EeePad Transformer Prime - tableta quad-core a devenit realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
EeePad Transformer Prime este produsă de Asus
EeePad Transformer Prime este produsă de Asus

După ce a fost anunţată la finalul lunii octombrie de preşedintele Asus, Jonney Shih, tableta EeePad Transformer Prime va ajunge pe pieţele din întreaga lume începând cu primele zile din decembrie. Gadgetul este primul dispozitiv dotat cu procesor quad-core din seria terminalelor mobile, având capacitatea de a se transforma şi în laptop.

Tableta va avea un preţ de vânzare de 365 de euro, în varianta lipsită de tastatură suplimentară şi cu doar 32 GB capacitate de stocare. O variantă cu 64 GB va fi scoasă mai târziu, ajungând la un preţ de 438 de euro. Pentru a achiziţiona şi tastatura aferentă, clienţii vor trebui să plătească 109 euro.

Noul procesor nu face tableta să fie mai groasă sau mai grea. Cei 8,3 milimetri sunt o normalitate în lumea tabletelor, iar producătorii spun că gadgetul ar putea avea o autonomie de 12 ore, deoarece procesorul funcţionează după o tehnologie avansată, cu patru nuclee la care se adaugă un nucleu auxiliar. Al cincilea nucleu va controla procesele de bază, iar tableta ar putea funcţiona pe un număr limitat de nuclee de procesoare în cazul unor jocuri sau aplicaţii care nu solicită prea mult dispozitivul. În plus, împreună cu tastatura ataşată, care este dotată cu o baterie suplimentară, autonomia ar creşte la 18 ore.

Asus prezintă prima tabletă quad-core. Gadgetul se poate transforma în laptop

Citiţi mai multe mâine în ediţia de print „Adevărul" despre impactul noilor procesoare pe piaţa smartphone-urilor

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite