremurul din 1940.

Pentru a se ajunge în zona H, la primul etaj, accesul se mai poate face numai pe o scară din ciment. Atenţia trebuie să fie mărită, deoarece sunt găuri-capcană pe culoarul de trecere. În total, închisoarea avea 365 de celule, câte zile într-un an, de aceea i se şi mai spunea „ziua şi celula". Înghesuite într-un spaţiu de doi pe doi metri, reci, întunecoase, celulele aveau menirea de a dizolva din mintea celor închişi orice urmă de răzvrătire politică.

Tot aici a fost „cazată" o parte dintre capii răscoalei de la 1907. Însă numele sonore încep să apară din 1935, când conducătorii grevelor de la 1929-1933, căpetenii legionare şi ilegalişti ai mişcării comuniste sunt închişi temporar la Doftana. Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ilie Pintilie, Nicolae Ceauşescu sunt câţiva dintre cei care au sporit faima închisorii ca penitenciar politic de maximă siguranţă.

În ceea ce priveşte tortura la care au fost supuşi, numeroase mărturii susţin că de fapt deţinuţii politici aveau un regim special. Ei aveau acces la pachete de acasă cu mâncare şi cărţi, iar libertatea de mişcare în penitenciar era mul mai mare faţă de cea a deţinuţilor de drept comun.

Ruinele detenţiei comuniste

Şi dacă zidurile exterioare şi cele 11 turnuri de pază, construite din piatră grea adusă din albia râului Doftana, par a fi singurele rămase intacte, cum treci dincolo de arcada uriaşă a intrării începe dezastrul. Prima cameră din dreapta este fostul „vorbitor".

Două rânduri de gratii din tavan până-n podea despărţeau deţinuţii de cei veniţi în vizită. Fiind solide şi bine zidite, hoţii de fier vechi nu le-au putut smulge. În camerele alăturate erau sala de mese şi alteliere de tâmplărie şi pictură unde lucrau cei închişi. La tot pasul sunt pereţi căzuţi şi moloz pe jos.

Până şi macheta din ipsos a puşcăriei, aşezată cândva pe un postament de lemn acoperit cu catifea verde, a fost vandalizată şi făcută bucăţele. Scărilor din lemn, care duceau spre etajele superioare, le-au fost furate scândurile şi folosite ca lemn de foc. Prin acoperişul căzut aproape în întregime se proiectează cerul albastru al libertăţii, atât de tânjit de miile de deţinuţi care au trecut pe aici.

„Ziua şi celula"

Penitenciarul Doftana, cunoscut şi sub denumirea „Bastilia", deoarece nimeni nu a reuşit să evadeze de aici, avea în total 365 de celule. De aceea i se mai spunea „ziua şi celula".

Cântec de ilegalist

Închisoarea Doftana a inspirat şi un cântec, devenit şlagăr în anii comunismului. Versurile cântecului  „Privesc din Doftana" au fost scrise de fostul deţinut Teodor Rudenko, prieten bun de-al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, care a şi devenit demnitar comunist.Cântecul se învăţa şi în şcoli.

Privesc din Doftana prin gratii de fier
Departe, în zare, un petic de cer.
E cerul sub care inchisă şi ea
Se mistuie-n chinuri tovaraşa mea.

Puternici şi tineri şi plini de avînt,
Cerut-am noi muncă şi-un loc pe pămînt,
Dar nu ne lăsară ciocoii pe noi
Şi-n lupta cea grea am căzut amîndoi.

Acum stau în fiare bătut şi flămînd,
Ea zace bolnavă abia răsuflînd.
Călăii ne-omoară în ghearele lor,
Să nu ne întoarcem 'napoi la popor.

Azi spargeţi-mi zidul şi lanţul sfărmaţi,
Să zbor ca un şoim peste 'nalţii Carpaţi.
Să strîng înc-o dată tovaraşa mea
Şi iar să m-arunc în lupta cea grea!