Părinţii toxici „produc“ copiii inadaptaţi

Părinţii cad în extreme atunci când îşi educă micuţii, devenind sufocanţi

Dintr-o prea mare dorinţă de a avea un super-copil, părinţii cad în extreme atunci când îşi educă micuţii, devenind sufocanţi. Rezultatele sunt contrar aşteptărilor.

Copilul este oglinda părintelui, spune o vorbă din bătrâni. Cu toate acestea, modelul părintelui ideal nu a fost încă descoperit, deşi mulţi râvnesc la asta. Copiii aduc de multe ori necazuri, însă părinţii sunt cei învinuiţi. Un exces al acestora în educaţia celor mici îi determină pe adulţi să cadă în extreme, iar acest lucru face ca metodele aplicate să dea greş. În acest context, specialiştii au definit şapte tipologii de părinţi „toxici", oferind şi câteva sfaturi despre cum să nu cădeţi în capcanele parentingului excesiv.

1 Părintele „cloşcă". Copiii au nevoie de o supraveghere mai atentă, în special în perioada în care se dezlipesc de familie şi-şi încearcă abilităţile în sânul comunităţii. Dar acest lucru nu explică atitudinea părinţilor care-şi cocoloşesc odraslele la nesfârşit, încercând să le facă viaţa mai uşoară. Aceştia nu conştientizează faptul că, atunci când le „suflă în ceafă", urmaşilor riscă să aibă parte de surprize neplăcute. Faptul că intervin mai mult decât este cazul, îi face pe micuţi să nu se des­curce în viitor pe cont propriu. În consecinţă, unui astfel de individ îi vor lipsi întotdeauna încrederea în propriile forţe, capacitatea de a lua decizii, dar şi aceea de a găsi rezolvare pentru situaţii-limită. „Aceşti părinţi au în comun maniera hiperprotectoare de a-l creşte şi de a-l îngriji pe copil. Un părinte hiperprotector îi va transmite celui mic că el nu este în stare să se descurce şi că lumea este plină de pericole", subliniază psihoterapeutul Doina Grasu.

2 Părintele lui Einstein. Orice părinte se mândreşte cu progenitura lui, cu atât mai mult cu cât se evidenţiază într-un grup. Primii paşi ai copilului trebuie îndrumaţi, însă nu orice sfat trebuie urmat cu sfinţenie. Un părinte care-şi vede copilul excelând trăieşte experinţe inexplicabile, însă atunci când îl împinge la nesfârşit de la spate, micuţul se simte deja copleşit. Din dorinţa de a avea un supercopil, părinţii fac greşeala de a insista şi de a-l obliga pe micuţ să înveţe cât mai multe lucruri, astfel încât să le fie superiori din punct de vedere intelectual celor care-l înconjoară.

Fără să ţină cont de vârsta şi nivelul de dezvoltare ale copilului, un astfel de părinte nu face decât să-i răpească micuţului plăcerile vârstei. El este sufocat de părinţi din cauza faptului că este obligat să trăiască într-o perioadă în care nu simte gustul jocului, ci pe cel al meditaţiilor şi învăţatului „de orice". Un astfel de mod de educare este aproape malefic, spun specialiştii, care avertizează că rezultatul se va concretiza într-un copil stresat şi anxios, nu perfect.

Elena era în clasa a III‑a când părinţii au mers cu ea la un cabinet de psihologie pentru că simţea tot felul de frici acute. Nu putea să doarmă singură sau să rămână singură în cameră, chiar dacă se juca. Medicul care a tratat-o pe fetiţă le-a explicat părinţilor că sunt foarte exigenţi cu micuţa, chiar şi când face o glumă nepotrivită. După câteva şedinţe de terapie au înţeles că este nevoie de o schimbare în comportamentul lor pentru ca fetiţa să ajungă un copil normal.

3 Părintele grăbit. Cele 24 de ore ale unei zile sunt insuficiente pentru mulţi oameni, însă asta nu înseamnă că un copil trebuie „expediat" dacă greşeşte şi a doua oară. Ameninţări de genul „Ţi-am spus de două ori, la a treia ţi-o iei" sau „Ai un avertisment, urmează pedeapsa dacă mai faci" nu sunt o soluţie pentru a îndrepta situaţia.

Nici promisiunile care recompensează comportamentul exemplar al micuţului nu sunt cea mai bună alegere. „Acest gen de părinte nu-i arată copilului acceptare, empatie. În acest caz, este posibil ca micuţul să se simtă respins, nedorit, neiubit, ceea ce-l va transforma, în cel mai bun caz, într-o persoană timidă", atenţionează psihoterapeutul Doina Grasu. Specialiştii explică faptul că toate strategiile pe termen scurt le vor alimenta copiilor imaginaţia şi-i vor tenta să se raporteze la bani, recompense sau ameninţări.

4 Părintele cool. În cazul în care se schimbă rolurile între părinţi şi copii doar pentru ca să fie consideraţi la modă cei din urmă, educaţia micuţului are de suferit. A spune „nu" poate fi benefic câteodată, iar asta nu înseamnă că părinţii nu mai sunt prietenii copiilor. Chiar dacă un refuz strică pe termen scurt relaţia dintre adulţi şi copii, este nevoie de impunerea unor limite, care vor avea un efect pozitiv asupra micuţului: îl vor responsabiliza şi-l vor pregăti pentru loviturile care vor urma.

5 Părintele accesoriu. Se laudă cu orice reuşită a copilului şi simte precum o povară prelungirea propriilor dorinţe neîmplinite. Specialiştii denumesc acest comportament drept „sindromul copilului trofeu" şi afectează atât copiii, dar şi părinţii. Competiţia, care ar trebui să aibă loc între persoanele de aceeaşi vârstă, se transpune într-o rivalitate între părinţi şi copii. Rezultatul va fi o dependenţă comună a acestora din cauza faptului că-şi măsoară valoarea în funcţie de celălalt.

6 Părintele paranoic. Pericolul poate apărea de oriunde, însă asta nu este o scuză pentru părinţii care‑şi protejează obsesiv copilul de absolut orice. Teama că i se poate întâmpla ceva rău îi alimentează micuţului o stare de nesiguranţă şi de nevroză.

7 Părintele absent. Lipsa timpului şi oboseala zilnică îi fac pe părinţi să nu‑şi mai rezerve timp pe care să-l petreacă alături de copil şi să se mulţumească atunci când micuţii stau jumătate de zi în faţa calculatorului, navigând pe internet. Specialiştii avertizează că, în această situaţie, părinţii joacă un rol secundar în viaţa copilului, ceea ce-i face să-şi piardă puterea de convingere. Astfel, copilul devine vulnerabil la factori externi, cultura de masă devenind un punct de reper pentru el.

Influenţa mamelor

Faptul că mamele sunt mai ataşate de copiii lor nu mai este un secret pentru nimeni, însă studii recente au demonstrat faptul că greşelile mamelor sunt mult mai intens resimţite de copii decât cele ale taţilor. O cercetare efectuată pe 441 de studenţi din Australia a relevat faptul că mamele care au un comportament „toxic" (sunt reci, indiferente, abuzive, manipulatoare sau obsedate de control) au „şanse" mai mari să deformeze perspectivele copiilor asupra vieţii decât taţii.

„S-a dovedit că mamele au un efect puternic asupra modului în care copiii lor percep lumea şi pe ei înşişi. Acest lucru se întâmplă probabil pentru că micuţii petrec mai mult timp cu ele decât cu taţii, mai ales în primii ani de viaţă, care sunt cruciali în formarea percepţiilor", explică profesorul Wayne Warburton pentru canadiancrc.com.

"Un părinte hiperprotector îi va transmite copilului că el nu este în stare să se descurce şi că lumea este plină de pericole.''
Doina Grasu psihoterapeut

"Micuţii petrec mai mult timp cu mamele decât cu taţii, mai ales în primii ani de viaţă, care sunt cruciali în formarea percepţiilor.''
Wayne Warburton profesor de psihologie

Ghid de creştere al copilului

- Meseria de părinte nu este una uşoară. Pentru că un copil percepe diferit lumea faţă de adulţi, psihoterapeutul Doina Grasu vă dă câteva sfaturi despre cum să-l creşteţi cât mai potrivit:
- Arătaţi-i cât mai multă afecţiune, dar fără a deveni „sufocant". Daţi dovadă de înţelegere, de empatie atunci când greşeşte.
- Stabiliţi împreună cu el nişte reguli în care să-i cereţi ceva în schimb.
- Nu-i acordaţi atenţie prea mare atunci când nu se comportă cum vă doriţi. Complimentaţi-l atunci când se comportă corect.
- Nu-l pedepsiţi dacă nu i-aţi explicat înainte că acel lucru este o greşeală.
- Respectaţi şi dv. ca părinţi regulile pe care le-aţi stabilit cu el.
- Arataţi-i că este normal să şi greşească, dar că va suporta consecinţele stabilite împreună.
- Nu fiţi rigid şi iertaţi-l uneori.
- Fiţi alături de el când îi este frică sau nu are curaj să facă anumite lucruri.
- Încurajaţi-l să experimenteze lucruri noi.