„Ciorba reîncălzită“, o reţetă realistă? Cât de bine este însă să încerci să reaprinzi flacăra în cuplu?

Studiile arată că o despărţire este „depăşită“ după 10 săptămâni, însă pentru unii dragostea se „vindecă“ abia după câţiva ani şi este precedată de nenumărate încercări de reluare a relaţiei.

Poate că este o problemă de angajament, de contratimp în evoluţia relaţiei, un adulter sau pur şi simplu el era un ticălos ori ea o insensibilă. Oricare ar fi fost motivele, a existat o despărţire, o perioadă de pauză, iar acum unul dintre parteneri face pasul către împăcare. Ce şanse sunt însă ca relaţia să meargă mai bine ca prima dată? Există suficientă scânteie între cei doi sau împăcarea este mai degrabă o „ciorbă reîncălzită“, care şi-a pierdut din aroma şi gustul începutului?

Experţii în relaţii susţin că decizia de a reintra într-o relaţie trebuie luată cu multă grijă şi luând în considerare multe aspecte ale personalităţii fiecăruia. În caz contrar, povestea de iubire va fi din nou sortită eşecului. Iată câteva lucruri care nu ar trebui pierdute din vedere de partenerul care doreşte împăcarea

1.    Evaluarea nivelului de toxicitate dintr-o relaţie. Unele comportamente sunt pur şi simplu incompatibile cu o relaţie de lungă durată, sănătoasă şi fericită. Între acestea sunt incluse diverse dependenţe, abuzul fizic sau emoţional, dar şi tendinţa de a minţi, de a înşela sau de a săvârşi alte fapte reprobabile în orice relaţie normală. „Pentru femei, dar şi pentru bărbaţi, de multe ori relaţia abuzivă include dependenţa de agresor, fie că este vorba de un abuz fizic sau de unul emoţional, cum ar fi de pildă gelozia extremă. Dacă o persoană se simte citicată excesiv, izolată de prieteni, cuprinsă de o stare permanentă de tristeţe, se simte prinsă în relaţie ca într-o capcană sau ajunge să se teamă de partener, odată luată decizia de a se separa, nu ar trebui să existe dubii asupra legitimităţii hotărârii. Deşi singurătatea poate părea o alternativă cumplită, cu siguranţă nu este aşa!“, explică Alina Amarandei, licenţiată în psihologie.

2.    Determinarea adevăratelor motive ale despărţirii. Este important ca decizia de a se despărţi şi de a rămâne singur pentru o perioadă să fie luată cu mintea şi nu cu inima, spun psihologii. De altfel, cercetătorii americani au descoperit că uneori chimia de la nivelul creierului favorizează dorul, însă acesta dispare după 10 săptămâni sau chiar mai puţin. De asemenea, este posibil ca, după o vreme, să realizezi că motivul despărţirii nu a fost unul serios şi că, de fapt, toana de moment a dus la o ruptură nefericită. „La un moment dat, aveam impresia că prietena mea nu-mi mai acordă atenţie, că nu mai sunt important pentru ea. Eram aproape sigur că are pe altcineva. I-am reproşat lipsa de afecţiune, am şocat-o cu asta, şi ne-am despărţit. După câteva săptămâni, mi-am dat seama cât mă înşelasem. Ana îmi pregătea hainele pentru birou şi ceva dulce pentru a doua zi în fiecare seară, dimineaţa mă suna de fiecare dată când ajungea la muncă doar ca să-mi ureze o zi bună, deşi abia ne despărţiserăm. În zilele în care lucram până târziu îmi înregistra emisiunea preferată, iar când plecam în delegaţie se trezea şi la 3.00 dimineaţa ca să-mi pregătească o cană de cafea proaspătă. Eu mă obişnuisem atât de mult cu lucrurile acestea că nici nu le mai vedeam“, povesteşte Mihai Vlad (29 de ani), inginer, din Bucureşti.

3.    Reevaluare fără sentimente. Dacă a intervenit o despărţire este evident că relaţia nu a fost tocmai pe roze destul de mult timp. Prin urmare, deşi tendinţa există, trebuie evitată cosmetizarea relaţiei cu amintiri plăcute. Totodată, o privire raţională asupra relaţiei poate arata că motivele despărţirii au fost unele puerile, nesemnificative. Oricare ar fi concluzia, partenerii sau, mai bine zis, foştii parteneri pot privi spre viitor cu mintea limpede. „M-am despărţit de un iubit după o relaţie de doi ani şi jumătate. Deşi eu mi-am dorit despărţirea, am suferit foarte mult după micile bucurii pe care mi le făcea. Ajunsesem să cred că am greşit, că de fapt este bărbatul vieţii mele. Am decis să mă mai văd cu el, crezând că ne putem împăca. După câteva ieşiri în oraş, mi-am amintit ce mă deranja la el: era zgârcit şi fustangiu. Aşa că am lăsat romanţarea relaţiei altora şi nu m-am mai uitat înapoi“, povesteşte Doina Marin (30 de ani), manager la o multinaţională din Bucureşti.

4.    Dorinţa de schimbare. Dacă s-a ajuns la despărţire, o eventuală împăcare nu echivalează cu ştergea problemelor care au dus la ruptura respectivă. Câteva întrebări importante pe care trebuie să şi le pună partenerii sunt: „Care este motivul real al despărţirii şi ce s-a schimbat de atunci?”, „Dorinţa de împăcare vine din teama de singurătate sau din faptul că relaţia merită efortul de a fi salvată”, „Ce compromisuri sunt dispus să fac şi ce aşteptări am de la această nouă relaţie?“.

5.    Teama de angajamente. Dacă motivul despărţirii a fost frica de a lua o decizie importantă şi cu efecte pe termen lung, cum ar fi dorinţa unuia dintre parteneri de a locui împreună, de a se căsători sau de a întemeia o familie, atunci nu este uşor ca relaţia să fie reluată fără nişte schimbări importante. „Uneori teama de a trăi fără persoana iubită este mai mare decât cea de angajamente şi aşa motivul despărţirii dispare. Astfel, câteodată leacul pentru astfel de frici vine din experimentarea vieţii de unul singur, fără cel iubit alături”, explică psihologul american Susan Ward. 

Când este exclusă împăcarea

Chiar şi când primul impuls este de a te întoarce lângă partener este important să nu o faci în speranţa că acesta se va schimba radical doar pentru că ai făcut acest pas. „Dorinţa de a-l schimba pe celălalt echivalează de multe ori cu moartea unei relaţii. Când femeile realizează că, de fapt, nu sunt capabile să-şi schimbe iubitul în persoana pe care o idealizează, îl vor pedepsi pentru reticenţa lui la schimbare“, explică Carol Kryder, expert în relaţii din SUA.
De asemenea, atunci când au dispărut sentimentele şi, implicit, atracţia fizică, lupta este pierdută, ba chiar utopică, susţin specialiştii. „Dacă partenerul nu mai este de mult atras de tine, încercarea de a-l recâştiga este futilă. Asta doar dacă nu îţi doreşti să continui o relaţie sadomasochistă, distructivă  pentru ambele părţi“, susţine psihologul Stephen J. Betchen, citat de revista americană „Psychology Today“.

Cum obţii a doua şansă

Chiar dacă dorinţa de împăcare este clară, psihologii recomandă o perioadă de pauză înainte de a porni „atacul“ de recucerire. „Experimentează viaţa de unul singur pentru o vreme. Lasă în urmă atitudinea autocompătimitoare, apucă-te de un sport nou, de un hobby, fă ceva ce nu-ţi sta în fire. Înainte de a te întoarce într-o relaţie sau de a intra într-una nouă, dă-ţi seama cine eşti şi ce vrei“, sugerează Sybil Keane, psiholog american.
Dacă decizia de a încerca o reîmpăcare este luată, în primul rând trebuie să accepţi ce s-a întâmplat. Astfel, cum relaţia aşa cum a fost este terminată, este nevoie de un început nou, ca şi cum ai lua totul de la zero. Controlează-ţi emoţiile şi aşteaptă ca lucrurile să se liniştească, timpul poate oferi perspective noi asupra situaţiei.
În al doilea rând, orice intenţii ai avea, primul pas pe care trebuie să-l faci odată ce ai înţeles cum trebuie să procedezi este să-ţi ceri scuze. Nu trebuie ca acestea să fie însă „asezonate“ cu promisiuni nerealiste de schimbare pentru că nu vor convinge pe nimeni. Chiar şi în cazul în care vina pentru despărţire şi-o asumă cel care îşi cere iertare, acesta nu trebuie să se umilească, să se vaiete sau, dimpotrivă, să ameninţe. Nimănui nu-i place un partener de viaţă slab, fără coloană vertebrală. „Fostul meu iubit mă suna noapte de noapte şi plângea mai ceva ca o fată. La primul telefon am plâns şi eu, la al doilea mi-a fost milă, dar la al treilea am realizat cât de bine a făcut că a vrut să ne despărţim“, spune Elena Mihăilă (31 de ani), profesoară în Capitală.
O reţetă mult mai bună, susţin experţii în relaţii, este să păstrezi legătură cu fostul partener, dar fără a fi agasant. Astfel, este suficient un e-mail din când în când sau un telefon de curtoazie. „Încearcă să citeşti printre rânduri, să înţelegi ce vrea să-ţi spună partenerul fără a-l agasa cu întrebări suplimentare. Dacă vezi că şi el sau el încearcă să reia legătura, lăsă-i timp şi spaţiu pentru a o face în propriul ritm. Încercarea de o face sau a-l face gelos este sortită eşecului, la fel şi eliminarea aparentă din viaţa celuilalt. Jocurile de acest fel nu-şi au loc la acest nivel al relaţiei, când este nevoie de dovezi de încredere“, explică Alina Amarandei.
Chiar şi când partenerul dă semne că a acceptat despărţirea şi începe să iasă în oraş cu alte persoane, nu trebuie să reacţionezi agresiv. Chiar dacă, evident, nu este un semn bun, nu e totul pierdut. Important este să dai dovadă că eşti persoana cea mai potrivită să-i fie alături, pentru totdeauna.

Iertarea infidelităţilor

29% din bărbaţi şi 18% din femei au recunoscut că au călcat strâmb, arată un studiu al Universităţii din Virginia, SUA. De asmenea, femeile sunt mai dispuse să ierte o aventură, atât timp cât el nu s-a implicat emoţional, 75% fiind gata să acorde o a doua şansă, potrivit unui sondaj publicat de revista „Psychological Science“. Reprezentanţii sexului tare sunt mai duri: doar 23% sunt dispuşi să ierte escapada partenerei. Motivele pentru care ei cad pradă ispitei sunt rutina în relaţie sau dorinţa de a li se reconfirma statutul de cuceritor, în timp ce ele înşală pentru că sunt nefericite în cuplu sau pentru că vor să se răzbune pe un soţ infidel. În aceste condiţii, împăcarea, spun psihologii, este anevoioasă şi presupune multă muncă din partea ambilor parteneri. „Ce trebuie să recâştige cei doi este încrederea şi respectul, iar acest lucru este destul de dificil, mai ales când în cuplu au mai existat probleme, fie de natură sexuală, fie de altă natură. Apropierea fizică va fi destul de dificilă şi depinde foarte mult de capacitatea fiecăruia de a ierta şi merge mai departe“, explică Alina Amarandei. 

Împăcarea nu înseamnă fericire absolută

Contrar exemplelor oferite de romane siropoase sau de filme pe măsură, de multe ori împăcarea cu un fost partener nu echivalează cu fericirea în cuplu, arată un studiu recent făcut de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Kansas (SUA). „Aproximativ 40% din studenţi se implică într-o nouă relaţie cu un fost partener. Este un nivel şocant, mai ales dacă ţinem cont de efectele unei relaţii ciclice, aşa cum sunt denumite acestea“, precizează Amber Vennum, profesor specialist în studiul familiei şi cea care a coordonat studiul.
Printre aceste efecte se numără impulsivitatea în luarea unor decizii majore, cum ar fi traiul împreună, adoptarea unui animal de companie sau chiar conceperea unui copil. Ca rezultat al acestor hotărâri, cuplurile ciclice manifestă o tendinţă evidentă de a fi mai puţin satisfăcute de viaţa în doi, comunică defectuos, au o stimă de sine scăzută, iau decizii care afectează negativ relaţia şi sunt mai puţin sigure pe viitor.
Studiul a mai arătat că la partenerii din cuplurile ciclice care au ajuns la căsătorie s-a înregistrat un nivel mai scăzut al satisfacţiei şi mai crescut în ceea ce priveşte stările conflictuale, în comparaţie cu cuplurile non-ciclice. De asemenea, cei care s-au împăcat de mai multe ori şi au ajuns la Starea Civilă sunt mai predispuşi la divorţ, prima separere intervenind, cel mai adesea, după trei ani de căsnicie. „Dacă înainte de mariaj sunteţi ciclici, la fel veţi fi şi după căsătorie, calitatea relaţiei fiind deja pe o pantă descendentă, ceea ce va duce la o lipsă de încredere în relaţie şi în partener“, mai explică cercetătorul american.
Astfel, sfatul specialistului este unul simplu, şi anume că „ciorba reîncălzită“ nu este, în cele mai multe cazuri, o reţetă reuşită. „Studii repetate au arătat că, atunci când relaţia noastră este proastă, nimic nu o mai repară. Dacă pare necesar să reluaţi o legătură, asiguraţi-vă că decizia este foarte bine cântărită şi că ambii parteneri fac eforturi pentru ca aceasta să funcţioneze“, concide specialistul.

În cazul cuplurilor ciclice, calitatea relaţiei este pe o pantă descendentă, ceea ce va duce la o lipsă de încredere în relaţie şi în partener.
Amber Vennum
profesor Universitatea de Stat din Kansas, SUA