Asus prezintă o nouă tabletă care se poate transforma în laptop

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Asus, Jonney Shih, a prezentat noul proiect al companiei
Preşedintele Asus, Jonney Shih, a prezentat noul proiect al companiei

Preşedintele Asus, Jonney Shih, a prezentat noua tabletă de 10 inci, Transformer Prime, la conferinţa All Things Digital AsiaD din Hong Kong. Cea mai mare noutate a dispozitivului arătat publicului asiatic este procesorul quad-core (un chip care are integrate patru procesoare ce funcţionează în acelaşi timp). Lansarea oficială va avea loc pe 9 noiembrie.

Tableta prezentată astăzi, scrie site-ul cnet.com, nu se deosebeşte prea mult la nivel general de EeePad Transformer, tableta dual-core fabricat de ASUS. Ambele sunt dotate cu tastaturi detaşabile care le fac să poată fi folosite ca laptopurile. Nu foarte multe caracteristici ale noului model au fost date publicităţii. Astfel, tableta va avea o grosime de 8,3 milimetri şi s-ar putea să ruleze pe noul sistem de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich.

Conform lui Jonney Shih , Asus doreşte ca până la finalul anului să vândă cele mai multe tablete, în afara de liderul incontestabil Apple. La aceeaşi conferinţă, şeful Android, Andy Rubin, a deeclarat că s-au vândut peste 6 milioane de tablete ce folosesc sistemele de operare Google. În comparaţie, Apple a anunţat marţi că a vândut 32 de milioane de iPad-uri până acum.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite